Actualitate
MIERCURI: Se înfiinţează, la Alba Iulia, Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei
Miercuri, 10 decembrie, la Hotelul Parc din municipiul Alba Iulia, de la ora 16.30, va avea loc evenimentul inaugural pentru Societatea Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Iniţial, Societatea a primit numele de Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române şi a fost întemeiată în luna mai a anului 1910 de către un grup de distinse doamne din Bucureşti, conduse de principesa Alexandrina Cantacuzino.
Obiectivul principal îl reprezenta apărarea credinței ortodoxe și a bisericii strămoșești. Porţile Societăţii au fost deschise în permanenţă pentru toate femeile ortodoxe din România, indiferent de clasa socială din care făceau parte. Fie ele burgheze sau din pătura de mijloc, soţii sau fiice de negustori şi profesori, femei din clasa muncitoare sau de la ţară, membrele Societății erau legate strâns de dragostea faţă de Dumnezeu şi de semeni.
După 35 de ani de activitate, Societatea a fost desfiinţată în anul 1945 de către regimul comunist. A fost reactivată însă imediat după revoluţia din decembrie ’89, când a apărut dorinţa de a se readuce la viaţă vechea Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Creştine din România. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Teoctist şi prin aprobarea Sfântului Sinod, Societatea şi-a redobândit personalitatea juridică în data de 5 martie 1991. Reînfiinţarea a însemnat: „gruparea tuturor femeilor de credinţă ortodoxă din România, indiferent de naţionalitate şi convingeri politice, pentru întărirea activităţii misionare creştin-ortodoxe”.
În prezent Societatea activează în şaptesprezece oraşe ale ţării (Bucureşti, Craiova, Timişoara, Galaţi, Cluj-Napoca, Iaşi, Arad, Oradea, Buzău, Botoşani, Braşov, Ploieşti, Reghin, Vaslui, Bacău, Râmnicu Vâlcea și Fălticeni), Alba Iulia fiind cea de-a optsprezecea filială.
„Locul femeii în Biserica Ortodoxă este crucial pentru pastorația și misiunea de azi. Înainte de toate, așa cum oricine poate observa, majoritatea celor care vin duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare în bisericile noastre sunt femei. Tot ele sunt cele care, mame sau bunici, au transmis credința mai departe în anii comunismului şi reprezintă un factor de echilibru în confruntarea cu modernitatea. De aceea, acest eveniment misionar este binevenit pentru întărirea credinţei şi a iubirii milostive, într-o societate care are tot mai mult nevoie de cooperare şi comuniune în promovarea valorilor spirituale şi a demnităţii umane”, a transmis pr. Florin Croitoru.

Actualitate
Ce amendă riscă premierul maghiar Viktor Orban pentru afirmațiile făcute în România: Pe numele lui a fost făcută o plângere la CNCD
Ce amendă riscă premierul maghiar Viktor Orban pentru afirmațiile făcute în România: Pe numele lui a fost făcută o plângere la CNCD
După ce liderul PNL Iași i-a făcut plângere premierul ungar Viktor Orban pentru discursul de la Băile Tușnad, președintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a declarat vineri, la Antena 3, că amenda maximă prevăzută în astfel de situații ajunge la 100.000 de lei.
„Orice plangere se solutioneaza cu citarea obligatorie a partilor, asta spune legea. Asta nu inseamna ca partile sunt obligate sa se prezinte la audieri, pot depune in scris un punct de vedere sau nu pot depune deloc”, a explicat șeful CNCD despre cazul lui Viktor Orban.
„Eu consider ca prin ambasada Ungariei la Bucuresti se poate transmite aceasta citatie”, a adăugat Asztalos Csaba.
„In principiu, in astfel de situatii (sanctiunea poate sa fie) de la avertisment la amenda contraventionala intre 2.000 de lei limita minima si 100.000 de lei limita maxima”, a mai afirmat liderul CNCD.
Întrebat de ce nu s-au autosesizat institutia după afirmațiile lui Viktor Orban de la Băile Tușnad, liderul CNCD a raspuns că un oficial are „o forma de imunitate jurisdictionala” atunci cand se afla pe teritoriul altui stat.
Actualitate
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4,4% în primul semestru al anului 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Datele INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4,4% în primul semestru al anului 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Datele INS
În primul semestru al anului 2022, producția internă de energie a scăzut cu aproximativ 500.000 de tone echivalent petrol, în comparație cu același interval al anului precedent, devremece consumul de energie electrică s-a diminuat cu 4,4%, conform datelor Institutului Național de Statistică.
Statistica oficială relevă faptul că, la 30 iunie 2022, resursele de energie primară au scăzut cu 2%, iar cele de energie electrică cu 5,6%, faţă de acelaşi interval din 2021.
Principalele resurse de energie primară au totalizat 16,283 milioane tone tep, în scădere cu 334.100 tep, raportat la primele şase luni ale anului trecut.
De asemenea, de la an la an, producţia internă a însumat 8,788 milioane tep, în scădere cu 499.100 tep, importul a fost de 7,495 milioane tep.
Resursele de energie electrică s-au ridicat la 32,293 milioane kWh (-1,927 milioane kWh).
