Ştirea zilei

OFICIAL| Noua structură a anului școlar 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial: Nu există o vacanță intersemestrială

Ioana Oprean

Publicat

în

ALBA FEST 2026

OFICIAL| Noua structură a anului școlar 2021-2022, publicată în Monitorul Oficial: Nu există o vacanță intersemestrială

După vacanță forțată din perioada 27 octombrie – 7 noiembrie, autoritățile schimbă și structura anului școlar 2021-2022. Noul ordin nr. 5.549 care stabilește structura anului școlar îl abrogă pe cel inițial și schimbă limitele semestrelor.

Între semestrul I și semestrul al II-lea va fi doar o pauză de un weekend în acest an, fiind prima dată în istoria structurii de semestre când nu există o vacanță intersemestrială.

Săptămâna „Școala Altfel” a fost eliminată.

Anul școlar 2021 – 2022 se structurează pe două semestre, după cum urmează:

Semestrul I

Din data de 13 septembrie 2021 și până în data de 14 ianuarie 2022 inclusiv, cu următoarea structură:

Cursuri — luni, 13 septembrie 2021 — vineri, 22 octombrie 2021

Vacanță — sâmbătă, 23 octombrie — duminică, 7 noiembrie 2021

Cursuri — luni, 8 noiembrie 2021 — joi, 23 decembrie 2021

Vacanță de iarnă — vineri, 24 decembrie 2021 — duminică, 2 ianuarie 2022, pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, respectiv vineri, 24 decembrie 2021 — duminică, 9 ianuarie 2022, pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar

Cursuri — luni, 3 ianuarie 2022 — vineri, 14 ianuarie 2022, pentru clasele din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal, respectiv luni, 10 ianuarie 2022 — vineri, 14 ianuarie 2022, pentru grupele/clasele din învățământul preșcolar și primar.

Semestrul al II-lea

Din data de 17 ianuarie 2022 și până în data de 10 iunie 2022, inclusiv, cu următoarea structură:

Cursuri — luni, 17 ianuarie 2022 — joi, 14 aprilie 2022

Vacanță de primăvară — vineri, 15 aprilie 2022 — duminică, 1 mai 2022

Cursuri — luni, 2 mai 2022 — vineri, 10 iunie 2022

Vacanță de vară — sâmbătă, 11 iunie 2022 — data din septembrie 2022 la care încep cursurile anului școlar 2022—2023.

Anul școlar 2021 – 2022 a început la data de 1 septembrie 2021, se încheie la data de 31 august 2022 și are 34 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului școlar 2021 – 2022 au început la data de 13 septembrie 2021. Prin excepție de la prevederile acestea, se stabilesc următoarele:

a) pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 27 mai 2022;
b) pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 3 iunie 2022;
c) pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a), și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri, care se încheie la data de 1 iulie 2022.

În zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

În situația suspendării cursurilor conform Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, măsurile privind parcurgerea integrală a programei școlare prin modalități alternative stabilite de consiliul de administrație al unității de învățământ nu se dispun în perioada vacanțelor școlare.

Calendarul examenelor/ evaluărilor naționale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/ atestare a calificării profesionale/ a competențelor, precum și calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului educației.

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Când va avea loc ediția 2026 a tradiționalului Târg de Fete de pe Muntele Găina: Primele detalii despre artiștii invitați

Ioana Oprean

Publicat

în

Când va avea loc ediția 2026 a tradiționalului Târg de Fete de pe Muntele Găina: Primele detalii despre artiștii invitați În peisajul marilor manifestări tradiționale din România, puține evenimente păstrează forța simbolică, încărcătura identitară și dimensiunea antropologică a Târgului de Fete de pe Muntele Găina. Aflat la confluența județelor Alba, Cluj, Bihor, Arad și Hunedoara, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Taxa la gunoi „saltă” de la 1 iulie 2026: Primăria Alba Iulia grăbește procedura pentru aprobarea noilor tarife de salubritate

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxa la gunoi „saltă” de la 1 iulie 2026: Primăria Alba Iulia grăbește procedura pentru aprobarea noilor tarife de salubritate Majorarea salariului minim, creșterea costurilor cu combustibilul și inflația aduc noi scumpiri pentru serviciile de salubritate în Alba Iulia și localitățile din Zona 1 a ADI Salubris. Pentru a respecta termenele impuse de intrarea în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Eric și Eduard Radu, de la „Românii au talent” la… Festivalul Cireșelor 2026, de la Hăpria

Ioana Oprean

Publicat

în

Eric și Eduard Radu, de la „Românii au talent” la… Festivalul Cireșelor 2026, de la Hăpria Ediția 2026 a Festivalului Cireșelor de la Hăpria, desfășurată în perioada 6-7 iunie, a fost cu totul specială – o sărbătoare vie și plină de bucurie, unde fiii și fiicele satului s-au reîntâlnit acasă, în marea familie a comunei […]

Citește mai mult