Politică Administrație

Horațiu Florea, coordonator Pro România, filiala Alba: ”Pesta porcină, între nepăsarea autorităților și durerea oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

În spațiul public și în mass-media se discută, de câteva luni, despre pesta porcină – o mare problemă a mii de români – care, din păcate, a fost o nucă mult prea tare pentru autorități. Fiind medic veterinar și urmărind desfășurarea evenimentelor pot să spun că două lucruri sunt foarte clare: nu s-a luat nicio măsură fermă legată de mistreți (care au diseminat virusul în teritoriu) și nu s-a controlat deloc circulația animalelor (porcii fiind transportați fără nicio opreliște de samsari dintr-un județ în altul).

Petrecerea Divorțaților

De asemenea, alte ”bile negre” pentru autorități sunt lipsa campaniilor de informare și conștientizare, dar și filtrele de pe șosele care, dacă le-ați întâlnit, v-ați dat seama că sunt o bătaie de joc – doar pentru ochii presei și a cetățenilor.

Reversul medaliei, din cauza lipsei de informare privind despăgubirile, a venit din partea oamenilor, pentru care porcii reprezintă o sursă importantă. Ei au ales să-i taie, să-i congeleze, astfel încât să fie siguri că nu le vor fi luați, incinerați și atât!

În al 24-lea ceas, pentru ca situația să revină la normal, autoritățile ar trebui să ia următoarele măsuri: vânarea mistreților la nivelul întregii țări cu ajutorul Armatei până la ajungerea la un efectiv optim deoarece acum există o suprapopulare, despăgubirea urgenta în totalitate (plata valorii reale a porcilor, vieri de reproducție, scroafe, purcei, porci la îngrășat, plata cheltuielilor de neutralizare a carcaselor, plata cheltuielilor de funcționare până la repopulare, plata cheltuielilor de dezinfecție și repopulare) a societăților comerciale afectate, dar și despăgubirea urgentă a persoanelor fizice afectate până în prezent, pentru ca populația să redobândească încrederea în acțiunile statului și să nu mai sacrifice porcii din focare.

De asemenea, se impune și construirea unui gard pe toată lungimea graniței cu Ucraina și Republica Moldova, în colaborare cu acestea, pentru a împiedica pe viitor trecerea mistreților dintr-o parte în alta (îi vânează, mistreții fug la noi, îi vânăm noi, fug la ei, doar plimbam virusul dintr-o parte în alta) și a realiza o macrozonare a teritoriului care să ajute la controlul pe termen lung și la eradicarea bolii, dar și implementarea unui program prin care persoanele fizice afectate să primească un porc de Crăciun cu condiția să nu mai crească alții până la eradicarea virusului.

România trebuie să fie pregătită pentru astfel de încercări. Să nu uităm, și în trecut, au existat probleme – gripa aviară și boala limbii albastre – peste care am trecut, dar care au produs pierderi economice masive crescătorilor și statului român.

Horațiu Florea, coordonator Pro România, filiala Alba


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete

Ioana Oprean

Publicat

în

La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației

Ioana Oprean

Publicat

în

Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

Citește mai mult