Rămâi conectat

Ştirea zilei

Gabriel Resources, compania ”mamă” a societăţii Roşia Montană Gold Corporation, a cheltuit anul trecut 20 de milioane de dolari pentru proces

Ioana Oprean

Publicat

în

Gabriel Resources, compania ”mamă” a societăţii Roşia Montană Gold Corporation, a înregistrat în 2018 pierderi de peste 44 de milioane de dolari canadieni. Gabriel a cheltuit anul trecut peste 20 de milioane de dolari pentru procesul deschis împotriva Statului Român, prin care solicită daune ce depăşesc 4 miliarde de dolari.

Pierderile de funcţionare în 2018 au fost de 44,4 milioane de dolari canadieni, cu 15 milioane de euro mai mari decât în ​​2017 (29,4 milioane dolari), în principal datorită a trei factori principali.

În primul rând, 2018 costurile legate de Arbitrajul ICSID, în valoare de 22 demilioane de dolari, au fost cu 9,8 milioane de dolari mai mari decât 2017, ca urmare a nivelurilor mai ridicate ale activităţii în derularea procesului. Statul Român nu a făcut publice sumele cheltuite în acest proces.

În al doilea rând, în 2018 a fost recunoscută o ”taxă de depreciere” de 3,9 milioane de dolari. În al treilea rând, cheltuielile pentru 2018 de salarizare de 10,7 milioane de dolari au fost cu 2,1 milioane de dolari mai mari decât în ​​2017.

Motivul principal al creşterii cheltuielilor de salarizare îl reprezintă suma de 3,5 milioane de dolari plătită fostului director general Jonathan Henry, care s-a retras din funcţie în iulie 2018. În locul acestuia a fost numit Dragoş Tănase, fost director general al companiei locale, Roşia Montană Gold Coporation.

Recent Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că ANAF a încălcat Codul de procedură fiscală atunci când a stabilit că societatea Roşia Montană Gold Corporation trebuie să plătească aproape 6 milioane de euro la bugetul de stat, sumă reprezentând TVA aferent unor contracte de publicitate din perioada 2011 – 2013. Instanţa a anulat decizia de impunere emisă de ANAF.

Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană. Compania solicită Statului Român despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari americani (5,7 miliarde de dolari canadieni), acuzând încălcarea de către România a tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor, prin blocarea proiectului minier aurifer de la Roşia Montană.

Ultima audiere în proces, cu participarea ambelor părţi, este prevăzută pentru intervalul 9-20 septembrie 2019, iar decizia finală ar putea fi luată în anul 2020. Gabriel Resources acuză România de încălcarea tratatelor bilaterale de protejare reciprocă a investiţiilor semnate de autorităţile de la Bucureşti cu Canada şi Marea Britanie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tragedie de neimaginat: Tânăr de 20 de ani, din Alba, DECEDAT în SUA. Se afla peste ocean cu programul Work&Travel pentru studenți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Alba, DECEDAT în Statele Unite ale Americii: Se afla peste ocean cu programul Work&Travel pentru studenți Ciprian Scrobotă, un tânăr de 20 de ani, din Aiud, a decedat miercuri noaptea, în urma unui incident tragic în Statele Unite ale Americii. Tânărul era student la Cluj-Napoca și se afla în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Alba rămâne codașa turismului din Regiunea Centru: Sejururile sunt scurte și gradul de ocupare modest. Cum stau cifrele în realitate?

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

Alba rămâne codașa turismului din Regiunea Centru: Sejururile sunt scurte și gradul de ocupare modest. Ce arată cifrele oficiale ? Județul Alba, cu ai săi munți, cetăți și sate pitorești, rămâne un punct de atracție constant pe harta turismului românesc, însă datele oficiale pentru luna iunie 2025 arată că județul are în continuare un drum […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

UPDATE FOTO | Accident GRAV la Sebeș: O fetiță de 4 ani lovită de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV la Sebeș: O fetiță de 4 ani lovită de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis Un accident rutier grav a avut loc joi după-masa, în jurul orei 16.30, în Sebeș. O fetiță de 4 ani a fost lovită de o mașină în timp ce traversa strada prin loc nepermis. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea