Rămâi conectat

Politică Administrație

Ocna Mureș: Pericolul din preajma ”gropii Plus” notificat oficial, la Cartea Funciară – ”Imobil situat în zona A de influenţă a exploatării saline pe care este interzisă edificarea construcţiilor”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Consilierii locali din Ocna Mureș au aprobat în ședință situația juridică a terenurilor aflate în imediata apropiere a câmpului de sonde din localitate, proprietate a unității administrativ – teritoriale. De asemenea, s-a aprobat și înscrierea/notarea în cărţile funciare corespunzătoare a sarcinii ”Imobil situat în zona A de influenţă a exploatării saline pe care este interzisă edificarea construcţiilor”, conform Planului Urbanistic General al oraşului Ocna Mureş, aprobat prin HCL nr 33/1998. Studiile de specialitate în zonă au fost efectuate și actualizate de Minesa SA.

Primarul orașului Ocna Mureș, Silviu Vințeler, a explicat că aceste notificări făcute la Cartea Funciară erau absolut necesare și nu existau până acum.

”Trebuie cunoscut din start că un anumit teren, ne referim la cele din domeniul public sau privat al UAT Ocna Mureș, este grevat de asemenea sarcini și nu se poate construi ceva durabil acolo”, a explicat Vințeler.

Iată unde nu se poate construi în Ocna Mureș, în zona gropii formată în decembrie 2010, cam pe 8731 mp: C.F. 70188, nr.top.912/1;913/1, pe strada Mihai Eminescu, nr. 4, în suprafaţă de 2.348 mp; CF 71013 – nr.top. 912/2;913/2, strada Mihai Eminescu, nr. 4B, în suprafaţă de 3.616 mp, proprietar fiind S.C. REMAT S.A. Alba Iulia; CF 72343 – nr.top. 100/5, strada George Coşbuc, nr. 30 A, în suprafaţă de 1467 mp; CF 72340 – nr.top.100/4, strada George Coşbuc, nr. 30 A1, în suprafaţă de 50 mp; CF 72342 – nr. top. 100/3, strada George Coşbuc, nr. 30 A2, în suprafaţă de 50 mp; CF 72341 – nr.top.100/2, strada George Coşbuc, nr. 30 A3, în suprafață de 50 mp; CF 74728 – nr.top.99/2, strada George Coşbuc, nr. 30 B, în suprafaţă de 1.100 mp; CF 71286 – nr.top.99/3, strada George Coşbuc, nr. 30 B, în suprafaţă de 500 mp.

În anul 2012 au fost luate în evidență proprietățile situate în interiorul perimetrului zonei de influență „A” de la Ocna Mureș, întocmindu-se o bază de date cu un număr de 55 de imobile situate în zonă. Monitorizarea construcțiilor se face pe baza măsurătorilor topografice de precizie asupra reperilor montați pe cele 55 de clădiri luate în evidență. S-a extins monitorizarea construcțiilor și din zona de influență „B” a orașului Ocna Mureș, cu circa 280 locuințe în interiorul zonei.

Construcția magazinului Penny Market în Ocna Mureș, la 200 de metri de supermarketul Plus, care în decembrie 2010 a fost înghițit de o groapă de sare, a fost scoasă în dezbatere publică de Primăria Ocna Mureș în 2017. Rewe a cumpărat încă din anul 2010 o suprafaţă de teren de peste 5200 mp, numai că incidentul cu magazinul Plus din decembrie 2010 i-a dat planurile peste cap.

Conform documentaţiei ”P.U.G. – oraşul OCNA MUREŞ”, terenul REWE ar fi fost situat în zona B – zona cu restricţii la edificarea construcţiilor, ceea ce însemna că pe terenul studiat pot fi edificate exclusiv construcţii uşoare, demontabile, ceea ce impune investitorului, încă din faza de proiectare şi execuţie, să adopte soluţiile constructive pentru a putea permite preluarea deformaţiilor terenului şi pentru evitarea degradărilor sau distrugerilor cu efecte negative asupra siguranţei în exploatare a construcţiilor.

Conform adresei SC MINESA ICPM SA nr.4474/15.07.2016, terenul propus pentru investiție se regăsea în zona B de influenţă aferentă câmpului de sonde Ocna Mureş, unde nu se recomanda amplasarea construcţiilor definitive cu structură de beton şi cărămidă. Se pare însă că, anul trecut, specialiștii MINESA au extins zona A de risc, unde sunt interzise construcțiile de orice fel, peste tot terenul unde urma să fie ridicat supermarketul, până aproape de locația fostelor băi sărate din Ocna Mureș. Așa că în zonă va rămâne deocamdată doar un ”frumos” teren viran.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piste pentru biciclete în comuna Ciugud cu o lungime totală de 13 km. Investiție de peste 6 milioane de lei Administrația din Ciugud a demarat licitația ,,Dezvoltarea infrstructurii de transport verde – Pistă pentru biciclete în comuna Ciugud”, prin SEAP, care prevede construirea a peste 10 kilometri de piste de biciclete pe raza comunei. Citește […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Au început lucrările de reabilitare a rețelei de apă și extindere a canalizării într-o localitate din Galda de Jos. Zeci de gospodării beneficiază de proiect

Bogdan Ilea

Publicat

în

Au început lucrările de reabilitare a rețelei de apă și extindere a canalizării într-o localitate din Galda de Jos. Zeci de gospodării beneficiază de proiect Au început lucrările la proiectul de reabilitare a rețelei de apă potabilă și extindere a canalizării menajere în satul Oiejdea, comuna Galda de Jos, investiție care vizează asigurarea accesului complet […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene: Investiție de peste 4,5 milioane lei Infrastructura rutieră din Rimetea va fi modernizată la standarde europene, astfel încât accesul locuitorilor din zonă către alte localități și către rețeaua județeană de transport să se desfășoare în condiții maxime de siguranță și confort. APM Alba a dat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea