Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO-VIDEO: Vânători şi pescari din toată ţara s-au întrecut în prepararea vânatului la Alba Iulia. Demonstraţii spectaculoase cu şoimi de vânătoare, în Cetatea Alba Carolina

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Un concurs de preparate din vânat la ceaun, demostraţii spectaculoase cu şoimi şi copoi de vânătoare, de tras cu arcul şi un excepţional spectacol folcloric au încheiat Congresul Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România desfăşurat în acest an pentru prima dată la Alba Iulia.

După ce pe parcursul zilei, sutele de vânători şi pescari din toate zonele ţării prezenţi în Oraşul Marii Uniri au vizitat Cetatea Alba Carolina şi au participat la lucrările Congresului, în ultima parte a zilei a venit rândul ca aceştia să sărbătorească Ziua Vânătorilor şi Pescarilor, şi nu oricum, ci cu mare fast.

Echipe de vânători din Câmpeni, Ocna-Mureş, Timiş, Caraş Severin, Teiuş dar şi din Ungaria şi-au demonstrat măiestria în prepararea bucatelor vânătoreşti la Traseul celor Trei Fortificaţii.Tocăniţă de mistreţ, de căprior cu hribi sau ciorbă de peşte la ceaun au fost doar câteva dintre preparatele pe care aceştia le-au pus pe masă juriului şi invitaţilor.

În timp ce vânătorii amestecau de zor în ceaune, sutele de pasionaţi de vânătoare au avut parte de câteva demonstraţii cu şoimi sau câini de vânătoare, şi de un spectacol de dansuri şi muzică populară. De asemenea, aceştia au putut trage cu arcul şi achiziţiona pălării, curele din piele sau alte accesorii şi echipamente de vânătoare de la standul organizat aici.

Cei mai buni la „vânătoarea la ceaun” au fost premiaţi şi chemaţi „pe scenă”, iar o formaţie de suflători în corn de vânătoare din Ungaria le-a adus câştigătorilor un cântec de onor şi a prezentat câteva cântece specifice de vânătoare. Cei care au dat „nota” de final preparatelor au fost Vasile Corbuş de la AJVPS Timiş  şi Dan Teodor, preşedintele Asociaţiei „Copard” Alba.

Din savuroasele bucate pregătite aici au gustat pe lângă vânători, şefi de instituţii publice, parlamentari, primari, viceprimari, consilieri locali şi judeţeni din toate zonele ţării. Nici jurnaliştii prezenţi n-au rezistat tentaţiei şi pe lângă câte o imagine luată cu ceaunul plin s-au înfruptat câte un pic din diversele specialităţi vânătoreşti.

Vă prezentăm mai jos câştigătorii concursului de preparate din vânat la ceaun:

Vânat la ceaun::
Locul I – „Căpriori cu hribi şi smântână”, AJVPS Alba
Locul II – „Tocană de căprior”, AJVPS Caraş -Severin
Locul III – „Tocăniţă de mistreţ cu mămăligă”, Casa Moţului din Arieşeni

Peşte la ceaun:
Locul I – „Ciorbă de peşte la ceaun” – AJVPS TimiŞ
Locul II – „Ciorbă de peşte la ceaun” – AJVPS Caraş Severin

Marele premiu al juriului:
Locul I – „Colţunaş cu carne de căprior”, Timiş
Locul II – „Tocăniţă de mistreţ cu mămăligă”, Caraş Severin
Locul III – „Tocăniţă de mistreţ”, Teiuş

[nggallery id=299]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România Recent, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA Brașov, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România – APITSIAR. Pe agenda de lucru a reuniunii s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea