Rămâi conectat

Actualitate

„Omicronul invizibil”: O sub-variantă mai transmisibilă, care înlocuiește deja varianta originală în unele țări din Europa

Ziarul Unirea

Publicat

în

„Omicronul invizibil”: O sub-variantă mai transmisibilă, care înlocuiește deja varianta originală în unele țări din Europa

În urmă cu câteva săptămâni o nouă sub-variantă Omicron a apărut și ridică semne de întrebare, fiind monitorizată cu mare atenție de către oamenii de știință. Noua sub-variantă a început să înlocuiască varianta originală în Danemarca.

Denumită BA.2, această sub-variantă a fost detectată în mai multe ţări ale lumii, în special în Europa. Deşi „nu schimbă datele problemei”, potrivit ministrului francez al Sănătăţii, caracteristicile sale exacte, deocamdată necunoscute pe deplin, ridică anumite semne de întrebare.

Elit - Gustul Desăvârșit

În timp ce guvernele din Europa și-au exprimat intențiile de a reduce restricțiile legate de COVID-19, o sub-variantă a Omicron stârnește îngrijorare în rândul comunității științifice. BA.2, care este denumită și „Omicron invizibil”, pare să câștige teren în anumite părți ale lumii, inclusiv în Danemarca și Marea Britanie

„Noi variante apar cu o regularitate destul de mare”, a reamintit joi seară Olivier Veran, ministrul Sănătăţii din Franţa, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

„Din câte ştim până acum, noua sub-variantă corespunde mai mult sau mai puţin caracteristicilor pe care le cunoaştem despre Omicron. Nu schimbă datele problemei în acest stadiu”, a adăugat ministrul francez.

La fel ca varianta Delta de dinaintea sa, varianta Omicron, pe măsură ce s-a răspândit tot mai mult în lume, a generat „fraţi mai mici”, sub-variante care conţin una sau două mutaţii în raport cu genomul său original.

Pentru moment, caracteristicile exacte ale noii sub-variante nu au fost analizate. Însă anumite date medicale atrag atenţia specialiştilor: BA.2 ar fi devenit deja majoritară în Danemarca, unde numărul cazurilor zilnice de COVID-19 a început din nou să crească în ultimele zile.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care a inclus Omicron în categoria „variantelor îngrijorătoare”, nu face în acest stadiu o diferenţă între varianta originală Omicron şi sub-varianta BA.2.

„Avem o situaţie internaţională în care varianta Omicron circulă foarte mult, este normal să observăm de-a lungul timpul apariţia unor sub-variante”, a anunţat vineri într-un comunicat agenţia Sante Publique France.

„Ceea ce ne interesează este dacă ea posedă caracteristici diferite în termeni care ţin de contagiozitate, evitarea reacţiei imunitare şi severitate”, a precizat agenţia franceză.

În Danemarca, înlocuiește varianta Omicron originală

Până în acest moment, noua sub-variantă a fost detectată și în Franţa, „însă la niveluri foarte scăzute”.

În schimb, în Danemarca, ea a înlocuit progresiv BA.1, varianta Omicron „clasică”.

„Autorităţile daneze nu au o explicaţie pentru acest fenomen, dar îl monitorizează cu mare agenţie”, au transmis specialiştii de la Agence Publique France. La rândul lor, experţii din Franţa „urmăresc cu atenţie datele care sunt obţinute în Danemarca”.

La rândul său, Agenţia pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKSHA) a anunţat vineri că a inclus noua sub-variantă Omicron în categoria „variantelor aflate în curs de investigare”, potrivit Reuters.

BA.2, care nu prezintă o mutaţie specifică, aşa cum s-a observat în cazul variantei Omicron şi care a permis diferenţierea de varianta Delta, este cercetată de oamenii de ştiinţă britanici, dar nu a fost desemnată „variantă îngrijorătoare”.

„Este în natura virusurilor să evolueze şi să dezvolte mutaţii, aşadar era de aşteptat că vom continua să vedem noi variante care apar”, a declarat Meera Chand, directoarea departamentului de incidenţă virusologică în cadrul UKHSA.

„Monitorizarea noastră continuă a genomului virusului (SARS-CoV-2, n.r.) ne permite să detectăm noile sub-variante şi să le analizăm pentru a vedea dacă ele sunt importante”, a adăugat aceeaşi expertă britanică, medic specialist în microbiologie.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Premierul Marcel Ciolacu, despre noile măsuri fiscale: „Nu mi-am asumat încă legea. Întotdeauna intervin schimbări”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Premierul Marcel Ciolacu, despre noile măsuri fiscale: „Nu mi-am asumat încă legea. Întotdeauna intervin schimbări”

În cursul zilei de vineri, premierul Ciolacu a precizat faptul că încă nu și-a asumat proiectul de lege privind măsurile fiscale și a anunțat că luni dimineață va avea o nouă întâlnire cu Marcel Boloș, ministrul de Finanțe.

