Rămâi conectat

Actualitate

Mineritul aurifer, încurajat de Comisia Europeană, va aduce locuri de muncă în Munţii Apuseni

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    În Europa se  deschid exploatări aurifere într-un ritm susţinut: state preocupate îndeaproape de mediu, precum Suedia şi Finlanda, încep constant noi proiecte în domeniu, disputându-şi primul loc în mineritul aurifer european. Acestea folosesc tehnologia pe bază de cianuri utilizată şi în SUA, Canada sau Australia, Spania ori Grecia, tehnologie propusă şi de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) pentru proiectul de exploatare a aurului şi argintului de la Roşia Montană. De altfel, la Roşia, nu mai departe de sâmbăta trecută aproape 1.500 de oameni au ieşit în Piaţă, cerând locuri de muncă în minerit, într-o zonă unde şomajul a ajuns la 80%. În aceste condiţii, există motive reale de îngrijorare din cauza tehnologiei folosite în mineritul aurifer?
Tehnologia cu cianuri este standardizată în Uniunea Europeană printr-o directivă a Comisiei Europene aplicabilă tuturor statelor. Opozanţii proiectului de la Roşia Montană afirmă că „UE a interzis cianurile în minerit” invocând o rezoluţie a Parlamentului European din mai 2010, care recomandă Comisiei Europene să schimbe legislaţia. Aici intervin însă confuziile, agravate de lipsa de cunoaştere a mecanismelor de putere din Uniunea Europeană.
lCum legiferează forurile europene
O rezoluţie nu reprezintă un act legislativ propriu-zis, ci o declaraţie de intenţie iniţiată de un grup de politicieni. Anual, Parlamentul European votează zeci de rezoluţii, în special în domeniile drepturilor omului şi al politicii externe. Puţine dintre acestea se transformă însă în acţiuni politice concrete ale Consiliului European, principalul pilon de putere cu rol de legiferare în UE, în principal la iniţiativa Comisiei Europene, ce reprezintă forul executiv. Modelul este următorul: Parlamentul dă o rezoluţie, iar Consiliul ia act şi îşi continuă politica pragmatică şi raţională. Comisia Europeană (CE) a subliniat de mai multe ori că nu are în plan o legislaţie pentru interzicerea utilizării cianurilor în minerit, considerând că o astfel de măsură nu se justifică prin raţiuni legate de protecţia mediului sau de sănătate. „Legislaţia existentă, cu precădere în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor din industria extractivă (Directiva 2006/21/CE), include cereri precise şi stricte care ar trebui să poată asigura nivelul de siguranţă adecvat al facilităţilor din industria extractivă”, a declarat Janez Potocnik, comisarul European pentru mediu.
lNu există tehnologii alternative viabile
Executivul de la Bruxelles a subliniat în repetate rânduri că nu există alternative adecvate utilizării cianurii la extracţia de aur. „În majoritatea depozitelor europene, aurul este amestecat cu alte metale, ceea ce înseamnă că este necesară aplicarea unei metode de separare. Interdicţia generală a utilizării cianurii în minerit ar implica închiderea minelor existente şi care operează în baza unor standarde stringente definite prin Directiva 21 din 2006, lucru care ar afecta numărul de locuri de muncă, fără a aduce o valoare adăugată suplimentară în ceea ce priveşte protejarea mediului sau a sănătăţii. O interdicţie totală a utilizării cianurilor în minerit ar implica, aşadar, stoparea extracţiilor la nivel european şi, pe cale de consecinţă, o creştere a importurilor de aur făcute deseori din ţări cu standarde sociale şi de mediu mai scăzute”,  mai afirmă Comisia.  De aceea, dezbaterea se diluează de aici, pentru că aceiaşi politicieni şi analişti continuă să susţină că „UE a interzis cianura” şi evită să se concentreze pe câştigul zonei şi efectele economice care vor decurge din proiectul industrial de la Roşia Montană. (M.R.)

Susţinerea zonei

Lorand Kopenetz, preşedintele Asociaţiei Culturale a Maghiarilor din Abrud şi membru în Grupul de Susţinere a Proiectului Roşia Montană, explică ce înseamnă extracţia aurului de la Roşia Montană (foto). „Eu sunt fiul unui om care a lucrat toată viaţa cu cianură, acum e pensionar şi poate povesti oricui cum s-a folosit cianura 50 de ani în România, fără ca nimeni să moară din asta, deşi standardele nu erau nici pe departe cele de azi. De aceea, îi acuz de ipocrizie pe toţi cei care, sub pretextul grijii pentru mediu, se opun unui proiect industrial care va crea mii de locuri de muncă, nu doar în Roşia Montană, ci şi în Abrud – de unde sunt – în Câmpeni şi în multe alte localităţi din zonă. Şi suedezii sau finlandezii îşi fac griji pentru cetăţenii lor, dar autorităţile nordice autorizează în fiecare an câte o exploatare nouă cu aceeaşi tehnologie. UE a zis clar: există standarde stricte, toate ţările trebuie să le respecte şi va fi bine. Cine insistă în a spune că nu e aşa, are clar alte interese decât sănătatea oamenilor. Maghiarii din zonă doresc şi ei proiectul minier, pentru că au nevoie de locuri de muncă. Cei care se opun ce soluţii au pentru noi şi copiii noştri, ca să avem ce mânca?”, spune Kopenetz.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea