Rămâi conectat

Ştirea zilei

„Museikon” Alba Iulia va fi gata în aprilie 2016: Colecţie de peste 5.600 de icoane, printre care 3 dintre cele mai vechi din România

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

museikonAlba Iulia va avea un muzeu european de artă sacră, ce va adăposti două dintre cele mai valoroase colecţii de artă veche românească. Proiectul „Museikon. Un nou muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată în Alba Iulia” a fost prezentat, joi, cu ocazia demarării acestuia, la Consiliul Judeţean Alba, în cadrul unei conferinţe la care au participat reprezentanţii principali parteneri din proiect.

Peste 5.600 de icoane de la Muzeul Unirii şi Arhipescopia Ortodoxă Alba Iulia ar urma să găzduiască muzeul. De asemenea, în cadrul proiectului,  52 de icoane şi 15 cărţi vechi vor fi restaurate.

museikon11Potrivit muzeografului Ana Dumitran, colecţia muzeului va cuprinde şi ” 3 vedete”, şi anume cele mai vechi datate icoane din Transilvania, din 1539. De menţionat, aceste icoane sunt pe locul II în topul celor mai vechi icoane din România, iar într-un alt top, singurele supravieţuitoare ale unui incendiu care a mistuit Curtea Voievodală din Moldova. Muzeul ar urma să fie gata în luna aprilie a anului 2016.

CITIŢI şi Secția de PSIHIATRIE se mută din centrul istoric la marginea orașului, ca să facă loc unui MUZEU de milioane de euro

Proiectul ”MUSEIKON. Un nou muzeu al icoanei revitalizează o clădire monument istoric restaurată în Alba Iulia” este finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 – 2014.  Valoarea totală a proiectului este de 9,2 milioane de lei, din care 7,8 milioane de lei reprezintă contribuţia CJ Alba, iar restul contribuţia partenerilor: 34.000 de lei de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia şi 156.000 de lei suma cu care participă Muzeul Universităţii din Bergen (Norvegia). Proiectul îşi propune revitalizarea şi punerea în valoare a unei clădiri monument istoric situată în inima Cetății din Alba Iulia (fostul Spital Militar, care în prezent găzduieşte secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean). Totodată, în cadrul proiectului vor fi clasate și restaurate 52 de icoane și 15 cărți vechi, vor fi clasate 2.500 de bunuri culturale și va fi digitalizat întregul inventar al MuseIkon (5.624 obiecte), rezultând o bază de date disponibilă online. În  Bastionul Sf. Mihail ar urma să fie amplasată şi Bliblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba.

După ce, în urmă cu puţin timp, Consiliul Judeţean Alba a semnat contractul de finanţare aferent proiectului, joi a avut loc, la Alba Iulia, o primă sedinţă de lucru a partenerilor, şedinţă la care au fost prezenţi Ion Dumitrel, preşedintele CJ Alba, prof. dr. Henrik von Achen, directorul Muzeului Universității din Bergen – Norvegia, alături de Eli Hausken, expert în cadrul proiectului, Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Naţional al Unirii, muzeograf Ana Dumitran, directorul tehnic al CJ Alba –  Dan Popescu, pr. Florin Spiridon Croitoru, consilier cultural la Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia, pentru a stabili modalităţile concrete de lucru şi a discuta pe marginea realizării unui logo care să individualizeze muzeul ce va lua naştere în urma proiectului.

museikon05Preşedintele Ion Dumitrel s-a arătat încrezător că în 2016 va fi inaugurat acest muzeu, obiectiv ce face parte dintr-o serie de realizări punctuale dedicate evenimentului ”Alba 100” dedicat împlinirii unui secol de la Marea Unire din 1918. ”Este un cadou pentru Alba Iulia în perspectiva momentului important din istoria România – 100 de ani de la marea Unire. Mulţumim partenerilor norvegieni pentru această oportunitate”, a spus Ion Dumitrel.