Liderul PSD a explicat că întotdeauna intervin schimbări, chestionat dacă va mai fi ceva modificat la propunerea legislativă. Referitor la măsura impozitării cu 70% a sumele nejustificate de persoanele fizice, şeful Guvernului a precizat că nu vor fi impozitate nunţile şi botezuri şi că „n-a avut nimeni în cap vreodată” un astfel de lucru.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Nu mi-am asumat încă legea. Întotdeauna intervin schimbări. Încă eu nu mi-am asumat legea. Luni de dimineaţă la ora 9.00 voi avea din nou întâlnire cu ministrul Finanţelor pe tot calculul de lege”, a explicat Marcel Ciolacu, vineri la Buzău, cu referire la proiectul de lege privind noile măsuri fiscale care a fost în primă lectură în şedinţa Executivului de miercuri şi pe care premierul îşi va asuma răspunderea în Parlament.

Chestiona dacă intră şi nunţile şi botezurile sub incidenţa măsurii impozitării cu 70% din veniturile nedeclarate, Ciolacu a răspuns: „Nu sunt din venituri nedeclarate. Din venituri pe care nu le pot justifica”.

„Nu intră aici (nunţile şi botezurile – n.r.). În politică trebuie să îţi fie frică nu de ceea ce faci, trebuie să îţi fie frică de ceea ce se poate inventa că ai fi făcut sau ai fi vrut să faci. N-a avut nimeni în cap vreodată să impoziteze nunţile şi botezurile”, a completat preşedintele social-democraţilor, potrivit news.ro.

Intrumente noi împotriva evaziunii fiscale

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, referitor la proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung care este în primă lectură în şedinţa de miercuri a Executivului, că iniţiativa legislativă îşi propune să stimuleze munca cinstită şi să descurajeze „portiţele de optimizare fiscală şi evaziune”.

De asemenea, „reducerea cheltuielilor statului este prima, urmată de creşterea colectării şi combaterea evaziunii fiscale. Iar elementele-cheie ale proiectului sunt legate de Supraimpozitarea luxului, viciului şi profitului excesiv şi, extrem de important, de asigurarea echităţii fiscale între contribuabili”, a mai precizat liderul PSD.

Şeful Guvernului a mai spus că un instrument nou în reducerea fraudei şi a evaziunii fiscale va fi E-sigiliu, prin care va putea fi urmărită trasabilitatea mărfurilor şi o altă măsură va fi impozitate cu 70% sumele nejustificate de persoanele fizice.

Prim-ministrul a amintit că salariul minim pe economie va creşte de la 3.000 la 3.300 lei şi în construcţii, de la 4.000 lei la 4.500 lei.

„Taxăm suplimentar profitul băncilor şi, mai ales, venim cu o nouă filozofie în cazul companiilor mari, care vor plăti un impozit de minim 1% din cifra de afaceri”, a mai precizat Ciolacu. Şeful Executivului a oferit asigurări că nu va fi mărită cota generală dde TVA de 19% şi va fi păstrată o cotă reduă de 5% a lemne, energie termică, cărţi, manuale şi evenimente culturale, respectiv cota de 9% la alimente şi medicamente.

Sursa: stiripesurse.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

PIB-ul pe cap de locuitor al României, aproape mai mare decât al Portugaliei sau Ungariei. Care este motivul pentru care nu se simte și în buzunarele românilor

Ziarul Unirea

Publicat

în

PIB-ul pe cap de locuitor al României, aproape mai mare decât al Portugaliei sau Ungariei. Care este motivul pentru care nu se simte și în buzunarele românilor

Chiar dacă în anii 2000 românii se uitau cu admirație la dezvoltarea economică a unor țări precum Ungaria și Portugalia, în cursul anului trecut, România le-a ajuns din urmă în ceea ce privește PIB-ul.

Specialiștii de la UBB Cluj explică de ce populația nu consideră că nivelul de trai s-a îmbunătățit substanțial, relatează Adevarul.

Elit - Gustul Desăvârșit

România a ajuns, anul trecut, la același nivel cu Ungaria și Portugalia la PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare, arată datele Eurostat publicate luna trecută.

PIB (Produsul Intern Brut) este un indicator macroeconomic care reflectă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului final, produse în toate ramurile economiei în interiorul unei țări/zone în decurs de un an. Teoretic, aceasta înseamnă că nivelul de trai din țara noastră a cunoscut o îmbunătățire importantă. Acest lucru nu se vede în sondajele de opinie din ultimii ani.

