Curier Județean

Mircea Hava de Centenarul Încoronării: Alba Iulia este dovada supremă a legăturii dintre Casa Regală și români

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Hava de Centenarul Încoronării: Alba Iulia este dovada supremă a legăturii dintre Casa Regală și români

Astăzi se împlinesc 100 de ani de la încoronarea, la Alba Iulia, a regelui Ferdinand și a reginei Maria, ca suverani ai României Mari. Cu această ocazie, fostul edil albaiulian Mircea Hava, a transmis un mesaj în care scoate în evidență legătura dintre Casa Regală și Cetatea Marii Uniri.

Petrecerea Divorțaților

Încerc să rămân cum am fost, întotdeauna. Simplu. Mă număr printre milioanele de români, din generațiile care au împlinit și au fost parte din acest Centenar al Regalității, la fel ca din cel al Unității României.

Am trăit o bună parte din viață în vremuri în care trecutul ne-a fost impus, ni s-a picurat în minte, zeci de ani, ce merită și ce nu, care ne sunt valorile, cine contează și cine poate fi exclus sau scuzat din istoria noastră. Și nu vreau ca prin asta să mă plasez într-o lecție pe care toți am învățat-o, ci doar să vă asigur că sunt recunoscător pentru restul anilor în care, fără a mă pretinde monarhist, am avut șansa de a avea de câteva ori, aproape de mine, personificarea adevăratelor virtuți ale istoriei noastre, pe Majestatea Sa Regele Mihai I al României. Omul din primele ore ale României, tutorele legitimității noastre ca stat, simbolul unei familii regale căreia devotamentul i-a fost “răsplătit” cu o abdicare și zeci de ani de negare.

Citește și: 13-16 octombrie 2022: Centenarul Încoronării, la Alba Iulia. Foc de artificii de zi, paradă cu torțe, concerte și primirea Familiei Regale. PROGRAM

Ca mulți alții, n-am avut o expresie decisivă față de ideea de monarhie. Am avut, în schimb, sentimentul că acestui om i-aș fi răspuns prezent oricărei chemări în numele țării. Și, din acest motiv, nu mi-am imaginat niciodată o altă opțiune pentru Alba Iulia decât Cetatea care onorează Regalitatea și statura morală a Majestății Sale. Am fost convinși de faptul că Alba Iulia este dovada supremă a legăturii dintre Casa Regală și români, iar asta va rămâne în dimensiunea spirituală a Celeilalte Capitale – MEREU, nu doar o zi pe an.

Este, și azi, datoria mea de a fi acasă de Centenarul Regalității, de a pune egal între respectul față de trecut, grija pentru prezent și tot ceea ce trebuie să conteze și în viitor. Ne vedem în Cetate, dragi români!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Video | Urs filmat pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT 

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată pe o stradă din Aiud: A fost emis mesaj RO-ALERT  Prezența unui urs a fost semnalată în municipiul Aiud, pe strada Sergent Hațegan, miercuri seara. Autoritățile au emis în urma cu cateva minute un mesaj RO-ALERT de tip „Alertă Extremă”. Ursul a fost filmat de către un grup de adolescenți, iar […]

Citește mai mult

Curier Județean

Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii

Ioana Oprean

Publicat

în

Îngrijirile medicale și paliative la domiciliu, în creștere în ultimii ani în județul Alba: Tot mai mulți pacienți oncologici beneficiază de servicii Numărul pacienților care beneficiază de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu este în creștere în județul Alba, iar datele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Alba arată o extindere a serviciilor în perioada […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Accident rutier la Alba Iulia: Impact între două autoturisme pe strada Vasile Goldiș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Alba Iulia: Impact între două autoturisme pe strada Vasile Goldiș Un accident rutier a avut loc miercuri, 4 noiembrie 2026, pe strada Vasile Goldiș din Alba Iulia. Polițiștii din Alba transmit că două autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier. Potrivit IPJ Alba, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au […]

Citește mai mult