Actualitate

Indemnizația de handicap 2024: Persoanele cu dizabilități grave vor primi mai mulți bani de la stat

Ioana Oprean

Publicat

în

Indemnizația de handicap 2024: Persoanele cu dizabilități grave vor primi mai mulți bani de la stat

În cursul serii de joi, 14 februarie, Guvernul a aprobat proiectele de lege privind bugetul de stat pentru anul 2024.

Printre prevederile documentului care va ajunge acum în Parlament pentru a fi dezbătut, figurează și suplimentarea, cu 225,9 milioane lei, a bugetele administraţiilor locale pentru acordarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav.

Potrivit unui comunicat al Executivului de la București, a fost aprobată o hotărâre privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti.

„Guvernul a suplimentat cu 225,9 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, bugetele administraţiilor locale. Fondurile vor fi utilizate pentru acordarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav”, se arată în comunicat.

Citește și: Un azil clandestin al unui pastor din Alba, în care sunt îngrijiți bătrâni și persoane cu handicap, NU poate fi desființat! Cum s-a ajuns în această situație

În același timp, a fost aprobată inclusiv suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată cu 138,2 milioane lei pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului.

„Guvernul a aprobat suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţelor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, pe anul 2023, cu suma de 138,2 milioane lei, pentru finanţarea serviciilor sociale din sistemul de protecţie a copilului”, informează Executivul în același comunicat de presă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

2-4 aprilie 2026 | Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România. Anunțul meteorologilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Început de Prier cu ninsori la munte: Vânt și ploi în toată România Meteorologii au emis, miercuri, 1 aprilie 2026 o informare meteo privind vânt puternic și ploi pentru toată țara, iar pentru zona de munte, la peste 1.800 de metri, sunt prognozate ninsori și strat de zăpadă. Informarea meteo este valabilă în intervalul 2 […]

Citește mai mult

Actualitate

Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției

Ioana Oprean

Publicat

în

Verificări interne la ANAF: Suspiciuni privind integritatea unor angajați ai instituției Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de verificări în interiorul instituției după ce au apărut suspiciuni privind integritatea unor angajați. „În urma unor verificări preliminare și a unor sesizări interne, au fost identificate indicii privind posibile comportamente neconforme și suspiciuni […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Muncii: „50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme s-au pierdut în ultimul an”

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Muncii: „50.000 de locuri de muncă și 7.000 de firme s-au pierdut în ultimul an” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat marţi, 31 martie 2026, că economia României se confruntă cu probleme serioase, arătând că în ultimul an s-au pierdut aproape 50.000 de locuri de muncă şi 7.000 de firme. „Statistic, este evident că […]

Citește mai mult