Astfel, întrebați dacă în România lucrurile merg într-o direcție bună sau greșită, 74% dintre cetățeni au răspuns că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, se arăta într-un sondaj al Centrului de Sociologie Urbană şi Regională (CURS), efectuat, la nivel naţional, în perioada 8-22 noiembrie 2022.

În toamna anului trecut, românii erau mai pesimiști decât în ianuarie 2022, când un sondaj Inscop arăta că 68,9% credeau că direcția în care se îndreaptă România este una greșită. Întrebați, în cadrul ultimului sondaj amintit, cum își evaluează viața în comparație cu acum cinci ani, 68,9% au optat pentru varianta „mai grea”.

„Nivelul general de trai din România a crescut semnificativ”

„Adevărul” i-a întrebat pe economiștii de la Romanian Economic Monitor (RoEM), un laborator de cercetare din cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) – Universitatea Babeș-Bolyai Cluj, de ce românii nu simt că, de fapt, duc o viață mai bună.

Echipa de la RoEM, coordonată de profesorul Szász Levente, prodecanul FSEGA, a precizat că, dacă ne uităm la evoluția economică pe termen lung a României, aceste știri trebuie văzute așa cum sunt ele, adică știri pozitive.

„Comparând situația economică a țării cu condițiile din anii ‘90 sau chiar și cu începutul noului mileniu se poate constata clar că nivelul general de trai din România a avut o creștere semnificativă, iar astăzi datele arată că am ajuns din urmă Ungaria și Portugalia, două țări care în ultimele decenii se aflau constant și detașat în fața României, în special în privința indicatorului PIB pe cap de locuitor”, precizează cercetătorii de la UBB.

În urmă cu câteva decenii, românii priveau țări precum Ungaria și, mai ales, Portugalia, ca exemple de urmat în privința dezvoltării economice.

„Astăzi, se pare că îi ajungem din urmă. Dar în general, este de ajuns dacă comparăm, de exemplu, numărul de mașini sau coșul general de cumpărături al populației cu situația de acum 20-30 de ani și creșterea nivelului de trai devine evidentă. Iar acest avans are un raționament economic clar în spate”, subliniază Szász Levente.
De ce simt românii că trăiesc mai greu

Pe lângă această latură pozitivă reflectată în creșterea nivelului de trai, au crescut și discrepanțele în economie și în societate, spun economiștii de la UBB.

„Creșterea nivelului mediu de trai este doar o valoare medie, în realitate însă această creștere s-a manifestat diferit în diferite regiuni ale țării, în diferitele sectoare ale economiei sau în rândul diferitelor categorii sociale ale populației. Iar aceste discrepanțe conduc la tensiuni sociale care pot distorsiona percepția noastră privind avansul economic general al țării din ultimele decenii”, arată echipa RoEM.

E suficient, spun cercetătorii, să ne uităm la diferențele salariilor medii nete la nivel de județ. Astfel, lista este condusă de București cu 5.546 lei, urmat de Cluj cu 5.274 lei și Timiș – 4.636 de lei, iar la capătul listei, la o distanță majoră, se află județele Caraș Severin – 3.232 de lei, Vrancea – 3.196 de lei și Teleorman, cu 3.041 de lei (conform Statisticiromania.ro).

Citește și: Cum au stabilit experţii Băncii Mondiale că românii care o duc cel mai bine sunt clujenii. Argumentele contra
Este o creștere cu fundamente reale?

Pentru a răspunde la întrebarea în ce măsură există un fundament economic real pe care se bazează această creștere a PIB-ului pe cap de locuitor în România, echipa RoEM s-a uitat peste evoluția unui alt indicator important în acest context, și anume productivitatea muncii.

„Pe termen lung, PIB-ul pe cap de locuitor poate avea un trend de creștere doar dacă acesta este acompaniat de creșterea productivității muncii. Datele Eurostat analizate de echipa noastră arată că România a avut cea mai mare rată de creștere a acestui indicator în ultimii 20 de ani dintre toate țările membre UE din regiunea est-europeană”, a precizat Szász Levente.

Astfel, chiar dacă la debutul noului mileniu România se afla pe ultimul loc la productivitate, am reușit relativ rapid să-i devansăm pe bulgari și după cele două decenii de atunci ne-am apropiat foarte mult de nivelul Ungariei și al Poloniei.

„Dacă trendul se menține, vom putea depăși și aceste două țări în viitorul apropiat”, spune profesorul.

Cum au devenit românii mai productivi

I-am întrebat pe cercetătorii UBB ce a determinat creșterea productivității muncii în România, fără de care o creștere a PIB-ului nu este sustenabilă. Sunt cel puțin trei aspecte importante, spune Szász Levente.

