FOTO. ”Un veac de Românie întregită” – Centenar serbat la Biia
Centenarul este sărbătoarea tuturor românilor, el celebrând reuşita unei aspiraţii consecvente a românilor transilvăneni: unirea cu Ţara, ieşirea Ardealului de sub influenţa şi conducerea puterilor vremii şi întregirea teritoriului naţional românesc. Şi cum 1 decembrie, data proclamării unirii transilvane cu statul român, se apropie vertiginos, manifestările de sărbătorire a acestui eveniment drag nouă se înmulţesc de la o zi la alta, pe tot cuprinsul ţării, în acest an centenar.
Un veac de Românie întregită! – Activitate organizată de Pop Grigorie, vicepreşedintele Cercului ASTRA „Ion Bianu” Biia, în parteneriat cu Primăria Șona și Școala Gimnazială Șona – s-a desfășurat azi, 9.11.2018, la Căminul cultural din Biia.. Acesta a fost prilejul de sărbătoare care a generat, la Biia, manifestările cultural-artistice la care au participat şi elevii şcolilor din Şona, Biia și Sânmiclăuş.
Profesorii şcolii noastre au gândit un program cultural-educativ pe care l-au realizat împreună cu elevi ai şcolii, ca o continuare a activităţilor dedicate Centenarului deja desfăşurate de şcoala noastră. Elevii au jucat sceneta ,,Moș Ion Roată și Unirea”, precum și Hora Unirii, au interpretat şi dansat cântece populare, au recitat poezii, evocând, prin prestaţiile lor artistice, entuziasmul trăit de românii transilvăneni acum 100 de ani.
S-au bucurat de participarea artistică la o serbare care, într-un mod festiv şi destins participativ, le-a amintit de emoţia unui eveniment îndepărtat care a schimbat soarta milioanelor de români deveniţi, după 1 Decembrie 1918, nu „toleraţii” cine ştie cărui imperiu, obligaţi să-şi uite limba în şcolile oficiale, ci cetăţeneni români, având dreptul şi bucuria rostirii propriei limbi în orice împrejurare.
Ca peste tot în ţară, în acest an, la Biia s-a sărbătorit Centenarul Marii Uniri. Au participat la acest eveniment primarul comunei Șona – domnul Florin Mărginean, Prof. Rovin Matei – director al Școlii Gimnaziale Șona, domnul Claudiu Răcuci – deputat în Parlamentul României, Prof. Univ. Dr. Ing. Vistrian Mătieș de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, reprezentanți ai Consiliului Județean Alba, membrii Astra din județ, cadrele didactice și preoții de pe raza comunei Șona.
,,Ne bucurăm de participarea elevilor la acest eveniment şi mulţumim colegilor profesori Simona Matei, Ana Maria Folea, preot paroh Traian Ghiurfălean (școala Şona), Mariana Costea, Carmen Dulău, Dezso Mikloș, Cristina Boancăș, Daniela Crișan (școala Biia) şi Viviana Căpâlnean, Andreea Hârceagă (școala Sânmiclăuş) pentru conceperea şi reuşita manifestărilor artistice realizate împreună cu elevii. Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar. Este de reținut importanța unor asemenea activități în conștientizarea de către copii a evenimentelor trecute care le-au putut oferi prezentul în care ei trăiesc” , a transmis profesor documentarist, Emilia Bunea.
[nggallery id=6386]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]