Actualitate

Modificări ale Codului Muncii aprobate de Senat: Mai multe zile libere şi sporuri duble pentru angajați

Ioana Oprean

Publicat

în

În Senatul României au fost aprobate tacit mai multe modificări la Codul Muncii, două dintre veştile bune pentru angajaţi fiind concediul de odihnă proporţional cu timpul de muncă şi plata mai mare pentru orele suplimentare.

Petrecerea Divorțaților

codul munciiPotrivit noii legi, un angajat care nu şi-a luat concediu de odihnă într-un an, are timp 18 luni să recupereze aceste zile. Până acum, angajatorul era obligat să-i dea concediul de odihnă neefectuat în termen de 12 luni. În plus, zilele de concediu de odihnă neefectuate vor fi compensate cu bani, atunci când angajatul părăseşte locul de muncă.

Actul normativ aduce şi alte modificări. Astfel, angajatul temporar nu poate avea un salariu mai mic decât cel pe care îi are salariatul permanent care prestează acelaşi tip de muncă.

Potrivit noii legi, nici durata concediului de odihnă anual nu va mai fi scurtată dacă ai o problemă de sănătate sau dacă eşti nevoit să lipseşti de la serviciu ca să-ţi îngrijeşti copilul bolnav, aşa cum se întâmpla până acum.

Proiectul de modificare a Codului Muncii prevede şi sporuri de 175% pentru cei care fac ore suplimentare şi cărora patronii nu le acordă zile libere. Pentru munca de weekend, sporul ar fi de 75% peste o zi obişnuită.

Toate aceste schimbări îi nemulţumesc pe patroni, care spun că unii angajaţi îşi vor lua concedii medicale fictive, ca să se ocupe de orice altceva, ştiind să nu li se scad din concediul de odihnă.

Camera Deputaţilor este cameră decizională în acest caz. (Z.U.)

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).  Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație

Ioana Oprean

Publicat

în

20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]

Citește mai mult

Actualitate

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada?

Ioana Oprean

Publicat

în

Ai pus cauciucurile de iarnă? Riști amendă chiar dacă nu a venit încă zăpada? Odată cu instalarea sezonului rece, șoferii trebuie să acorde o atenție sporită echipării autoturismelor cu anvelope corespunzătoare condițiilor meteo. Dincolo de siguranța în trafic, neglijarea acestei obligații poate atrage sancțiuni contravenționale consistente. În România, legislația nu stabilește o dată calendaristică fixă […]

Citește mai mult