În primul rând, aderarea României la UE, respectiv reformele economice întreprinse pentru pregătirea țării pentru aderare au adus o îmbunătățire substanțială pe plan economic, ceea ce reiese și din faptul că productivitatea muncii a avut o creștere rapidă deja în anii 2003-2007.

În al doilea rând statutul de membru UE al României a contribuit la creșterea încrederii investitorilor străini și implicit la sporirea investițiilor străine directe care nu numai că au dinamizat mai multe sectoare economice, dar au contribuit și la un influx de know-how și tehnologie în țară care au avut un impact direct și pozitiv asupra productivității muncii.

În al treilea rând, putem identifica sectoare ale economiei cu dezvoltare extraordinară în ultimele decenii, precum sectorul IT, comunicații sau serviciile profesionale.

În ceea ce privește factorii de care depinde menținerea trendului ascendent al PIB-ului și al productivității din România, Rácz Béla, lector universitar la UBB-FSEGA, membru al echipei de cercetare RoEM, a precizat că anul trecut, conform datelor INS, România a înregistrat o creștere economică de 4,7%, peste așteptări.

„Sectoarele IT&C și comerțul au avut cele mai notabile contribuții pozitive, cu 1,3 puncte procentuale și respectiv 1,2 puncte procentuale. De asemenea, activitățile profesionale, științifice și tehnice, tranzacțiile imobiliare și construcțiile au avut contribuții pozitive semnificative”, a precizat cercetătorul.

Consumul a continuat să fie principalul motor al creșterii economice, dar a avut o contribuție mai mică decât în 2021. Investițiile au fost mai puternice, în special în a doua jumătate a anului, când cheltuielile pentru proiecte publice au fost deblocate. În ciuda acestor evoluții pozitive, cercetătorii RoEM atrag atenția că România rămâne în a doua jumătate a clasamentului european în ceea ce privește nivelul de trai, iar sustenabilitatea evoluției pozitive de până acum va necesita intervenții importante în viitor. În plus, valoarea PIB nu este relevantă în ceea ce privește calitatea unor servicii publice esențiale precum Sănătatea sau Educația.

Rácz Béla spune că, pentru ca PIB-ul să crească în continuare, e nevoie de creșterea productivității muncii, prin „deciziile potrivite” luate de guvern, cum ar fi investiții în noi tehnologii și eficientizarea muncii, sprijinirea educației, cercetării și dezvoltării, precum și promovarea de noi legi care facilitează înființarea de afaceri.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Zeci de migranți care au intrat legal în România, prinși când încercau să treacă ilegal granița pentru a ajunge în vestul Europei

Ziarul Unirea

Publicat

în

Zeci de migranți care au intrat legal în România, prinși când încercau să treacă ilegal granița pentru a ajunge în vestul Europei

Două grupuri de zece migranţi, care au ajuns legal în România, au fost prinse de poliţiştii de frontieră din Arad în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa pentru a ajunge în state din vestul Europei, pe jos, peste fâşia verde. Alţi migranţi au încercat să se ascundă în tiruri care transportau bucăţi de mobilă sau peleţi de lemn, relatează News.ro.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu, judeţul Arad, au observat, în timpul executării misiunilor specifice de supraveghere, în apropierea liniei de frontieră, două grupuri, formate din zece persoane, care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetăţeni din Bangladesh, Pakistan şi Sri Lanka, intraţi legal în România şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei”, se precizează într-un comunicat de presă, de vineri, al Poliţiei de Frontieră.

Elit - Gustul Desăvârșit

Alţi migranţi s-au ascuns în tiruri, în încercarea de a ieşi ilegal din România, spre vestul Europei.

„În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean bulgar şi unul român, aflaţi la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Bulgaria, respectiv România. Şoferii autovehiculelor transportau grupaje de mobilă şi peleţi din lemn pentru societăţi comerciale din Ungaria şi Austria. În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, 7 cetăţeni străini. Persoanele au fost preluate şi transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt 4 cetăţeni din Egipt şi 3 cetăţeni din Etiopia, intraţi legal în România”, se mai arată în comunicat.

Tot la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, poliţiştii de frontieră au observat pe sensul de ieşire din România, între tonetele de control, o femeie care se deplasa pe jos, cu intenţia de a se sustrage controlului de frontieră. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana în cauză este cetăţean turc.

De asemenea, poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, judeţul Arad, au depistat alţi 8 cetăţeni din diverse state, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.

Cu o zi în urmă, o sută de migranţi din ţări precum Siria, Turcia, Irak, Bangladesh, Nepal, Pakistan şi Etiopia care au intrat legal în România, dar care au vrut să iasă ilegal din ţara noastră, au fost găsiţi ascunşi printre plăci de gresie, piese auto sau alte mărfuri, în mai multe tiruri şi o autoutilitară sau când încercau să treacă frontiera pe jos.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare