Ştirea zilei
Klaus Iohannis : după ce pandemia va trece urmează o creștere a salariilor
Klaus Iohannis : după ce pandemia va trece urmează o creștere a salariilor
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi seara, la Palatul Cotroceni, că urmează, după ce pandemia va trece, o creștere a salariilor, asta în condițiile în care premierul Florin Cîțu a anunțat că și în 2022 veniturile bugetarilor vor fi înghețate.
”A fost multă, prea multă suferință în România și îmi pare rău pentru toți cei care au suferit de pe urma acestei boli. Trebuie să ne amintim și de cei care au făcut posibilă gestionarea acestei pandemii. Medicii au fost eroii noștri. Lor le datorăm mulțumiri, mulțumiri. Pandemia s-a redus un pic, respirăm un pic mai ușurați. Suntem în plină pregătire pentru România post-pandemică, Dacă ne vaccinăm cu toții, pandemia se va reduce și se va termina. Eu nu îmi doresc ca România post-pandemie să fie cu România de dinainte de pandemie. Avem șansa să facem România mai bună.
E timpul să facem reforme, școli mai sigure, sistem sanitar mai sigur, în care economia crește, în care facem investiții, în care salariile cresc, iar viața devine mai bună.”, a declarat Klaus Iohannis.

Ştirea zilei
INCENDIU la Câmpeni: 60 de metri pătrați de deșeuri au fost cuprinse de flăcări. Au intervenit pompierii cu o autospecială
INCENDIU la Câmpeni: 60 de metri pătrați de deșeuri au fost cuprinse de flăcări. Au intervenit pompierii cu o autospecială
Un incendiu a izbucnit în cursul zilei de 15 august, în localitatea Câmpeni, pe strada Gării.
Din primele informații este vorba despre deșeuri nepericuloase, care ard pe o suprafață de 60 de metri pătrați.
Stația de pompieri Câmpeni a intervit pentru localizarea și stingerea flăcărilor.
În cadrul intervenției a fost alocată o autospecială pentru stingere cu apă și spumă.
Ştirea zilei
FOTO| INCENDIU la Ighiu: O locuință a izbucnit în flăcări. Intervin pompierii cu două autospecialele
INCENDIU la Ighiu: O locuință a izbucnit în flăcări. Intervin pompierii cu două autospecialele
Detașamentul de pompieri Alba Iulia în cooperare cu SVSU Ighiu intervin pentru localizarea și stingerea unui incendiu în loc. Ighiu.
Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință.
În cadrul intervenției au fost alocate două autospeciale pentru stingere cu apă și spumă și un echipaj pentru prim ajutor.
UPDATE: Incendiu lichidat. A ars o porțiune din acoperiș locuinței, aceasta fiind lovită de fulger.
Ştirea zilei
Avertizare imediată COD PORTOCALIU de FURTUNI în Alba: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină. Zonele vizate
Avertizare imediată COD PORTOCALIU de FURTUNI în Alba: Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină. Zonele vizate
Meteorologii au emis o avertizare imediată de Cod PORTOCALIU în mai multe localități județul Alba, luni, 15 august, până la ora 15:00.
Zonele vizate din județul Alba sunt Câmpeni, Bistra, Baia de Arieș, Roșia Montană, Lupșa, Bucium, Mogoș, Întregalde, Ponor.
Se vor semnala averse ce vor cumula 35-45 l/mp, grindină de dimensiuni mici și medii, intensificări de scurtă durată ale vântului, frecvente descărcări electrice.
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de SFANTA MARIA 2022. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 13 ore
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Opinii - Comentariiacum o oră
Mesaje de Sfânta Maria Mare: URARI și FELICITARI pentru sărbătoriți, de Adormirea Maicii Domnului
-
Actualitateacum 13 ore
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului
-
Ştirea zileiacum 23 de ore
FOTO UPDATE| Alertă în Alba: Tânăra de 17 ani din Sântimbru, DISPĂRUTĂ de acasă, a fost GĂSITĂ. Unde se afla minora
-
Actualitateacum 4 ore
Gest impresionant al unui patron. A decis să dea toți banii angajaților: „Nu vreau să mor cu ei în bancă”