La Alba Iulia, Campionatele Europene HDH-IAA de Arc Istoric și 3D, în perioada 4-13 august
Sportivi din 24 de țări vor participa la Campionatele Europene HDH-IAA de Arc Istoric și 3D care vor debuta astăzi și vor fi organizate în municipiul Alba Iulia în perioada 4-13 august 2023 sub sloganul “Make history in a historical fortress in the heart of Romania!”.
În cele 10 zile ale celor două campionate europene sunt așteptați aproximativ 600 de arcași, ceea ce va presupune un efort organizatoric considerabil pentru o desfășurare impecabilă a celor două evenimente. Locațiile propuse de organizatori sunt Cetatea Alba Carolina și pădurea de pe dealul Mamut, în apropierea restaurantului Panoramic.
Municipiul Alba Iulia devine epicentrul pasiunii și concentrării absolute, întrucât va găzdui două evenimente de anvergură: Campionatul European HDH-IAA de Arc Istoric (128 de arcași) și Campionatul European HDH-IAA 3D (368 de competitori)!
“Este prima ediție a Campionatelor Europene care se desfășoară în România și suntem onorați că municipiul Alba Iulia are privilegiul să o găzduiască. Sunt aproape 600 de participanți din 24 de țări europene și, pe lângă latura sportivă, acest lucru are un impact major în promovarea imaginii municipiului nostru”, a precizat Radu Mircea Urcan, directorul CS Municipal Unirea Alba Iulia.
Campionatul European HDH-IAA de Arc Istoric va avea loc în perioada 4-8 august, iar Campionatul European HDH-IAA 3D va avea loc în zilele următoare, respectiv în perioada 8-13 august. Astfel, pasionații arcului vor putea participa la Alba Iulia la două competiții europene organizate într-un cadru istoric. Arcașii care participă la Campionatul European HDH-IAA de Arc Istoric se vor întrece în 5 și 6 august pe trei terenuri de tras cu arcul – un teren pe care vor fi amplasate ținte tehnice și istorice, un teren pe care vor fi amplasate panouri cu diferite tipuri de fețe de țintă și un teren pe care vor fi amplasate ținte reprezentând siluete de animale 3D. Arcașii care realizează criteriul de performanță prestabilit în regulamentul Historical-3Dimensional-Hunting International Archery Association (HDH-IAA) se califică în semifinala care va avea loc luni, 7 august. După semifinală, primii șase arcași din fiecare divizie de arc și categorie de vârstă se califică în finala Campionatului European HDH-IAA de Arc Istoric programată marți, 8 august. Terenurile Campionatului European HDH-IAA de Arc Istoric vor fi amplasate în una dintre cele mai mari cetăți tip Vauban din Centrul Europei. Tot în ziua de 8 august, se vor confrunta și echipele naționale ale țărilor participante.
Arcașii care vor participa la Campionatul European HDH-IAA 3D vor fi supuși unor încercări care le vor solicita puterea de concentrare și rezistența fizică. În zilele de 8-11 august, arcașii se vor întrece pe trei terenuri pe care vor executa trageri la câte 28 de siluete de animale 3D. În fiecare zi se va trage pe unul dintre cele trei terenuri: un teren va fi amplasat în Cetatea din Alba Iulia, iar celelalte două terenuri, cu un grad de dificultate ridicat, vor fi amplasate în pădurea Mamut de lângă Alba Iulia. Sâmbătă, 12 august, se vor confrunta echipele naționale și tot în aceeași zi va avea loc finala echipelor naționale. În ultima zi a Campionatului European HDH-IAA 3D, respectiv duminică, 13 august, se vor organiza finalele pentru fiecare divizie de arc și categorie de vârstă și se vor decerna titlurile de campion european HDH-IAA la proba sportivă 3D.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO | Evoluție remarcabilă a sportivilor din Alba în etapa a patra din Cupa Națională la ciclocros
Evoluție remarcabilă a sportivilor din Alba în etapa a patra din Cupa Națională la ciclocros Etapa a patra din Cupa Națională la ciclocros a prilejuit evoluții remarcabile ale sportivilor din Alba. Concursul organizat în Lunca Timișului, la Urseni, a fost unul internațional, încadrat la cea mai înaltă categorie de clasificare, adică C1, categorie care conferă […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinții Mihail și Gavriil 2024. Peste 1,3 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje: La mulţi ani Mihai, Mihaela, Gabriel şi Gabriela!
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SFANTUL MIHAIL şi GAVRIIL 2024. Ce sms-uri şi urări de „La mulţi ani” puteţi trimite celor dragi de ziua numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfinții Mihail și Gavriil. FELICITĂRI și URĂRI de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui
-
Politică Administrațieacum 4 zile
Proiect investițional nou la Blaj: Pasaj denivelat pe DN14B și calea ferata, care va lega varianta ocolitoare cu zona industrială. Investiție de peste 9 milioane de euro
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Sfinții Mihail și Gavriil 2024: Mesaje haioase și amuzante pentru cei care își sărbătoresc onomastica