Rămâi conectat

Politică Administrație

Judeţul Alba e pregătit pentru recensământul populaţiei şi al locuinţelor 2011

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    – Stimate domnule prefect Ştefan Bardan, sunteţi preşedintele Comisiei judeţene de recensământ al populaţiei şi locuinţelor. Cum s-a pregătit judeţul Alba pentru acest eveniment important din viaţa românilor?
– Instituţia Prefectului – judeţul Alba a făcut toate pregătirile necesare pentru ca recensământul populaţiei şi al locuinţelor, care va începe joi, 20 octombrie şi se va finaliza în 31 octombrie 2011, să se desfăşoare la nivelul judeţului Alba în cele mai bune condiţii. Activitatea de pregătire a recensământului a fost una susţinută, în care alături de Instituţia Prefectului şi toţi ceilalţi parteneri instituţionali şi-au adus aportul. Am început prin a obţine spaţiul necesar unde Direcţia Regională de Statistică să desfăşoare în bune condiţii activităţile legate de recensământ, respectiv parterul clădirii în care funcţionează Direcţia Judeţeană de Control în Construcţii Alba, spaţiul fiind acum amenajat şi utilat corespunzător pentru stocarea şi prelucrarea datelor. Tot Instituţia Prefectului este cea care a încheiat convenţiile civile cu cei care vor desfăşura activitatea de recenzare, 2278 de persoane urmând să-şi desfăşoare activitatea ca recenzori, recenzori-şefi, coordonatori sau şefi de circumscripţii în întreg judeţul Alba.A fost o muncă enormă, pentru că angajarea unei persoane, chiar şi printr-o convenţie civilă pe durată determinată, înseamnă o mulţime de acte de primit şi întocmit, dar personalul Instituţiei Prefectului şi-a îndeplinit cu brio sarcinile de serviciu.

– Ce se urmăreşte prin recensământul populaţiei şi al locuinţelor?
– Recensământul populaţiei şi locuinţelor este operaţiunea care produce la intervale regulate (1966, 1977, 1992, 2002, 2011) numărarea oficială a populaţiei pe teritoriul unei ţări şi în cele mai mici subteritorii geografice ale sale, împreună cu un număr selectat de caracteristici demografice şi sociale ale populaţiei. De asemenea, produce informaţii referitoare la stocul de locuinţe. Pentru planificarea şi implementarea politicilor economice şi sociale de dezvoltare, pentru activităţi administrative sau de cercetare ştiinţifică este necesară existenţa unor date referitoare la mărimea, distribuţia şi compoziţia populaţiei. Recensământul este o sursă primordială pentru aceste date. Prin activitatea de recenzare se vor înregistra toţi cetăţenii români cu domiciliul  în ţară (indiferent dacă la momentul recensământului se află în ţară sau în străinătate); persoanele de cetăţenie străină sau fără cetăţenie care au domiciliul (reşedinţa permanentă) în România sau o reşedinţă temporară (indiferent de motivul stabilirii: refugiaţi, solicitanţi de azil, solicitanţi de cetăţenie română, străini sosiţi pentru afaceri  sau în interes personal; toate clădirile de locuit, clădirile cu altă destinaţie în care se află locuinţe şi clădirile cu spaţii colective de locuit; locuinţele ocupate sau neocupate, indiferent de clădirile în care sunt situate şi spaţiile locuite din necesitate.

– Cetăţenii sunt sau nu obligaţi să ofere informaţii recenzorilor?
– Aş vrea să subliniez un aspect de ordin legal. Recensământul are caracter obligatoriu pentru populaţie, nu este facultativ, fiecare dintre noi având obligaţia de a-l primi pe recenzor şi de a oferi informaţiile necesare completării formularului respectiv, atât despre fiecare persoană şi familie (nume, prenume, loc de muncă, studii, religie, etnie, stare civilă, număr de persoane din locuinţă etc), cât şi despre locuinţă (utilităţi publice etc). Cei implicaţi în activitatea de recenzare se vor legitima şi vor fi uşor de identificat prin materiale specifice. În plus, ei au fost foarte bine instruiţi astfel încât să asigure un timp optim de completare a chestionarului de recensământ şi „un deranj” cât mai mic al cetăţenilor.
Informăm cetăţenii pe această cale că pentru a semnala eventualele probleme care pot apărea pe parcursul recensământului sau pentru a verifica şi confirma calitatea de recenzor a unei persoane au fost constituite servicii de permanenţă la nivelul fiecărei comisii locale, care îşi desfăşoară activitatea zilnic între orele 8.00 – 20.00, între 20 şi 31 octombrie 2011 şi care pot fi contactate telefonic în acest interval de timp. La nivelul Instituţiei Prefectului, numerele de telefon de contact sunt: 0258/811394, 0258/811463 şi 0258/811179. Aşadar, răspundeţi onest întrebărilor recenzorilor!