Potrivit sursei citate, producţia din termocentrale a fost de 10,587 miliarde kWh, în scădere cu 111,8 milioane kWh (-1%), în timp ce producţia din hidrocentrale a înregistrat 7,702 miliarde kWh (-2,798 milioane kWh, -26,7%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 5,194 miliarde kWh, în scădere cu 123,6 milioane kWh (-2,3%).
Totodată, în primul semestru al anului în curs, producţia din centralele electrice eoliene a fost de 4,009 miliarde kWh, în creştere cu 597 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 954,3 milioane kWh, în creştere cu 85,5 milioane kWh.
Consumul final de energie electrică, în perioada analizată, a fost de 26,372 miliarde kWh, cu 4,4% mai mic faţă de perioada corespunzătoare a anului 2021, în timp ce consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 3,7%. În acelaşi timp, iluminatul public a înregistrat o creştere cu 12,3%, iar consumul populaţiei a scăzut cu 7,3%.
Exportul de energie electrică a fost de 3,078 miliarde kWh, în scădere cu 508,4 milioane kWh, în timp ce consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 2,842 miliarde kWh (-197,1 milioane kWh).
Actualitate
Prognoza METEO pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria: Vreme în general instabilă, cu șanse de averse
Prognoza METEO pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria: Vreme în general instabilă, cu șanse de averse
Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie, prognozează o vreme în general instabilă, cu averse atât în regiunile montane, cât şi în zona Litoralului, dar şi în Capitală, pentru weekendul prelungit, de Sfânta Maria.
Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Urări și felicitări de Sfânta Maria
Conform datelor furnizate AGERPRES de către meteorologul de serviciu al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Marina Antonescu, în zona Litoralului, regimul termic va fi unul oscilant, cu episoade în care pot apărea averse şi intensificări temporare ale vântului, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare.
Astfel, în cursul după-amiezei de sâmbătă, 13 august, şi pe parcursul zilei de duminică, 14 august, vremea va fi în general închisă. Va ploua în reprize, iar temperaturile maxime vor oscila, în tot intervalul, între 27 şi 30 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 20 şi 22 de grade Celsius. De asemenea, apa mării va avea 24 – 26 de grade Celsius.
Citește și: nume sărbătorite de Sfânta Maria
„În cursul zilei de vineri, vremea va fi însorită, dar începând de sâmbătă după-amiaza îşi vor face apariţia aversele, la fel şi în cursul zilei de duminică. Luni, în prima parte a zilei, la mare cerul va fi noros, cu şanse crescute de ploaie. În zona Litoralului, vântul se va domoli faţă de zilele trecute când am avut intensificări şi de 65 km/h”, a precizat specialistul ANM.
În ceea ce priveşte prognoza pentru zona montană, estimările arată o vreme mai rece, cu înnorări şi ploi izolate, fenomene care se vor semnala începând de vineri. Totodată, sâmbătă şi duminică se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a regiunii montane.
„Aversele şi descărcările electrice vor fi pe parcursul întregii zile de duminică, dar şi luni. Valorile termice de peste zi se vor încadra, în general, între 15 şi 23 de grade Celsius, iar pe timpul nopţilor nu vor depăşi 12 grade Celsius. Deci, sunt puţine şanse să vedem soarele la munte, în următoarele trei zile. Înnorările vor apărea de vineri după-amiaza şi vom avea ploi, în primă fază izolate”, a spus Antonescu.
În Bucureşti, weekendul prelungit începe cu vreme frumoasă, vineri, şi valori termice maxime de 32 – 33 de grade Celsius. Ulterior, sâmbătă după-amiaza, spre seară, există condiţii de apariţie a averselor, cu temperaturi de cel mult 31 de grade Celsius, la fel şi duminică.
„Pentru luni, de Sfânta Maria, în Capitală, vom avea maxime de 28 – 29 de grade Celsius. Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vremea va fi, în general, plăcută, dar cerul va fi în mare parte înnorat şi vor fi ceva şanse de ploaie, în special către orele serii”, a punctat reprezentanta ANM.
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de Sfânta Maria 2022. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
12 august: Ziua Internațională a Tineretului. Ce semnificație are această zi și cum a ajuns să fie celebrată
-
Ştirea zileiacum 9 ore
PROGRAMUL STP pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului: Cum vor circula autobuzele în data de 15 august 2022
-
Actualitateacum 20 de ore
Perseide 2022. În jur de 100 de stele căzătoare se pot vedea în noaptea de 12 spre 13 august pe cerul României
-
Sportacum 11 ore
Și totuși, Sticla Arieșul Turda nu continuă în Liga 3 | Reprezentantele Albei, toate în Seria a 9-a a eșalonului terț
-
Ştirea zileiacum 22 de ore
Festivalul Roman Apulum, 12-15 august 2022 – PROGRAM: Lupte între daci și romanii, ateliere meșteșugărești, muzică și paradă de noapte cu torțe
-
Curier Județeanacum 10 ore
INFOTRAFIC: Restricții de circulație, pe autostrada A10 Sebeș-Turda și A1 Sibiu-Deva. Recomandări pentru șoferi