FOTO, VIDEO| Evaluare Națională 2019: SUBIECTELE la matematică pentru elevii de clasa a VIII-a
Subiecte Evaluare Națională 2019 la matematică. Elevii de clasa a VIII-a au susținut, joi, Evaluarea Națională 2019, la matematică, după ce marți au susținut prima probă, la limba română. Vineri, 21 iunie, are loc proba de limba şi literatura maternă.
Primele rezultatele vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen), iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Rezultatele finale vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie.
Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Probele sunt monitorizate audio-video. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.
Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani: Era internat în spital de mai bine de o săptămână
Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani: Era internat în spital de mai bine de o săptămână Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani. Fostul selecționer al României era internat de mai bine de o săptămână la Spitalul Universitar de Urgență București. Spitalul amintit a anunțat că decesul a […]
FOTO | Într-un sat din Alba, un localnic a curățat întreg cimitirul și mormintele înainte de Paște și a vopsit troița: ,,L-am pregătit pentru sărbătoare, când au să ne vină dragi de peste tot”
Într-un sat din Alba, un localnic a curățat întreg cimitirul și mormintele înainte de Paște și a vopsit troița: ,,L-am pregătit pentru sărbătoare, când au să ne vină dragi de peste tot” În vremurile moderne, în care ritmul vieții este tot mai accelerat, un bărbat din Sântimbru duce mai departe un obicei ale cărui rădăcini […]
PAȘTE 2026 | Când vor fi distribuite Paștile la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de Învierea Domnului 2026: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în lăcașul de cult
Când vor fi distribuite Paștile la Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia de Învierea Domnului 2026: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge în lăcașul de cult Și în acest an, credincioșii dreptslăvitori vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, la Catedrala arhiepiscopală, sub turnul-clopotniță, în cadrul a trei intervale distincte de timp, a anunțat, […]

