Medicamente compensate cu 90% pentru pensionarii cu venituri de până la 1429 lei. Agenda proiectelor de hotărâre
Medicamente compensate cu 90% pentru pensionarii cu venituri de până la 1429 lei. Agenda proiectelor de hotărâre
Guvernul se întruneşte marţi, în şedinţă, având pe ordinea de zi, printre altele, un proiect de hotărâre care stabileşte că, de la 1 ianuarie 2022, pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială de până la 1.429 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri, vor beneficia de compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor.
Citește și: Ce se va întâmpla cu majorarea pensiilor, după ce Legea Bugetului a fost atacată la CCR. Anunțul ministrului Muncii
În prezent, de acest program beneficiază cei cu pensii de până la 1.299 lei/lună.
Pe agenda Guvernului se mai află un proiect de hotărâre prin care se stabileşte că schema de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor destinate promovării producţiei şi distribuţiei de energie termică în sistem centralizat, din surse regenerabile mai puţin exploatate, respectiv biomasă, biogaz, energie geotermală, se va aplica până la 31 decembrie 2023.
Cabinetul Ciucă va discuta şi un proiect de ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea unui sprijin financiar pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale cu un trafic până în 3.000.000 pasageri pe an pentru care Consiliile judeţene au calitatea de autoritate publică tutelară, pentru depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă din cauza pandemiei de COVID-19.
Citește și: Apare Comitetul de monitorizare a reformei pensiilor: Ce atribuții va avea acesta
Pentru aeroporturile regionale cu un trafic între 200.000 şi 3.000.000 pasageri pe an bugetul maxim alocat este de 42.544.000 lei, iar pentru cele cu un trafic situat sub 200.000 pasageri pe an bugetul maxim este de 41.494.000 lei.
De asemenea, Executivul va analiza un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se suplimentează cu 307 numărul de posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor, la nivelul Ministerului Economiei şi Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, care au rezultat în urma divizării parţiale a Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
Citește și: PENSII 2022: Pensionarii cu venituri mai mici de 1.600 de lei vor primi în ianuarie 2.200 de lei. Ajutorul diferențiat în funcție de pensie
Un alt proiect de ordonanţă de urgenţă aflat pe ordinea de zi a Guvernului vizează modificarea şi completarea OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ în privinţa concursului pentru ocuparea unei funcţii publice din administraţia publică centrală şi locală.
Pe ordinea de zi a reuniunii Guvernului se mai află proiectul de hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 150 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.
Executivul va mai analiza două memorandumuri privind continuarea colaborării cu Departamentul Economic al OCDE şi, respectiv, aprobarea vânzării „Ansamblului istoric Mina Petrila” din patrimoniul Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului S.A. către Consiliul Judeţean Hunedoara.
sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Italian, fost administrator al unei firme din Cugir, trimis în judecată pentru o evaziune fiscală „uriașă” de 6.390 de lei: Riscă închisoarea între 2 și 8 ani
Italian, fost administrator al unei firme din Cugir, trimis în judecată pentru o evaziune fiscală „uriașă” de 6.390 de lei: Riscă închisoarea între 2 și 8 ani Un cetățean italian cu domiciliul în Elveția, fost administrator al unei societăți comerciale din Cugir cu obiect de activitate în domeniul transporturilor de mărfuri, a fost trimis în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
6 octombrie: Sfântul Apostol Toma, patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor, dar și ocrotitorul întârziaților
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
5 octombrie 1918: Declaraţia de independenţă a Transilvaniei este citită în Parlamentul ungar de la Budapesta de Alexandru Vaida-Voievod
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
7 octombrie: Ziua internațională a muncii decente. Cum s-a „născut” acest concept și cum a ajuns să fie sărbătorit
-
Sportacum 5 zile
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 2-0 (1-0) | Cocan, MVP-ul confruntării cu „lanterna roșie”, gol și pasă decisivă
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
5 octombrie – Ziua Mondială a Educaţiei sărbătorită în întreaga lume