Actualitate

Operatorii economici care refuză să returneze garanţia ambalajelor pot fi sancţionaţi cu până la 50.000 de lei

Unirea Ziarul

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Operatorii economici care refuză să returneze garanţia ambalajelor pot fi sancţionaţi cu până la 50.000 de lei

Operatorii economici care refuză să returneze garanţia pentru ambalaje pot fi sancţionaţi cu amenzi de până la 50.000 de lei, astfel încât să fie descurajat un astfel de comportament în viitor, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, citat de Agerpres.

„Oamenii trebuie să cunoască faptul că au acest drept, de a li se rambursa garanţia şi, în momentul în care sunt refuzaţi de către comercianţi în ceea ce priveşte rambursarea acestei garanţii, pot sesiza Garda de Mediu în scris sau telefonic ori pe pagina de Facebook a comisariatelor Gărzii de Mediu. Cuantumul sancţiunii pentru astfel de situaţii este de până la 50.000 de lei. Eu am transmis colegilor mei că astfel de situaţii trebuie tratate cu toată fermitatea, pentru a descuraja un astfel de comportament în viitor.

Oamenii, dacă sunt refuzaţi o dată, de două sau trei ori, s-ar putea să arunce ambalajele pur şi simplu, aşa cum se întâmpla înainte, la pubelă, înţelegând că sunt păgubiţi cu cei 50 de bani. Astfel, acele PET-uri, în loc să ajungă în fabricile de reciclare, vor ajunge, în cel mai bun caz, pe gropile de gunoi”, a menţionat Mircea Fechet.

Citește și: Ministerul Mediului: Sistemul de garanţie pentru sticle şi borcane, aproape de avizare. Când va intra în vigoare şi cum funcţionează

El a adăugat că a constatat că sunt foarte multe situaţii în care magazinul refuză să plătească garanţia cetăţenilor. „În ultimele săptămâni, am călătorit foarte mult, cu precădere în judeţul Bacău, şi am vizitat foarte multe magazine, mai ales din mediul rural. Am constatat că, dincolo de lipsa de informare şi bună credinţă a unor astfel de comercianţi, sunt foarte multe situaţii în care magazinul refuză să plătească garanţia cetăţenilor”, a spus şeful de la Mediu. Acest lucru îndepărtează clienţii acelui magazin, care sunt captivi în unele situaţii, dacă în satul respectiv nu există alt comerciant.

Pe de altă parte, Fechet afirmă că este greşit să fie percepută garanţie, iar atunci când persoana vine să înapoieze recipientul să fie trimisă la primul supermarket, care ar putea fi la câţiva kilometri depărtare.

„De fiecare dată am spus colegilor de la Garda de Mediu: mai întâi explicaţi, poate apreciaţi că se impune un avertisment. Eu cred că am depăşit faza în care trebuia să învăţăm ceea ce aveam de învăţat, am depăşit primele şase luni de funcţionare ale Sistemului Garanţie-Returnare şi ceea ce le propun colegilor mei este că, în măsura în care identifică astfel de practici în care magazinele îşi bat joc de cetăţenii din satul respectiv sau din comuna respectivă, bănuiesc că se întâmplă şi la oraş acest lucru, să sancţioneze acei operatori economici, pentru a ne asigura că toţi cetăţenii României sunt trataţi cu respectul cuvenit şi cu aplicarea legii”, a susţinut ministrul.

RetuRO Sistem Garanţie Returnare este o companie non-profit, creată de un consorţiu format din trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Administratorul SGR funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sociologul Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Alin Tomuș: „Paradigma costurilor cu energia s-a modificat iremediabil iar iluzia unei reveniri la ceea ce a fost trebuie abandonată” Criza pe care o traversăm nu este un accident strecător, ci este noua noastră realitate permanentă, avertizează experții. În timp ce hărțile puterii se redesenează prin război, nota de plată ajunge direct în buzunarele noastre. […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026: Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște?

Ioana Oprean

Publicat

în

Când intră pensiile pe card în aprilie 2026. Vor fi făcute plățile înainte de Paște? În mod normal în România pnsiile virate pe card sunt transferate de Casa Națională de Pensii Publice în jurul datei de 12 ale fiecărei luni. Pentru luna aprilie 2026, există însă posibilitatea ca plata să fie făcută mai devreme, deoarece […]

Citește mai mult

Actualitate

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent

Ioana Oprean

Publicat

în

„Taxă pe nimic”: Transelectrica a încasat doi ani la rând 46 milioane de euro pentru un serviciu inexistent 46 de milioane de euro în 2 ani au fost ncasați de Transelectrica pentru energie care NU a fost transportată. „Corupție, incompetență sau pur și simplu tupeu de la băieții care controlează energia românilor? Alegeți voi. Eu […]

Citește mai mult