Elit - Gustul Desăvârșit

Robert GHERGU


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Politică Administrație

Comunicat de presă | Lovitură de grație în ultimul fief PSD din județul Alba. Trei consilieri PSD au trecut la PNL acuzând actuala administrație de incompetență

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă | Lovitură de grație în ultimul fief PSD din județul Alba. Trei consilieri PSD au trecut la PNL acuzând actuala administrație de incompetență

Că le place unora sau nu, că acceptă unii sau nu, printre noi sunt oameni care s-au săturat să își vadă comunitatea purtată cu vorba electorală.

De prea mulți ani realizările se împlinesc o data la 4 ani, pe considerentul ca se face. De prea mult timp oamenii locului sunt amăgiți cu ideea că data viitoare va fi altfel.

Elit - Gustul Desăvârșit

Orașul Teiuș, este fără doar și poate Cenușăreasa județului, statutul fiind obținut de către o administrație slabă, fără competență reală și din păcate fără capacitatea de a înțelege cum să folosească avantajele pe care le are orașul.

Cei mai marcați membri din echipa „câștigătoare” Mihai Ungur, Bogdan Avram și Nicolae Florea, împreună cu susținătorii lor, au decis sa treacă in echipa PNL Teiuș, nemulțumiți de felul dictatorial și arogant in care erau tratați.

O parte din oamenii care înțeleg că schimbarea este un act de voința și asumare au venit azi în echipa PNL Teiuș.

Consilierii care au decis să se alăture performanței în administrație sunt practic declarația fermă că nu mai putem sta pe margine și să aplaudăm serbările câmpenești prezentate ca mari realizări.

Bine ați venit în echipa PNL!


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Radu Vieru, vicepreședinte PNL Alba Iulia: Un lider pentru sănătate! Marius Hațegan merită sprijinul comunității medicale

Ziarul Unirea

Publicat

în

Radu Vieru, vicepreședinte PNL Alba Iulia: Un lider pentru sănătate! Marius Hațegan merită sprijinul comunității medicale

Într-o lume în continuă schimbare și în fața provocărilor complexe, preocuparea pentru sănătate nu lasă loc de compromisuri.

Obligația de a transforma, de a moderniza și de a îmbunătăți lucrurile AZI, pentru un viitor în care o comunitate să aibă parte de un sistem medical performant, pleacă de la cei care ocrotesc viața zi de zi, dar în egală măsură și de la oamenii de administrație. Un corp medical profesionist trebuie susținut, fără odihnă, de cei cu puterea de a înțelege și susține investițiile din sănătate.

Elit - Gustul Desăvârșit

Astăzi, în calitate de medic și cetățean, mă ghidez după aceleași principii care contează în viața oricui: tot binele pe care-l poți face în viață e pentru familie și pentru cei care au nevoie de tine. Mă bucur să pot spune că am lângă mine oameni cu aceleași convingeri, dovedite însutit. Iar unul dintre cei care mi-a arătat că știe să asculte, că ia totul în serios și tratează cu maximă importanță orice situație este Marius Hațegan. Deloc întâmplător și după numeroase exemple, pot spune că dacă ar trebui să-mi răspund la întrebarea simplă „Cui i-aș da încrederea mea ca om politic, administrator și gospodar?”, răspunsul meu ar fi unul onest și fără să stau pe gânduri. Pentru că Marius este unul dintre oamenii cu care am colaborat, preocupat de binele orașului și capabil să „trateze” multe dintre situațiile sau lucrurile pentru care încă nu s-a pus un diagnostic.
Nu trec peste calitățile umane, remarcabile, pe care le-am găsit în Marius, ca și coleg sau prieten. Dar i-am apreciat, cu prisosință, vocația lui pentru consecvență, timp și efort. E omul care nu renunță până când soluția nu este găsită și implementată.

