Politică Administrație

Mircea Hava: Îl susţin pe Sorin Bumb ca deputat al colegiului Aiud – Ocna Mureş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Este important pentru fiecare comunitate să fie reprezentată la nivel politic de oamenii din mijlocul său, de oameni de-ai locului, care îi cunosc nevoile şi care ţin la viitorul semenilor lor. Sorin Bumb este din Aiud şi candidează pentru a deveni deputat al comunităţii unde s-a născut, unde a crescut, candidează în mijlocul oamenilor pe care îi cunoaşte şi îl cunosc de o viaţă.
Îl susţin pe Sorin Bumb ca deputat al Colegiului Aiud – Ocna Mureş şi motivele mele nu sunt doar de natură politică. Este important pentru acest colegiu şi pentru judeţul Alba să fie reprezentat în Camera Deputaţilor de oameni energici, harnici, dar şi cu exeperienţă administrativă, care ştiu ce trebuie făcut pentru comunităţile lor. Sorin Bumb se încadrează foarte bine în aceste cerinţe. Este un om energic şi hotărât, iar funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Alba pe care a ocupat-o, precum şi funcţia de Administrator public al judeţului Alba, pe care o deţine în prezent, l-au făcut să fie tot timpul prezent în Colegiul Aiud-Ocna Mureş. El este iniţiatorul sau susţinătorul a numeroase proiecte cu impact economic, social sau cultural care şi-au lăsat amprenta asupra localităţilor din judeţul Alba, fie că e vorba de sprijinirea micilor producători agricoli, de sprijinirea şcolilor, a asociaţiilor culturale şi a lăcaşelor de cult sau de rezolvarea problemelor instituţiilor sociale ce se ocupă de persoane defavorizate sau de copiii nefericiţi ce nu au avut şansa de a simţi căldura unei familii.
Exeperienţa pe care o am în administraţie, ca primar al Municipiului Alba Iulia, mă face să ştiu cât de important e să ai lângă tine pe cineva care să te susţină în proiectele de dezvoltare pe care le ai. Sorin Bumb a colaborat tot timpul cu primarii şi cunoaşte nevoile fiecărei comunităţi din zona Aiud-Ocna Mureş. Astfel, a clădit o relaţie de colegialitate şi respect cu primarii din acest colegiu, indiferent de partidul din care ei provin. Este un lucru care contează foarte mult în activitatea unui deputat. Fără o legătură strânsă cu primarii localităţilor pe care le reprezinţi nu poţi să ai o activitate bună în Parlament şi nu poţi să faci ceva pentru oamenii pe care îi reprezinţi.
Iată de ce avem nevoie de candidaţi care să fie cu inima alături de cei pe care îi reprezintă şi de comunităţile care i-au propulsat în parlament.

Mircea Hava, Primarul municipiului Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un sector de 2 kilometri dintr-un drum județean din Alba urmează să fie modernizat: Demersuri administrative preliminare Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 2 aprilie 2026 a Consiliului Județean Alba se află și un proiect de hotărâre privind privind aprobarea predării temporare în administrarea Consiliului Local al Comunei Galda de Jos a […]

Citește mai mult