În Alba, 16 cluburi au depus cererea de clasificare a centrelor de copii și juniori la fotbalul amator
În Alba, 16 cluburi au depus cererea de clasificare a centrelor de copii și juniori la fotbalul amator
În Alba, 16 cluburi au depus cererea de clasificare a centrelor de copii și juniori la fotbalul amator. AJF Alba a precizat că data limită de depunere a dosarelor este luni, 3 martie, iar în 23 iunie, comunicarea rezultatelor finale ale evaluării/ reevaluării.
Grupările care au făcut acest demers sunt CIL Blaj (Liga 3), Performanța Ighiu, Inter Unirea, CS Ocna Mureș, Hidro Mecanica Șugag, Fortuna Lunca Mureșului, Viitorul Sântimbru, CS Zlatna, Voința Stremț și Industria Galda (Liga 4), Școala de Fotbal Valea Frumoasei (Liga 5), Star Pro Optimum, Optimum GT Sport, Kinder Teiuș, ABC Sport Academy și Juniorul Aiud (juniori).
Este practic o stimulare a activității juvenile în județ, la acest capitol, pe fondul noilor criterii instituite de FRF în privința prezenței la barajul de promovare. Echipele care doresc să participe în Liga 4, ediția 2025/2026 vor fi obligate să dețină cel puțin două grupe de juniori, iar la Liga 5 o grupă de juniori (Under 7-Under 19). Echipele care nu vor avea grupe de juniori vor activa la Liga 6 (un eșalon nou înființat). Se anticipează o reașezare a fotbalului amator din județ după aceste măsuri radicale și în același timp delicate, cu mai puține participante în Liga 4 și Liga 5, comparativ cu situația din prezent (15 în Liga 4 și 30 în Liga 5). Aceste decizii au fost luate pentru ca Alba să nu riște să nu fie reprezentat la barajul de promovare în Liga 3! Asta întrucât FRF a instituit noi criterii în privința prezenței la barajul pentru promovare (respectiv campioana să dețină cel puțin categoria III – Bronze în cadrul Evaluării Centrului de Copii și Juniori Fotbal Amator, iar în județ să fie minim 5 cluburi certificate în cadrul procesului de Evaluare a cluburilor de copii și juniori din fotbalul amator).
Actualmente, în Alba, sunt certificate 6 cluburi (în primăvara anului 2024): CS Universitar Alba Iulia și Metalurgistul Cugir -Silver, Spicul Daia Română (singura din Liga 4), CSȘ Blaj și Școala de Fotbal „Ioan Suciu” Blaj – Bronze, GT Sport Alba Iulia – categoria 4.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: LPS Sebeș, locul 7 la turneul internațional din Cehia, de la Bruntal, la Under 11 | Participare de tradiție pentru „leuți”
LPS Sebeș, locul 7 la turneul internațional din Cehia, de la Bruntal, la Under 11 | Participare de tradiție pentru „leuți” la competiția fotbalistică Echipa Liceului cu Program Sportiv Sebeș a terminat pe locul 7 la turneul internațional de fotbal disputat la Bruntál (Cehia). Grupa de Under 11 a LPS Sebeș a luat startul la […]
Școala de Dans Chirilă Alba Iulia, rezultate excelente la Oradea | Spectacolul caritabil, „Învățăm să dăruim”, vineri, 19 decembrie
Școala de Dans Chirilă Alba Iulia, rezultate excelente la Oradea | Spectacolul caritabil, „Învățăm să dăruim”, este vineri, 19 decembrie Reprezentanții Școlii de Dans Chirilă au realizat rezultate excelente la Oradea. Sportivii din Cetatea Marii Uniri au obținut 10 locuri întâi și 4 locuri secunde la a 12-a ediție a concursului național „Feeria Dansului”. Citește […]
FOTO: Cupa Crăciunului la Vințu de Jos, turneu caritabil la fotbal | Sumă importantă pentru o familie din Pianu, care a rămas fără locuință în urma unui incendiu!
Cupa Crăciunului la Vințu de Jos, turneu caritabil la fotbal | Sumă importantă strânsă pentru o familie din Pianu, care a rămas fără locuință în urma unui incendiu! La Cupa Crăciunului, turneu caritabil la fotbal, disputat la Vințu de Jos, s-au strâns peste 20.000 de lei pentru o familie din comuna Pianu, care a rămas […]