Prof. dr. Henrik von Achen, directorul Muzeului Universităţii din Bergen – Norvegia a declarat: ”Am fost întrebaţi dacă ne-am dori să museikon04fim parteneri în acest proiect. Am venit anul trecut în România, nu atât de mult pentru clădire, să o vedem, cui pentru a întâlni oamenii. Noi știm că pentru un proiect poate avea succes doar dacă oameni buni lucrează pentr7u acest proiect. Și am fost impresionați de românii pe care i-am întâlnit. Și a fost ușor apoi pentru noi odată întorși acasă, să ne decidem să fim parteneri. Un alt lucru se referă la faptul că un muzeu este ceva foarte mare și important. Pentru un muzeu sunt necesare o grămadă de sarcini. Cele mai importante sunt păstrarea și conservarea moștenirii patrimoniului cultural și apoi gestionarea și expunerea acestor obiecte. Cel mai important este însă să reușești să creezi o punte între ceea ce expui și vizitatorii muzeului, astfel încât oamenii să înțeleagă cultura, să înțeleagă arta dar și să experimenteze tradițiile. (…) Suntem mulțumiți că am reușit să oferim oamenilor acces la propria lor moștenire culturală. Asta fac muzeele și practic aceasta va face și acest nou muzeu.” Prof. dr. Henrik von Achen a motivat alegerea proiectului lansat de CJ Alba spunând că a văzut proiectul dar și oamenii din spatele proiectului: ”Dacă proiectul este bun și oamenii din spatele acestui proiect sunt buni, cum să eșuezi?”

Directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu,  a declarat că instituția pe care o coordonează adăpostește piese cu care ar putea fi înzestrate alte trei-patru, chiar cinci muzee. ”Din păcate, în momentul de față ele zac în depozite sau nu sunt puse în valoare. Noi și Arhiepiscopia suntem păstrătorii celei mai valoroase colecții de artă religioasă din Alba și poate chiar din Transilvania. Acum avem ocazia să facem un prim pas spre ceea ce va însemna Alba Iulia 100. ”

„O foarte mare parte a patrimoniului local este de factură religioasă. museikon06Bineînţeles, este păstrat într-un spaţiu ecleziastic. Toate aceste obiecte de patriomoniu vorbesc foarte clar şi foarte bine despre istoria noastră, despre cine suntem şi despre cât de greu şi de frumos a fost să ajungem până astăzi. O mare parte din acest patrimoniu se păstrează în colecţia Arhiepiscopiei şi în colecţia muzeului. Cred că sunt nişte colecţii reprezentative pentru întreaga Transilvanie, prin numărul de obiecte de patrimoniu şi prin versiunea lor. Patriarhia Română gândeşte de mai mult timp un muzeu al ortodoxiei româneşti, şi iată că noi, aici în Alba Iulia, am făcut un mic pas înainte, probabil cu valoare exemplară la nivel naţional. Este o onoare să lucrăm la această idee şi să oferim contemporanilor noştri accesul la o comoară, valoare inestimabilă. Ne aflăm într-un oraş universitar, unde atât studenţii de la filologie, cât şi cei de la istorie, pot aprofunda această moştenire, iar turiştii din ţară şi străinătate pot să răspândească în întreaga Europă, şi nu numai, concluziile acestor cercetări şi frumuseţea a ceea ce suntem pregătiţi să expunem”, a declarat Pr. Florin Croitoru.

Proiectul MUSEIKON contribuie, în acelaşi timp, la dezvoltarea ofertei culturale şi la nevoia de a păstra pentru generaţiile viitoare colecţiile de icoane şi carte veche românească, aflate printre cele mai valoroase din ţară, răspunzând şi nevoii publice de acces la educaţie prin dezvoltarea ofertei culturale inovatoare şi prin dezvoltarea de relaţii bilaterale consolidate cu specialişti din alte ţări. Pentru a răspunde nevoii de accesibilitate, întreaga colecţie a noului muzeu va fi digitizată şi diseminată în mod corespunzător în mediul virtual.“ Cu o durată de 15 luni, proiectul se va finaliza la 30 aprilie 2016.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV, între 4 mașini, pe autostrada A1 sensul Sebeș-Vâlcea: O persoană încarcerată și trafic BLOCAT total. A fost solicitat și elicopterul SMURD Un accident rutier grav a avut loc joi, în jurul orei 13.00, pe autostrada A1, la km 230, zona Veștem, pe sensul Sebeș – Valcea, cu 4 autovehicule implicate. Traficul este blocat […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea