Marius Zinca, numit în funcția de subprefect al județului Alba
Marius Zinca a fost numit, miercuri, în funcția de subprefect al județului Alba, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.
„S-au făcut (…) numiri de prefecți privind exercitarea cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Hunedoara de către domnul Ungur Valer, iar o altă hotărâre (…) privind exercitarea cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Alba de către domnul Zincă Marius”, a spus Liviu Iolu.
Hotărârea urmează să se publice, joi, în Monitorul Oficial, iar apoi Zinca va fi investit în funcție.
Marius Zinca a fost consilier superior la Administrația Finanțelor Publice, fiind absolvent al Facultății de Drept.
Acesta a deținut, înainte de 2012, funcția de director executiv al Direcției Generale de Finanțe Publice Alba.
Vicepremierul Vasile Dîncu a spus, recent, la vizita la Alba Iulia, că după numirea în funcția de prefect a Mihaelei Alba, Instituția Prefectului va avea echipa completă în vederea organizării alegerilor parlamentare, urmând să fie numit un subprefect.
Mihaela Albu a fost învestită, recent, în funcția de prefect, ea ocupând anterior funcția de subprefect, după ce Cornel Murg a împlinit vârsta de pensionare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile
Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj, aproape finalizat: Va dispune de o echipă mobilă, care va ajunge la domiciliile persoanelor greu deplasabile Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Blaj este aproape finalizat, a anunțat, sâmbătă, 7 martie 2026, primarul Gheorghe Valentin Rotar. „Este o lucrare de aproximativ 7,5 milioane de lei, o […]
VIDEO | Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației
Primăria Blaj a semnat două contracte de aproape 3 milioane de euro: Investiții noi în eficientizarea energetică și digitalizarea administrației Primăria Municipiului Blaj a semnat, vineri, două contracte de finanțare europeană cu ADR Centru, în valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro. Proiectele vizează eficientizarea energetică a unor blocuri din oraș și digitalizarea serviciilor […]
FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul
Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]