Metalurgistul Cugir a dat lovitura în Seria a 5-a! Echipa de sub Drăgana a “virusat” prima clasată, dar vine FC Zalău
Cu un lot strâns în vară, după ce la un moment se punea chiar problema abandonului, Metalurgistul Cugir a reuşit să dea lovitura în fieful primei clasate, câştigând de o manieră categorică pe terenul “viruşilor verzi”, scor 4-1 (2-1).
Victoria netă împotriva Sănătăţii Cluj, invincibilă în acest campionat, aduce după sine aprecieri, dar şi aşteptări sporite, după ce liderul a fost pus la colţ de o manieră dură şi a suferit o asemenea corecţie. Însă gruparea de sub Drăgana nu are timp să-şi savureze succesul, întrucât o aşteaptă o serie incredibilă, confruntări dificile, cu FC Zalău, prim-divizionara CSM Poli Iaşi, în Cupa României şi deplasarea de la Sibiu, pentru disputa cu FC Hermannstadt. Şi în această confruntare de mâine, metalurgiştii acuză probleme de efectiv, Vezan, Negrescu şi D. Popa nefiind recuperaţi. Şi apropos de lotul Metalurgistului, acesta este compus din jucători cu experienţă precum Itu, Stoianof sau Vezan, ce au evoluat şi în Liga 1, însă în acelaşi timp ponderea este dată de tinereţe, media de vârstă a liniei defensive fiind în jur la 20 de ani.
Vineri, sub Drăgana poposeşte o echipă situată pe podium, FC Zalău, ce are o serie de serie de 5 victorii şi o remiză în ultimele întâlniri. “Deja am uitat acest succes şi suntem concentraţi pe întâlnirea cu FC Zalău, un nou meci foarte dificil, în condiţiile în care adversarii nu au pierdut de 6 jocuri. Din pricina programării suntem obligaţi să jucăm 5 partide, pe două fronturi, campionat şi Cupa României, în două săptămâni. Sperăm să ne recăpătăm rezervele de energie, să fim îndeajuns de proaspeţi şi să câştigăm”, a spus Călin Moldovan. Miercurea viitoare, după 21 de ani, Cugirul joacă acasă, cu CSM Poli Iaşi, în “16”-imile Cupei României, în 1995 “roş-albaştrii” eliminând Gloria Bistriţa în această fază a competiţiei. În competiţia “KO”, Metalurgistul a avansat trei tururi fără a câştiga, calificările fiind obţinute la “masa verde”, cu “U” Cluj şi FCM Baia Mare (echipe desfiinţate) şi ACS Comuna Recea, după ce a pierdut 0-9 pe teren.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3
Recordul fotbalului amator din Alba: Hidro Mecanica Șugag, a patra campioană consecutivă care a promovat în Liga 3 În ultimii 14 ani, 12 campioane județene din Alba au promovat în Liga 3, un bilanț remarcabil în azul competițiilor organizate de AJF Alba Fotbalul amator din Alba continuă să performeze la capitolul promovărilor în Liga 3, […]
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF
Mihai Țîra și Cristian Petropulos, singurii delegați de joc din Alba în următoarele două sezoane organizate de FRF Mihai Țîra (secretarul Asociației Județene de Fotbal Alba) și Cristian Petropulos (președintele ASF Alba) sunt cei doi observatori din Alba care au calitatea de delegat de joc pentru următoarele două sezoane fotbalistice organizate de Federația Română de […]
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape
Turul Ciclist al Sibiului, în județul Alba, joi, 3 iulie și sâmbătă, 5 iulie | Vezi traseul parcurs și programul celor două etape Turul Ciclist al Sibiului, ediția a 15-a, va ajunge în Alba joi, 3 iulie, traseul primei etape cuprinzând și localități din județ. La fel se va întâmpla și sâmbătă, 5 iulie, în […]