Rămâi conectat

Ştirea zilei

Lungul drum al transportului judeţean de persoane, prin… Justiţie!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Livio Dario SRL este acuzată de evaziune fiscală -Licitaţia prin care această societate a obţinut anumite trasee în judeţ, a fost declarată ilegală de către instanţă!

Războiul surd dintre operatorii de transport public din judeţul Alba a ajuns într-un stadiu foarte avansat, care include plângeri penale şi chiar o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care s-a constatat nelegalitatea unei licitaţii (din anul 2008), prin care anumiţi operatori de transport public persoane au obţinut trasee şi, implicit, au realizat astfel profit în mod ilegal. Operatorii beneficiari ai acestei licitaţii trucate au fost: SC EXCELENT TRANS SRL AIUD, SC ARIEŞUL SA CÂMPENI, LIVIO DARIO SRL ALBA IULIA, VOLTRANS SA SEBEŞ ŞI BOIAN TRANS SERVICE SRL BENIC. În prima linie a acestui front nevăzut, desfăşurat în zona economică, în luptă directă cu frauda şi cu evaziunea, deci împotriva societăţilor de mai sus, se află STP SA ALBA IULIA, TRANS GILYEN SRL AIUD, MAN TOURS SRL AIUD ŞI ARION TRANS SRL ALBA IULIA.
Fireşte că cei ce au funcţionat ilegal de 5 ani încoace au contraatacat pe toate căile şi prin toate mijloacele, inclusiv prin diferiţi interpuşi printre care se numără persoane influente din Consiliul Judeţean Alba, Poliţie, Garda Financiară şi anumiţi consilieri locali din Alba Iulia. Două au fost societăţile cele mai atacate, de către cei ce funcţionează ilegal şi de acoliţii lor: STP SA – Alba Iulia şi Trans Gilyen SRL Aiud. Despre ceea ce i se impută operatorului care prestează acum cea mai mare parte a serviciului de transport public în judeţul Alba şi care deţine integral transportul în municipiul Alba Iulia, respectiv SC Societatea de Transport Public Alba SA, aţi aflat deja din paginile cotidianului nostru. Dar, în spatele atacurilor împotriva STP se află o încrengătură de interese pe care vom încerca să o dezvăluim în cele ce urmează.

  • STP este împinsă cu bună ştiinţă de către consilierii locali albaiulieni spre imposibilitatea de a mai putea presta serviciul de transport

În ceea ce priveşte calitatea serviciului de transport pe care-l prestează STP nu există nicio critică. Atât beneficiarii, cetăţenii, cât şi finanţatorii, respectiv primăriile care susţin o parte din cheltuieli prin subvenţii, sunt mulţumiţi de condiţiile în care se efectuează transportul public de persoane. Dar, iată, STP a fost supusă unor atacuri concentrate, asupra corectitudinii şi legalităţii cărora nu suntem îndreptăţiţi să ne pronunţăm.
Ceea ce nu se ştie despre aceste atacuri, este faptul că ele vin ca urmare a unei concurenţe neloiale pe care o face STP-ului un alt operator, SC Livio Dario SRL, cu concursul unor consilieri locali. În mare, lucrurile stau cam aşa: sub pretextul că subvenţiile acordate STP-ului sunt prea mari, unii consilieri încearcă să gripeze activitatea societăţii, cu scopul vădit de a o înlătura de pe piaţă şi de a o înlocui cu societatea concurentă amintită mai sus, deţinută de un apropiat al consilierilor respectivi. Scenariul prin care se încearcă înlăturarea STP a fost dezvăluit chiar de către unul dintre aceşti consilieri, într-o conferinţă de presă, şi arată cam aşa: se împiedică acordarea subvenţiei către STP până când aceasta va fi în imposibilitate de a mai presta serviciul de transport către populaţie, situaţie în care se va cere prefectului Gheorghe Feneşer să constate că există o stare de urgenţă în ceea ce priveşte transportul public şi va decide ca un alt operator să preia acest serviciu, respectiv cel ce este deja pregătit pentru aceasta: SC Livio Dario SRL, societate arătată de către unii consilierii locali drept un soi de „model” de eficienţă, care cică ar putea să asigure transportul local fără subvenţii şi la un preţ mai avantajos.

  • STP are de încasat de la Primăria Alba Iulia suma de 32 de miliarde de lei vechi!

