Miercuri, ora 18.00, Metalurgistul Cugir – Recolta Dorolţ | După două eşecuri consecutive, duel cu „lanterna roşie” pentru formaţia de sub Drăgana
Miercuri, de la ora 18.00, pe „Arena CSO”, Metalurgistul Cugir întâlneşte în etapa a 27-a a Seriei a 5-a, rundă intermediară, din eşalonul terţ pe Recolta Dorolţ, „lanterna roşie”, iniţial partida fiind programată marţi. „Roş-albaştrii” sunt cotaţi drept favoriţi incontestabili, la penultima apariţie stagională în faţa fanilor, întrucât întâlnesc ultima clasată, nou-promovata din Satu Mare. Poziţionată pe treapta secundă a ierarhiei, gruparea de sub Drăgana vine după două eşecuri consecutive (0-1 cu FC Hermannstadt şi 2-3 cu Gaz Metan Mediaş 2) şi are probleme de efectiv în condiţiile în care sunt incerţi Bold (absent şi runda anterioară) şi L. Itu (dureri la genunchi).
Aparent se anunţă o întâlnire facilă, oponenţii având cea mai modestă defensivă a seriei, cu 60 de goluri încasate în cele 25 de jocuri şi din întreg eşalonul terţ. Dacă FC Hermannstadt a realizat promovarea matematică, în schimb lupta continuă pentru celelalte locuri de pe podium, Metalurgistul Cugir (48 de puncte) duelându-se cu Comuna Recea (46 p), FC Zalău (45 p). În etapa viitoare, cugirenii vor sta, dar vor câştiga la „masa verde” punctele cu FC Bistriţa, echipă retrasă din campionat. „În mod categoric ne propunem să obţinem victoria, în condiţiile în care întâlnim «lanterna roşie». Aparent poate fi considerat un meci facil, dar nu este deloc aşa, orice adversar îşi va juca şansele. Sunt convins că vizitatorii nu sunt dinainte învinşi, vor încerca să scoată puncte. Din punctul meu de vedere, dacă ne respectăm, nu se pune problema învingătorului. Trebuie să ne respectăm pe noi şi adversarul, indiferent de situaţie şi să fim concentraţi la această dispută”, a precizat antrenorul Călin Moldovan. În tur, pe un teren impracticabil, Metalurgistul Cugir a câştigat cu scorul de 1-0. În acest final de campionat, pentru formaţia cugireană miza este ocuparea locului secund în ierarhie, caz în care s-ar bifa patru stagiuni consecutive în Liga a 3-a cu clasări pe podium.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Vedeta Yelyzaveta Ruban a plecat de la Volei Alba Blaj! Superba voleibalistă va evolua în Rusia
Vedeta Yelyzaveta Ruban a plecat de la Volei Alba Blaj! Superba voleibalistă va evolua în Rusia în stagiunea viitoare, după 3 ani petrecuți în România Yelizaveta Ruban, una dintre cele mai bune voleibaliste care au evoluat ediția trecută în Divizia A1, va juca în Rusia, la Leningradka Saint Petersburg, despărțindu-se de Volei Alba Blaj, echipa […]
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23
Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU Alba Iulia), spre un nou titlu, la Campionatele Naționale Under 23 În acest weekend, la Craiova, pe Stadionul „Nicolae Mărășescu” se dispută finalele Campionatului Național de atletism Under 23, competiție la care iau startul o serie de atleți din Alba. Printre aceștia se numără și Mihaela Blaga („Mica Romă” Blaj/CSU […]
FOTO: Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia
Antrenamente inedite în lanul cu lavandă pentru reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia Reprezentanții ACS Karate Forever Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia s-au pregătit într-un mod inedit pentru concursurile de anvergură care se regăsesc în calendarul competițional al acestui an. Citește și: FOTO: Sportivii de la ACS Karate […]