A fost „de gardă” în toate momentele de grea încercare, prin care cu toții am trecut, în pandemie. Dar a demonstrat un interes permanent față de îmbunătățirea sistemului nostru de sănătate și în afara perioadelor de criză. Investițiile în spitalul nostru, reabilitarea unor secții sau relocarea ambulatoriului de specialitate sunt câteva lucruri concrete care ar merita amintite.

Marius Hațegan a dovedit, de-a lungul carierei sale în cadrul Consiliului Județean Alba că, dincolo de vorbe și promisiuni, este un susținător ferm al accesului la servicii medicale de calitate pentru toți cetățenii.

Am avut numeroase discuții și în privința viitoarelor obiective. Secțiile noi, propuse pentru construcție – Cardiologia intervențională, Oncologia și Radioterapia vor aduce și un suflu nou, tineri profesioniști care se vor alătura echipei pluridisciplinare din Alba Iulia. Iar tinerii medici reprezintă un aport de performanță ce merită susținut. Nu vor lipsi sesiuni informative pentru cei care vor alege să profeseze în Alba Iulia. Pentru a desluși sistemul de sănătate local, instituțiile medicale și protocoalele specifice orașului sau regiunii. La fel de importante sunt sprijinul în găsirea unei locuințe și integrarea în comunitate.

Am enunțat doar câteva proiecte propuse de Marius pentru a atrage tineri medici în Alba Iulia. Investițiile în acest domeniu sunt esențiale. Tratamentele și terapiile viitorului trebuie să ajungă și la toți pacienții noștri. Dar factorul uman este esențial pentru o medicină de calitate.

În concluzie, am convingerea că Marius Hațegan este un lider dedicat, cu o viziune clară, integrată și o abordare responsabilă în privința problemelor de sănătate publică. Ca medic, îmi exprim cu toată încrederea sprijinul pentru el și îi cer totodată să rămână alături de problemele de dezvoltare ale instituției noastre.

Radu Vieru, vicepreședinte PNL Alba Iulia


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă| Claudiu Răcuci, senator PNL Alba: Trebuie identificate soluții pentru deficitul de medici, în special în micile orașe și mediul rural din Alba

Ziarul Unirea

Publicat

în

Comunicat de presă| Claudiu Răcuci, senator PNL Alba: Trebuie identificate soluții pentru deficitul de medici, în special în micile orașe și mediul rural din Alba

Senatorul PNL Claudiu Răcuci consideră că investițiile majore care se realizează în prezent în infrastructura sanitară trebuie să fie însoțite de măsuri eficiente pentru a menține în țară medicii tineri și pentru a-i stimula să lucreze în spitale mici sau medicina de familie din mediul rural:

”Nu numai județul Alba se confruntă cu deficit de medici pentru unele specializări sau cu lipsa medicilor de familie în unele localități. Aș îndrăzni să spun că stăm chiar mai bine decât alte județe. Cu toate acestea, miliarde de euro merg acum către investiții în spitale, către extinderi de secții și către dotări, iar deficitul de personal medical se adâncește. Riscăm ca infrastructura nouă să nu fie utilizată la maximum de potențial.

Mai mult decât atât, prin noile legi ale educației va trebui să reînființăm și cabinete medicale școlare, ceea ce înseamnă că avem nevoie de personal medical suplimentar. Cred că este prioritar pentru următoarea perioadă să identificăm motivele pentru care tânărul rezident își lasă țara și merge în statele dezvoltate din Uniunea Europeană.

Elit - Gustul Desăvârșit

Personal, nu cred că salarizarea mai este un factor atât de puternic ca în trecut, căci veniturile în acest domeniu sunt relativ decente. Atunci, trebuie să vedem de ce măsuri avem nevoie pentru ca un medic tânăr, la început de carieră să decidă să trateze pacienți nu numai în străinătate ori la București sau Cluj-Napoca, ci și în Munții Apuseni sau la Alba Iulia, Blaj și Sebeș. Și locuitorii din județul Alba plătesc contribuții de sănătate, motiv pentru care trebuie să beneficieze de servicii medicale de calitate în județ, nu să străbată sute de Km până la primul spital care are medic specialist. ”

Claudiu RĂCUCI
Senator PNL


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare