Politică Administrație

Nicușor Dan a promulgat primul pachet fiscal. Ce a spus despre pensiile speciale ale magistraților

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan a promulgat primul pachet fiscal. Ce a spus despre pensiile speciale ale magistraților

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, 25 iulie 2025, că a promulgat primul pachet fiscal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, astfel că măsurile intră în vigoare.

”Tocmai ce-am semnat primul pachet și tehnic este foarte consistent, 30-40 de pagini. Începând din august o să avem o asumare a guvernului în Parlament. Când iei măsuri pentru reducerea deficitului este dificil contactul dintre politicieni și populație, și din cauza asta apar și tensiuni în Coaliție”, a spus președintele Nicușor Dan, din Austria, acolo unde are d iscuții politice și economice, la invitația președintelui federal Alexander Van der Bellen.

Președintele a apreciat că este „remarcabil” că partidele pro-occidentale și-au asumat misiunea guvernării.

”La început de august, o să avem o asumare a Guvernului în Parlament. Binenţeles că atunci când iei măsuri, după ani de zile în care România a cheltuit mai mult decât îşi permitea, când iei măsuri care reduc aceste cheltuieli, e dificil contactul dintre politicieni şi populaţie şi din cauza asta apar şi tensiuni în coaliţie.

Eu ce vreau să spun în momentul ăsta, că este remarcabil că partidele pro-occidentale din România şi-au asumat asta. Cel mai simplu pentru fiecare dintre ele alţii o să stea în opoziţie”, a mai spus preşedintele.

Președintele a mai menționat că pachetul doi de măsuri o să fie gata la început de august și nu este o întârziere dramatică din acest punct de vedere. ”Să ne păstrăm calmul și optimismul că mergem în direcția bună”.

Nicușor Dan a vorbit și despre problema pensiilor speciale.

”Am avut o discuție pe pachetul 2 cu premierul, mi-a transmis că pe partea de pensii ale magistraților o să-mi trimită la începutul săptămânii viitoare proiectul pentru ca să avem discuții inclusiv cu organizațiile reprezentative ale magistraților astfel încât să nu mai dăm legi care să fie declarate neconstituționale.

O să rămână norma tranzitorie din legea actuală, care spune că magistrații care au îndeplinit deja condițiile de pensionare pot accesa condițiile de pensionare pe legea veche. Deci nu trebuie să se streseze să iasă din sistem că vor avea aceleași condiții în momentul în care decid că vor să se pensioneze”, a mai spus Nicușor Dan.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier

Ioana Oprean

Publicat

în

13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]

Citește mai mult