Începe asaltul pentru play-off: Volei Alba-Blaj – CSM Bucureşti, sâmbătă, ora 19.00, în Sala „Timotei Cipariu”, prima bătălie
De Ziua Femeii, va fi o încleştare în toată regula, fără menajamente în Sala „Timotei Cipariu”, sâmbătă, 8 martie, de la ora 19.00, Volei Alba-Blaj (locul 3) şi CSM Bucureşti (locul 6) având pe masă miza calificării în semifinale şi la îndemână trei partide directe, mâine la Blaj, miercuri la Bucureşti şi, dacă mai e nevoie, duminică 16 martie, la Blaj.
Un întreg sezon regulat a aşteptat echipa din „Mica Romă” play-off-ul, momentul în care poate concretiza speranţele îndeplinirii obiectivului, clasarea între primele patru formaţii din voleiul feminin autohton şi implicit intrarea în Europa. Trupa lui Branko Gajic îşi joacă practic în aceste confruntări obiectivul întregului sezon şi are la îndemână şansa să realizeze o performanţă notabilă a sportului din urbe. În campionat, fiecare echipă a învins acasă, ultimul meci direct fiind în Bucureşti, în 15 februarie, 3-1 pentru gazde. „Mai avem doar trei paşi până la atingerea obiectivului, iar întâiul va fi sâmbătă. Evoluţia play-off-lui depinde de acest întâi joc, iar un rezultat pozitiv ne-ar plasa în postura de favoriţi. Meciul îl privim cu foarte multă seriozitate şi concentrare la maxim”, a spus antrenorul Branko Gajic.
*Reeditarea stagiunii trecute
Şi în ediţia precedentă cele două grupări s-au aflat faţă în faţă în play-off, dar CSM Bucureşti, cu actualele blejence în efectiv, Katija Medved şi
Roxana Ivanof a valorificat avantajul terenului propriu şi s-a impus cu 2-1, deci acum vorbim de o reeditare, de pe alte coordonate. Bucureştencele au avut un start slab de campionat şi încearcă să salveze în play-off întregul sezon, după ce s-au întărit în intersezon cu sârboaicele Simanic, Majstorovic şi Milonovic şi a fost adus antrenor principal bulgarul Stoyan Gunchev. Blajul are multe atuuri, dar în primul rând un public de senzaţie, care poate fi decisiv în economia partidelor decisive. „Practic întregul sezon şi obiectivul fixat stau în aceste dueluri. Dacă vom etala cel mai bun volei posibil, în mod normal nu ar trebui să avem probleme. Totul depinde de aceste confruntări, ne aşteaptă un prim meci, în care evoluăm acasă unde publicul are un rol determinant”, a apreciat preşedintele Sergiu Ştefănescu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Italia, devastată după ce a ratat al treilea Campionat Mondial consecutiv: Bosnia și Herțegovina, fosta adversară a „tricolorilor”, a izbutit minunea
Italia, devastată după ce a ratat al treilea Campionat Mondial consecutiv: Bosnia și Herțegovina, fosta adversară a „tricolorilor”, a izbutit minunea Italia, cvadrupla campioană mondială, este în lacrimi după ce „squadra azzura” a ratat calificarea la Cupa Mondială pentru a treia oară consecutiv, trăind un coșmar fără sfârșit. Drama de la Zenica ne duce cu […]
CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, start exploziv de play-off! Antrenorii Militaru și Pelici, adversari în premieră
CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, start exploziv de play-off! Antrenorii Militaru și Pelici, adversari în premieră, sâmbătă, 4 aprilie, pe „Cetate” CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, meciul de sâmbătă, 4 aprilie, la ora 17.00, pe „Cetate” reprezintă un start exploziv de play-off pentru cele două combatante ce vizează promovarea […]
FOTO | România, învinsă de Slovacia, la Bratislava: Stanciu și Rațiu, titulari. Mesaj la scenă deschisă pentru Mircea Lucescu
România, învinsă de Slovacia, la Bratislava: Stanciu și Rațiu, titulari. Mesaj la scenă deschisă pentru Mircea Lucescu România a fost învinsă de Slovacia, la Bratislava, marți, 31 martie 2026, într-un amical al suspinelor, între reprezentative care au pierdut duelurile din semifinalele barajelor de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Gazdele s-au impus cu 2-0 […]