Moş Crăciun a ajuns mai repede pentru 141 de copii nevoiaşi
Pentru 141 de copii din Cugir, proveniţi din familii defavorizate, Moş Crăciun a sosit mai repede. În preajma Sfintei Sărbători de Crăciun, Asociaţia Centrul Cultural Creştin Cugir, cu sediul în zona haltei, a organizat o acţiune a cărui scop a fost acela de a aduce un gram de bucurie copiilor nevoiaşi şi un sprijin familiilor acestora, pe care sărbătorile le găsesc cu mai multe nevoi decât împliniri. Cu sprijinul unor sponsori din Olanda, familia Martin şi Ana Maria Klabers, Asociaţia Centrul Cultural Creştin Cugir a organizat o masă pentru cei 141 de copii şi familiile acestora, moment în care şi-a făcut apariţia şi Moş Crăciun care a scos din sacul său dulciuri şi pachete cu alimente.
Potrivit directorului centrului, Gheorghe Cioran „este o tradiţie a asociaţiei de a acorda în preajma sărbătorilor, un minim ajutor pentru familiile defavorizate pe care le avem în evidenţă. Trebuie să precizez că în acest sens avem o colaborare deosebită cu Serviciul de Asistenţă Publică din cadrul Primăriei. Asociaţia noastră are ca obiect de activitate acţiunile umanitare, în fiecare săptămână persoanele nevoiaşe putând servi o masă caldă la sediul nostru”. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special
Lae Dreghici, anunț cu privire la data și locul noului spectacol de cascadorie: Când și unde va fi evenimentul special Lae Dreghici a anunțat în seara zilei de sâmbătă, 5 septembrie 2026, când și unde va avea loc noul său spectacol de cascadorie. Anunțul a fost făcut în mediul online. „Dragi prieteni, în această seară […]
VIDEO | „Zeus”, povestea unui Mercedes care a devenit parte din familia unui pasionat de Retromobil. De la Constanța la Alba Iulia, cel mai lung drum parcurs de Florin Moisii la volanul bijuteriei pe patru roți
„Zeus”, povestea unui Mercedes care a devenit parte din familia unui pasionat de Retromobil. De la Constanța la Alba Iulia, cel mai lung drum parcurs de Florin Moisii la volanul bijuteriei pe patru roți Un pasionat de automobile Mercedes-Benz a venit tocmai de la Constanța la Alba Iulia pentru întâlnirea anuală Mercedes Clasic Retromobil Club […]
Video | O femeie din Alba readuce la viață modelele vechi de pe ia românească: „Să nu mai fie foarte… chinezești”
O femeie din Alba readuce la viață modelele vechi de pe ia românească: „Să nu mai fie foarte… chinezești” Broderie migăloasă, modele recuperate din muzee, pânză românească și ore întregi de muncă. Floricica Domnica Ciucur transformă motivele tradiționale românești în ii, costume populare, tablouri și obiecte artizanale personalizate. Pentru ea, broderia nu este doar o […]