Curier Județean

Ordin de protecție și dosar penal pentru un bărbat de 70 de ani, din Câmpeni: După câteva păhărele și-a amenințat soția

Ioana Oprean

Publicat

în

Ordin de protecție și dosar penal pentru un bărbat de 70 de ani, din Câmpeni: După câteva păhărele și-a amenințat soția

La data de 18 octombrie 2023, polițiștii din Câmpeni au fost sesizați, de către o femeie, în vârstă de 60 de ani, din Câmpeni, județul Alba, cu privire la faptul că a fost amenințată de către soțul ei.

Petrecerea Divorțaților

Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 16.30, în timp ce se aflau la locuința comună, din Câmpeni, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 70 de ani, ar fi amenințat-o, pe femeie, creându-i acesteia o stare de temere.

Pe numele bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult