Curier Județean
Ion Mărgineanu, faţă în faţă cu el însuşi
Sfârşitul de an 2010 a multiplicat biografia literară a scriitorului albaiulian Ion Mărgineanu cu noi apariţii editoriale. Printre ele: romanul „Te rog, trăieşte”, povestirile „Ochiul orb al minţii”, „Copilul şi mandarinele”, „Cruciuliţa vopsită cu năravuri”, „Colindă presărată cu busuiocul de la grindă”, „Horia, Cloşca şi Crişan – seminţe şi lance”. O lume în care realitatea mai îndepărtată sau imediată îşi desţeleneşte chipul stratificat în întrebări fără răspuns, sărăcie, democraţie, blesteme, trădări, revolte, minciună la pătrat, corupţie cât încape, trădători şi vânzători de patrie, virtuţi, fals patriotism… O lume din care nu mai ieşim, care rămâne sub limbă drog şi amărăciune. Dar să-i lăsăm cititorului bucuria de a descoperi toate acestea, dincolo de care autorul doreşte cititorilor – mulţi, puţini, un An Nou cât mai apropiat de pârtiile speranţei pe care sufletul să plonjeze într-o altfel de lume cu ieşire… la mare.
Să-l felicităm pe Ion Mărgineanu pentru frumuseţea dăruirii sale, pentru felul în care este cronicarul zbuciumat al contemporaneităţii. (T.M.)

Curier Județean
Doi tineri din Republica Moldova, reținuți de polițiștii din Alba: Au sustras 15 litri de motorină din rezervorul unui utilaj
Doi tineri din Republica Moldova, reținuți de polițiștii din Alba: Au sustras 15 litri de motorină din rezervorul unui utilaj
La data de 9 noiembrie 2022, polițiștii din Teiuș au identificat și reținut doi bărbați, de 20 și 24 de ani, din Republica Moldova, care sunt cercetați pentru furt calificat.
În sarcina acestora s-a reținut faptul că, în seara zilei de 8 noiembrie 2022, ar fi sustras 15 litri de motorină, din rezervorul unui utilaj care era parcat în apropierea Drumului Național 1, în zona intersecției cu Drumul Comunal 17 (Beldiu).
Cei doi au renunțat la rezoluția infracțională în momentul în care au fost surprinși de către un angajat al societății care deține utilajul și au fugit.
În cursul zilei de azi, 10 noiembrie, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii lor activități infracționale și pentru identificarea posibililor complici.
Curier Județean
Femeie din Alba, bătută de soțul beat și pus pe scandal: bărbatul s-a ales cu dosar penal
Femeie din Alba, bătută de soțul beat și pus pe scandal: bărbatul s-a ales cu dosar penal
La data de 9 noiembrie 2022, în jurul orei 16,00, în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos au intervenit la o locuință din localitatea Ighiel, comuna Ighiu, de unde o femeie a reclamat faptul că soțul său se manifestă violent.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la locuința familiei, a rezultat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul, în vârstă de 55 de ani, a provocat scandal și și-ar fi amenințat membrii familie, cu acte de violență.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis, față de acesta, ordin de protecție provizoriu, prin care a fost obligat să părăsească, deîndată, locuința și prin care i-a fost interzis să se apropie de membrii familiei sale.
Ulterior, bărbatul a încălcat interdicțiile prevăzute în ordinul de protecție provizoriu, iar în jurul orei 19,00, polițiștii l-au depistat, în flagrant delict, în interiorul locuinței familiei.
Față de acesta, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție provizoriu și a fost luată măsura îndepărtării sale din locuință.
Curier Județean
Femeie din Alba, terorizată de fostul iubit: Bărbatul, REȚINUT de polițiști pentru hărțuire și violență în familie
Femeie din Alba, terorizată de fostul iubit: Bărbatul, REȚINUT de polițiști pentru hărțuire și violență în familie
La data de 9 noiembrie 2022, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 24 de ani, din municipiul Blaj, care este cercetat pentru încălcarea măsurilor prevăzute în ordinul de protecție, violență în familie și hărțuire.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 8 noiembrie 2022, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de fosta sa concubină și i-ar fi adresat reproșuri, încălcând astfel un ordin de protecție emis de magistrați ca urmare a faptului că și-ar fi urmărit fosta parteneră, iar la data de 4 octombrie 2022 ar fi agresat-o, pe stradă.
În cursul zilei de azi, 10 noiembrie, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
-
Actualitateacum 5 ore
Codul rutier 2022: Pentru ce alcoolemie se pot alege șoferii cu un dosar penal
-
Actualitateacum 5 ore
10 noiembrie, Ziua Artileriei Române. În 1843, Gheorghe Bibescu legiferează constituirea Artileriei ca armă de sine stătătoare
-
Curier Județeanacum 19 ore
VIDEO| DUMINICĂ se va deschide noul TALCIOC din Alba Iulia, în zona hotelului Tara. Ce tarife vor plăti comercianții
-
Ştirea zileiacum o oră
VIDEO| ACCIDENT teribil în Sibiu: Un copil de 8 ani a fost spulberat de o mașină pe trecerea de pietoni
-
Actualitateacum 20 de ore
A început distribuția pachetelor cu alimente de 25 de kilograme pentru persoane vulnerabile: Ce produse conțin și cine le primește
-
Actualitateacum 5 ore
”Sistemul sanitar din România e jale. Dacă nu ai bani sau dacă nu ești cineva, mori”
-
Curier Județeanacum 23 de ore
5 PERCHEZIȚII dispuse de polițiștii din Alba după o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță publică: Ce au descoperit oamenii legii
-
Ştirea zileiacum 18 ore
Profesor de la o școală din Alba Iulia, condamnat penal pentru purtare abuzivă. A agresat mai mulți copii, chiar în prezența învățătoarei