Întâmpinarea Domnului

    Doi bătrâni petrecuţi de ani şi osteniţi de aşteptări epuizante îşi duceau zilele amărâte în două cotloane neglijate din perimetrul măreţului Ierusalim, martor a nenumărate evenimente şi întâmplări de primă mărime petrecute în viaţa poporului ales. Ca două căsuţe de pământ acoperite cu paie şi cu ferestrele înfundate păreau cei doi bătrâni credincioşi de care moartea nu îndrăznea să se atingă. De bună seamă, o pavăză protectoare, nevăzută şi neştiută îi ocrotea de orice rea întâmplare, altfel această pasăre de pradă, care este moartea, i-ar fi înghiţit dintr-o sorbire. Nu i-a lăsat Cel de Sus să plece la culcare mâhniţi şi să-şi doarmă somnul cel de veci în amară întristare. Le va descreţi fruntea şi le va lumina ochii tânărul Mântuitor, care, deşi avea doar 40 de zile, le resuscitează bucuria de a trăi. Pe lângă emoţia  întâlnirii cu Mântuitorul lumii, numele bătrânului Simeon şi al proorociţei Ana, au fost dăltuite pentru totdeauna cu litere de neşters în marea carte a mântuirii neamului omenesc. Din doi bătrâni marginalizaţi de către o societate furată de griji mult mai personale, după întâlnirea cu Iisus, cei doi devin peste noapte personaje pline de importanţă, deoarece nu mulţi au avut privilegiul să poarte pe braţe Sfântul Trup al Domnului Hristos. După foarte mulţi ani dosiţi în hăul fără fund al timpului trecut, pe bolta mohorâtă a unor vieţi fără gust, răsare chipul preacurat al pruncului din Bethleem, care, împlinind 40 de zile trebuia dus la templul din Ierusalim „precum este scris în legea Domnului că orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului”, prilej cu care se ducea „o pereche de turturele sau doi pui de porumbel” (Luca II, 23- 24). Tot atunci (la 40 de zile) s-a împlinit şi timpul curăţirii Maicii Domnului. Pe temeiul acestei practici se sprijină şi obiceiul rămas în uz până azi, ca femeia născută să iasă din casă la 40 de zile sau la 6 săptămâni.
În timp ce familia sfântă se îndrepta spre Templu, bătrânul Simeon, „om drept şi temător de Dumnezeu, care aştepta mângâierea lui Israel” şi „proorociţa Ana, fiica lui Fanuel, din seminţia lui Aşer, ajunsă la adânci bătrâneţe”, au fost mânaţi „din îndemnul duhului” la acea întâlnire istorică. Ca la comanda unui ceas al învierii, viaţa blazată de până atunci a celor doi, capătă vigoare şi culoare. Bătrânul se îndreaptă senin şi smerit spre Maica Preacurată de la care ia în braţele sale pe micul Iisus şi eliberat de povara oricărui gând pământesc şi lumesc rosteşte memorabila rugăciune: „Acum slobozeşte pe robul tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta pe care ai pregătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor…”. Ca o permanentă aducere aminte a măreţului moment, biserica a inclus acest text în slujba de seară a Vecerniei.
Întâmplarea de la templu este o dovadă clară că nici vârstele cele mai defavorizate şi neglijate nu sunt uitate de Pronia Cerească, iar cei mai mici şi mai neînsemnaţi în ochii oamenilor, vor fi mari în Împărăţia lui Dumnezeu.
Preot Petru PINCA, Blaj

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI