Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| Zilele Culturale Maghiare, ediția a III-a, la Mirăslău: Ansambluri din opt țări, diplome de excelență, paradă a portului popular, bal și masă tradițională

Ziarul Unirea

Publicat

în

zilele maghiare miraslau07Cea de-a treia ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Mirăslău s-a încheiat duminică, 23 august 2015. Conform organizatorilor, la fel ca și în ceilalți doi ani și ediția din acest an a acordat un interes crescut folclorului maghiar autentic și construcția unor punți culturale de legătură dintre comunitățile maghiare din țară și străinătate.

Pe parcursul celor 2 zile de festival, mirăslăuanii au putut participa, vedea și admira pe scena amplasată în curtea căminului cultural nouă ansambluri folclorice provenite din tot atâtea comunități maghiare ce-și duc traiul în opt țări.

În prima zi, sâmbătă, 22 august, după deschiderea oficială care a avut loc în prezența domnului Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, a celor doi vicepreședinți ai CJ Alba, Alin Cucui și Florin Roman și a doamnei Lorincz Helga, președinta UDMR Aiud, a fost dedicată copiilor și tinerilor. Astfel, s-au organizat ateliere de pictură în care, sub directa îndrumare a unor specialiști, aceștia au învățat primele noțiuni de pictură pe sticlă lemn și alte suporturi, iar pe scena din curtea căminului cultural au evoluat ansambluri folclorice de copii care au reprezentat comunitățile maghiare din Moldovenești-jud. Cluj, Unirea, Gâmbaș, Lopadea Nouă și Mirăslău.

Prima zi s-a sfârșit cu un bal și o masă tradițională pe care a tronat binecunoscuta „zsiros kenger”, adică pâine prăjită unsă cu unsoare, la care s-a adăugat ceapa sau roșiile.

Ce-a de a doua zi a început cu slujba religioasă duminicală în biserica reformară, unde s-au acordat trei diplome de excelență femiliilor care au împlinit 25 de ani de căsnicie, alte două asemenea diplome fiind înmânate celor două perechi ce au împlinit în acest an 50 de ani de la cununia civilă și religioasă.

După ceremonialul religios a urmat o paradă a portului popular, paradă la care au participat cele nouă ansambluri provenite din opt țări în care se regăsesc comunități maghiare importante.

Au participat la paradă apoi la spectacolul festiv ansambluri din Germania, Serbia, Croația, Belatus, Republica Udmurția-Rusia, Ucraina, Ungaria și bineînțeles, cel din Mirăslău.

Dorel Lazăr

[nggallery id=896]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea