FOTO, VIDEO / Nuntă la Alba Iulia: Avocatul şi consilierul local Ovidiu Jidveian s-a căsătorit. Primarul Mircea Hava a oficiat cununia civilă
Avocatul Ovidiu Jidveian s-a căsătorit astăzi cu aleasa lui. Cei doi au avut ca naşi pe familia lui Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății. Cununia civilă a avut loc departe de agitația orașului, în ambianța elegantă de la Traseul Celor Trei Fortificații din Cetatea Alba Carolina.
Mirii au fost însoţiţi, pe parcursul ceremoniei, de părinţii lor, nași și colegi, dar și prieteni apropiați. Primarul Mircea Hava a oficiat cununia civilă.
Avocat de profesie, Ovidiu Jidveian a ocupat funcţia de subprefect al judeţului Alba şi a candidat, fără succes, din partea PSD pentru un mandat de deputat.
Jidveian a fost lider al PSD Alba Iulia timp de şase ani şi membru al partidului de 13 ani. A demisionat din PSD pentru a-și respecta ”principiile” deoarece nu s-a mai regăsit în ”mesajele transmise de conducerea centrală”. În prezent este consilier local, din partea ALDE.
Nicolae Bănicioiu, nașul de cununie al lui Jidveian, a fost vicepreşedinte al TSD din 2004 şi preşedinte al TSD din 2007, preluând organizaţia de tineret a social-democraţilor de la Victor Ponta imediat după acesta a trecut la seniori.
Nicolae Bănicioiu este deputat din 2004. În 2012, a candidat şi a fost ales deputat într-un colegiu din Bucureşti, iar în 21 decembrie a fost validat ministru al Tineretului şi Sportului.
În februarie 2014, după plecarea PNL de la Guvernare, Bănicioiu a preluat interimatul la Ministerul Sănătăţii.
Le urăm tinerilor căsătoriţi casă de piatră şi viaţă lungă împreună!
[nggallery id=4742]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
O nouă performanță a elevei Damaris Vasinc, de la Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș: Premiul I la etapa județeană a Concursului „Memoria Holocaustului” și calificare la etapa națională
O nouă performanță a elevei Damaris Vasinc, de la Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș: Premiul I la etapa județeană a Concursului „Memoria Holocaustului” și calificare la etapa națională Damaris Vasinc elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Lucian Blaga din Sebeș s-a calificat la etapa națională a Concursului „Memoria Holocaustului”, după ce a obținut […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Martorii de bord – Care sunt cele mai importante semne din tabloul de bord al maşinii
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 9 ore
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
13 mai: Sfânta Glicheria. Povestea muceniței aruncată la fiare sălbatice, pentru că a refuzat să aducă jertfe idolului lui Zeus. Din moaștele ei a izvorât mir tămăduitor, care vindeca toate bolile