Situaţia nu este singulară aici, în municipiul Alba Iulia, nici în judeţul Alba. Şi în alte judeţe, operatorii evazionişti pun presiune publică pe societăţile care lucrează corect, şi sunt cu impozitele şi taxele plătite, la zi. Aceasta deoarece, fireşte, evazioniştii dau impresia de eficienţă. În ceea ce priveşte municipiul Alba Iulia, trebuie să ştiţi că prin jocul de voturi al unor consilieri locali, care au tot amânat acordarea subvenţiei către STP, sub diferite motive, s-a ajuns ca această societate să nu mai primească bani de la primărie de vreo 4 luni de zile, administraţia municipală fiind cu plata către societate la nivelul lunii februarie, suma totală datorată acesteia ridicându-se la 32 de miliarde de lei vechi. Pur şi simplu, deşi s-a cerut aceeaşi sumă de către STP, ca şi până acum, ba n-a fost bugetul aprobat, ba s-au opus consilierii, ba au verificat societatea „la sânge”, ba chiar s-au desemnat nişte consilieri care s-o „monitorizeze”… De menţionat faptul că, în urma acestor verificări, unii consilieri au realizat care este adevărul şi, deşi se află în categoria adversarilor politici ai celor despre care se spune că susţin STP, au votat ulterior în favoarea societăţii. După cum spuneam, dacă situaţia va trena în continuare iar STP nu va primi banii, se va ajunge la imposibilitatea de a mai funcţiona transportul public. Nu contează. Consilierii „contras” sunt indiferenţi faţă de ceea ce se va întâmpla cu oamenii care circulă la serviciu, cu pensionarii sau cu elevii. Ei ştiu una şi bună: operatorul STP trebuie înlăturat, ca să vină un altul, cu contribuţii la partidul lor şi, poate, la ei personal…
Dar, apropo de eficienţă. Cum se face, oare, că la un număr de maşini aproximativ egal între STP şi Livio Dario, în condiţiile în care şoferii acesteia din urmă sunt mai bine plătiţi decât colegii lor de la STP, totuşi STP plăteşte taxe şi impozite în valoare de 400.000 de lei lunar, iar SC Livio Dario SRL doar cam 10% din această sumă, respectiv… 40.000 de lei lunar? Există vreun „perpetuum mobile” al eficienţei, pe care l-a descoperit această societate?

  • Directorul STP Alba Iulia, Stelian Nicola, acuză metodele de evaziune fiscală practicate în transportul judeţean de persoane

Într-o recentă discuţie pe care am purtat-o cu directorul STP Alba Iulia, Stelian Nicola, acesta ne-a dezvăluit metodele pe care, potrivit afirmaţiilor lui, le utilizează operatorii de transport public persoane în întreaga ţară, deci şi în judeţul nostru,  comiţând evaziune fiscală şi ajungând să încaseze sume importante „la negru”, sume din care îşi stimulează şi angajaţii, tot „la negru”. Iată ce ne-a declarat Stelian Nicola: „Prima metodă de evaziune fiscală frauduloasă se face prin tipărirea de imprimate cu regim special (biletele pentru transportul de călători) cu serii duble şi triple, înregistrându-se în contabilitate doar contravaloarea unui rând de serii. Oare banii de pe dubluri unde ajung? O altă metodă, una mai evoluată, se face prin casele de marcat pseudofiscale. Transportul de persoane este exceptat, conform Codului Fiscal, de la obligativitatea emiterii bonului fiscal. Aceasta înseamnă că singura grijă a patronului este aceea de a modifica memoriile caselor de marcat pseudofiscale. Astfel, orice act de control cu privire la proasta gestionare a memoriilor caselor de marcat pseudofiscale este lovit de nulitate. În schimb, la ticheting, orice validare lasă un log-on pe un server, care nu este al operatorului, aşa că pot fi cuantificate încasările reale!”
Aici trebuie să menţionăm că există o hotărâre a Consiliului Judeţean Alba, emisă încă din luna mai a anului 2012 (HCJ 76/2012), cu privire la strategia de dezvoltare a serviciului de transport public  judeţean de persoane prin curse regulate, în perioada 2012-2016, care prevede OBLIGATIVITATEA DOTĂRII TUTUROR MIJLOACELOR DE TRANSPORT DIN TRANSPORTUL JUDEŢEAN DE PERSOANE CU APARATE DE MARCAT ELECTRONICE FISCALE ŞI CITITOARE DE CARDURI CU POSIBILITATEA DE A TRANSMITE DATE ON-LINE (TICHETING ELECTRONIC). Dar iată că a trecut deja un an de zile şi, pe lângă faptul că operatorii menţionaţi la începutul acestui articol au efectuat transport public timp de 5 ani în baza unei licitaţii trucate (anulată acum de instanţă) nici măcar nu au catadicist să facă investiţia pentru ticheting. Singura societate (din câte ştim noi) care practică acest sistem modern este chiar STP SA, adică tocmai societatea atacată de către evazionişti. Oare Consiliul Judeţean Alba şi alte instituţii, nu ar trebui să impună aplicarea acestei hotărâri? De ce? Cât va mai dura până când toţi operatorii vor intra în legalitate? Probabil atâta cât se vor bucura unii sus-puşi de „comisioane” obţinute din fentarea legii. Căci tichetingul este spaima evazioniştilor, acest sistem eliminând orice suspiciune de fraudă şi de evaziune…
„Mai există şi metoda neplăţii impozitelor reale aferente salariilor”, ne-a mai declarat Stelian Nicola. „De exemplu, se acordă salariul minim pe economie, iar diferenţa se plăteşte la negru sau prin acordare ilegală de diurnă. La diurnă se impozitează doar ceea ce depăşeşte 32 de lei şi numai cu 16%. Prin urmare, patronul evazionist oferă maximum 30 de lei pe zi, dar înmulţit cu 30 de zile rezultă 900 de lei, care se adaugă la salariul minim pe economie. În aceste condiţii, contribuţia la pensia suplimentară a angajatului este de un leu! Care este şmecheria? Simplu: În loc să plătească impozitele reale aferente salariului lucrătorului mobil (62% cote angajat plus cote angajator) şoferul este considerat că face doar o cursă ocazională  pe traseele de transport judeţean, prin servicii regulate. Adică e în… excursie!”, a afirmat Nicola.

