Ştirea zilei

În Alba, PSD creşte prin forţele proprii, nu folosindu-se de traseiştii politici!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La 5 luni de când deţine preşedinţia organizaţiei PSD Alba Iulia, avocatul Ovidiu Jidveian se declară mulţumit: a reuşit să aducă în partid 221 noi membri, ceea ce înseamnă 25 la sută în plus, ceea ce face ca numărul social-democraţilor din municipiul nostru să ajungă la aproape 1.200. „Am construit organizaţia, am activat vechii membri de partid, am adus profesionişti, oameni care pun mult suflet şi vor schimbarea municipiului nostru – liber profesionişti, avocaţi, notari, medici, bancheri, muncitori, oameni neimplicaţi politic. Vrem să creştem prin forţele proprii, nu ca PNL, folosindu-ne de traseişti politici, ceea ce i-a făcut să schimbe şi lozinca „Prin noi înşine!”. Vom lansa în curând un nou proiect, o ofertă electorală pentru administraţia publică locală, venim cu oameni bine pregătiţi, nu facem la fel ca PDL, care l-a pus ministru de Interne pe Traian Igaş, după ce şi-a luat bacalaureatul la 35 de ani”, a precizat Ovidiu Jidveian. La rândul său, Ioan Florea, vicepreşedintele PSD Alba, susţine că guvernanţii mint aşa cum beau apă. „Recuperarea a 15 la sută din cei 25 la sută tăiaţi e o mare minciună. Nu se mai acordă al 13-lea salariu, prime pentru ţinută şi stimulente, astfel că bugetarii recuperează doar 2 la sută din tăiere. Nu minte numai Boc, toţi mint! Elena Udrea se ocupă de turism de 2 ani, timp în care statisticile ne spun că vin tot mai puţini turişti la noi în ţară, dar cheltuielile cu promovarea turismului sunt tot mai mari. În fiecare an Udrea face un alt brand, cel mai recent e cel cu frunza”, a spus Florea. El a amintit apoi că PSD Alba Iulia s-a schimbat foarte mult şi vrea să obţină puterea în municipiul nostru, „care nu a fost condus, după Revoluţie, niciodată de PSD. Vom veni cu un program nou, punctul său central e dezvoltarea economică a judeţului şi a municipiului Alba Iulia, care suferă mult din pricina subdezvoltării şi a numărului mare de şomeri. Se laudă unii că şomajul scade, acum e doar 7,8 la sută, dar în realitate sunt mulţi şomeri neînregistraţi, care au ieşit din perioada în care primeau indemnizaţie şi nu au un loc de muncă. Alba e printre fruntaşi în clasamentul realizat în funcţie de numărul de şomeri; deşi e condus de PDL, a existat o totală lipsă de preocupare pentru dezvoltarea economică. Ne-au întrecut oraşe precum Mediaş şi Turda. Avem nevoie de apă potabilă şi de pavele, dar şi de investitori şi locuri de muncă”. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Vara la 0°C în Alba: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, „palatul de gheață” din Munții Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Vara la 0°C în Alba: Peștera Ghețarul de la Scărișoara, „palatul de gheață” din Munții Apuseni În inima Munților Apuseni, într-unul dintre cele mai spectaculoase peisaje carstice din România, se află una dintre cele mai impresionante atracții naturale ale județului Alba. Peștera Scărișoara, situată la aproximativ 1.165 de metri altitudine, adăpostește cel mai mare ghețar […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Un oraș mic din Alba are firmă proprie de transport public electric modern, cu toate avizele necesare: Trei autobuze și un microbuz pentru locuitorii din oraș și comunele învecinate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Video | Un oraș mic din Alba are firmă proprie de transport public electric modern, cu toate avizele necesare: Trei autobuze și un microbuz pentru locuitorii din oraș și comunele învecinate Un nou serviciu de transport public local funcționează la Ocna Mureș, cu trei autobuze electrice și un microbuz. Societatea înființată de administrația locală asigură […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Undă verde pentru transportul „pe sate” din Alba până luni, 17 august 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Undă verde pentru transportul „pe sate” din Alba până luni, 17 august 2026 Transportul „pe sate” din Alba va funcționa normal până cel puțin luni, 17 august 2026. Este una dintre principalele rezultate ale discuțiilor din Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public (AIDA-TL), desfășurată marți, 11 august 2026. Citește și: Unul […]

Citește mai mult