FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-0 | „Încălzire” pentru… Știința Bacău!
Volei Alba Blaj a câștigat, în Sala „Timotei Cipariu”, disputa cu CSM Lugoj, scor 3-0 (25-21, 25-14, 25-14), partidă contând pentru etapa a 3-a a fazei secunde a Diviziei A1 la volei feminin.
Deținătoarea titlului rămâne la 5 puncte distanță de liderul CSM București, care s-a impus astăzi, 3-1, la Bacău.
A fost a 4-a victorie consecutivă a echipei blăjene în competiția internă, un antrenament cu spectatori, menit să regleze angrenajul înaintea disputei cu formația lui Florin Grapă. Darko Zakoc a utilizat o formulă cu multe rezerve, startul meciul fiind unul surprinzător, cu vizitatoarele conducând cu 14-10. Însă o serie de 7 puncte consecutive ale amfitrioanelor au pus lucrurile la punct, Volei Alba Blaj controlând lejer următoarele două seturi, fără a forța.
Conform programării din faza secundă a Diviziei A1, echipa din “Mica Romă” are două dispute succesive pe propriul teren, cu CSM Lugoj, respectiv luni, 19 martie, de la ora 17.00, confruntarea orgoliilor cu Știința Bacău, echipă ce i-a produs, în urmă cu o lună, mai precis în 18 februarie, ultimul eșec stagional, insucces ce cântărește teribil în economia campionatului.
Au evoluat pentru Blaj: Lena Moellers – Adina Salaoru, Aleksandra Crncevic, Lynda Morales,Nneka Oniejekwe, Slavina Koleva – Selime Ilyasoglu (libero), a mai jucat Ramona Rus; Petya Barakova, Mariana Aquino, Ana Cleger, Andreea Tamaş. Antrenori: Darko Zakoc și Stefan Ljubicic.
Sursa foto: Nicu GOGA, Radio Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție
Dacă va continua în eșalonul terț, CSU Alba Iulia, buget redus considerabil în viitoarea ediție CSU Alba Iulia nu e sigură dacă va continua în eșalonul terț în ediția 2025/2026, situația rămânând în continuare încurcată pentru formația universitară. Citește și: Divizionara terță CS Universitar Alba Iulia, tot în zodia incertitudinilor | Semne mari de întrebare în […]
FOTO: Școala de dans Chirilă Alba Iulia, performanțe extraordinare la MLTSZ European Championship, în Ungaria!
Școala de dans Chirilă Alba Iulia, performanțe extraordinare la MLTSZ European Championship, în Ungaria Reprezentanții Școlii de dans Chirilă Alba Iulia au realizat rezultate exxcelente în Ungaria, la MLTSZ European Championship, elevii antrenoarei Bianca Chirilă cucerind 17 medalii (13 medalii de aur, câte două medalii de argint și bronz), plus 5 premii speciale, la competiția […]
Antrenorul Nicușor Bănică a plecat de la Metalurgistul Cugir la Academica Balș, după aproape un deceniu petrecut în Alba
Antrenorul Nicușor Bănică a plecat de la Metalurgistul Cugir la Academica Balș, după aproape un deceniu petrecut în Alba Antrenorul cu portarii Nicușor Bănică (41 de ani) a plecat de la Metalurgistul Cugir la ACC Academica Balș (locul 2 în Liga 4 Olt și câștigătoarea Cupei României, faza județeană). Dragoș Nicușor Bănică a făcut parte […]