  • Plângeri penale îndreptate împotriva Livio Dario SRL, pentru utilizarea unor bilete cu serie dublă!

Având de luptat cu un adversar pe care-l consideră evazionist, directorul STP a făcut împotriva SC Livio Dario mai multe plângeri penale, una dintre acestea vizând chiar utilizarea unor bilete de călătorie cu serie dublă şi chiar triplă. Patronul societăţii respective neagă acuzele ce i se aduc. Iată declaraţia acestuia: „Societatea noastră (Livio Dario SRL) a comandat şi achiziţionat bilete de călătorie având valori diferite de la SC EM Plus SRL Sibiu. Acestea erau recepţionate şi înregistrate în contabilitatea societăţii în forma tipărită de firma respectivă, adică având serie şi număr. Diferenţa dintre acestea consta în valoarea lor. Revenind la sesizarea penală, declar că în cazul biletelor cu serie dublă, acestea erau înregistrate în contabilitate după valoare serie şi număr…”
Nu noi trebuie să ne pronunţăm cu privire la vinovăţia sau nevinovăţia societăţii cu pricina. Acesta este atributul Parchetului şi a instanţelor de judecată. Ceea ce trebuie adăugat, însă, este concluzia expertului criminalist, aflată la dosar, din care reiese clar dublarea numerelor şi a seriilor.  Expertul precizează că biletele cu pricina prezintă aceleaşi caracteristici, inclusiv DEFECTELE DE TIPĂRIRE!!! Aşadar, iată concluzia expertului: „Biletele de achitare a contravalorii unor servicii de transport persoane, puse la dispoziţie în vederea efectuării acestei expertize extrajudiciare AU FOST EXECUTATE ÎN ACELEAŞI CONDIŢII (TEHNICE) TIPOGRAFICE, iar numerele care intră în componenţa seriilor înscrise pe aceste bilete AU FOST DEPUSE CU ACELAŞI DISPOZITIV DE ÎNSERIERE (înseriator manual).

  • Instanţa clujeană a decis că licitaţia prin care Livio Dario SRL a obţinut rutele de transport a fost… ilegală!

În acest context, trebuie să adăugăm un fapt cert, faţă de care orice comentariu e de prisos: Tribunalul Cluj a pronunţat Hotărârea nr. 3965/2012, în dosarul cu nr. 3836/107/2008, IREVOCABILĂ (!!!), prin care s-a decis că operatorii pe care i-am menţionat la începutul articolului de faţă au fost beneficiarii unei licitaţii trucate.

facsimil transport Deci instanţa clujeană a făcut în sfârşit lumină în ceea ce priveşte transportul public de persoane din judeţul Alba, iar hotărârea acestei instanţe va avea ca efect, probabil, introducerea pe rolul instanţelor a unor noi acţiuni vizând recuperarea pagubelor de către firmele ce au fost împiedicate să lucreze, fiind prejudiciate astfel: Trans Gilyen, Man Tours şi Arion Trans. Pentru că, trebuie să ştiţi, dacă STP a reuşit să se menţină cu mari eforturi pe piaţă (deşi a fost prejudiciată ca imagine şi i s-au pus beţe în roate, ba chiar încă i se mai pun), celelalte societăţi amintite au ajuns în pragul colapsului. Un exemplu în acest sens este cel al Trans Gilyen SRL Aiud, al cărei administrator, doamna Irina Gilyen ne-a declarat că, pe lângă prejudiciul material pe care l-a înregistrat (numai pentru licitaţia din 2008 anulată ulterior ca nelegală dânsa a investit 300.000 de euro!) a mai fost şi supusă la tot felul de presiuni, din partea unor reprezentanţi ai instituţiilor statului. Dar asupra declaraţiei doamnei respective vom reveni într-o ediţie viitoare, deoarece dânsa face acuzaţii foarte grave. Încheiem aici, cu un fragment din declaraţia Irinei Gilyen: „Cum să faci faţă corupţiei instituţionale? Chiar şi avocaţii din Alba Iulia pe care i-am contactat, îmi dădeau dreptate pe faţă, dar… se temeau să se amestece în acest caz!” No comment!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au ajuns la spital

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident GRAV pe DN14: Plan Roșu de intervenție după impactul dintre patru autoturisme. Două fetițe și doi adulți au ajuns la spital Un accident rutier grav a avut loc duminică, în jurul orei 12.00, pe DN14, la Slimnic. A fost activat planul roșu de intervenție după impactul dintre 4 autoturisme. Citește și: ACCIDENT rutier în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea