Rămâi conectat

Actualitate

Noi reguli pentru românii care lucrează în Spania

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Românii care lucrează în Spania nu vor mai fi nevoiţi să se întoarcă în ţara de origine odată ce li s-a încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată, potrivit Ministerului Muncii. Noile reguli emise de autorităţile spaniole avantajează lucrătorii români şi se vor aplica retroactiv, începând cu data de 12 aprilie 2012. Ca urmare a sesizărilor autorităţilor române, Secretariatul General al Ministerului Muncii şi Imigraţiei din Spania a emis noi instrucţiuni referitoare la Regimul lucrătorilor români şi al membrilor de familie ai acestora. Românii nu vor mai semna un angajament de întoarcere în ţara de origine la sfârşitul unui contract de muncă pe perioadă determinată. De asemenea, se subliniază clar statutul membrilor de familie, soţ/soţie/copii până la 21 de ani sau aflaţi în întreţinere, atât în cazul celor care au deja drept de muncă, cât şi în situaţia celor pentru care trebuie obţinută în prealabil, de către angajator, o autorizaţie de muncă. O altă clarificare se referă la faptul că membrii de familie, oricare ar fi naţionalitatea acestora, sunt trataţi conform legislaţiei UE aplicabile cetăţenilor comunitari şi nu ca români supuşi restricţiilor impuse în anul 2011. În august 2011, Comisia Europeană a autorizat Spania să instituie restricţii temporare privind accesul românilor pe piaţa muncii din Spania, până la 31 decembrie 2012. Restricţiile s-au aplicat activităţilor din toate sectoarele şi regiunile, însă nu au afectat cetăţenii români activi la data respectivă pe piaţa muncii din Spania. Pentru a putea lucra în Spania, românii erau nevoiţi să ceară o autorizaţie ce putea fi eliberată pe baza unui contract de muncă. Măsura era temporară, fiind luată în contextul situaţiei economice din Spania, ţară ce s-a confruntat cu perturbări grave ale pieţei muncii. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Pensii 2024 | Aproximativ 4 milioane de vârstnici nu își vor primi pensiile până de paște. Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Pensii 2024 | Aproximativ 4 milioane de vârstnici nu își vor primi pensiile până de paște. Care este motivul În jur de 4 milioane de seniori nu vor primi pensiile până de paște sau doar după paște, datorită poștei române care va avea un program special în următoare minivacanță. Livrarea acestora va începe pe 2 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea