Monden-Clubbing

FOTO: Super petrecere în club Allegria, la împlinirea a 8 ani de existenţă

Alexandra Mates

Publicat

în

Peste 350 de albaiulieni au fost prezenţi la aniversare şi „au spus La mulţi ani” clubului Allegria din Alba Iulia, cu această ocazie

Petrecerea Divorțaților

Cel mai longeviv club din Alba Iulia, Club Allegria, a împlinit sâmbătă, 20 aprilie, 8 ani de când şi-a deschis pentru prima dată porţile. Şi cum nu putea trece fără a marca această dată, ca orice club care se respectă, administratorii au organizat sâmbătă seara o petrecere magnifică, în cinstea clubului şi a celor care au petrecut în toţi aceşti ani aici.

Sute de petrecăreţi, fete frumoase şi băieţi pe măsură, au ales să se distreze aici cu ocazia acestei zile.  La ceas aniversar, Club Allegria i-a „servit” pe invitaţi cu şampanie la fiecare masă rezervată şi cu vouchere constând în premii precum o cină în doi la anumite restaurante din oraş sau masaje de relaxare, pensat, vopsit, tuns, spălat – aranjat păr la Studio Vogue şi Star Medica pentru fete şi abonamente fitness. De asemenea, tot pentru fete au fost împărţite vouchere constând în premii precum masaj anticelulitic, electrostimulare cu ultrasunet, laser anticelulitic sau microdermabraziune.

Super petrecerea aniversară a fost animată de Dj Radu, care a făcut o trecere în revistă a celor mai tari hituri din ultimul timp, ţinându-i în priză pe tinerii prezenţi până înspre dimineaţă.

Felicitări Club Allegria, pentru că reuşiţi cu adevărat să faceţi viaţa mai frumoasă tuturor albaiulienilor, şi nu numai! La cât mai multe evenimente…!

Vă prezentăm mai jos o galerie foto de la eveniment:


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 6 – 12 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall How to Rob a Bank / Cum să spargi o bancă Avanpremiera Regia: David Leitch Cu: Nicholas Hoult, Anna Sawai, Christian Slater, Zoë Kravitz, John C. Reilly Gen Film: Actiune, Crima, Thriller […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 30 octombrie – 5 noiembrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Wild Horse Nine Avanpremiera Regia: Martin McDonagh Cu: Sam Rockwell, Parker Posey, Steve Buscemi, John Malkovich, Tom Waits Gen Film: Comedie,Crima, Drama, Thriller Durată: 118 min Rating: N 15 Cu puțin […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Foto: Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională, vedeta de la CFR Cluj!

Ioana Oprean

Publicat

în

Aiudeanul Andrei Cordea și superba sa parteneră! Cine este tânăra din Sebeș care a răpit inima jucătorului de națională, vedeta de la CFR Cluj! Aiudeanul Andrei Cordea, vedeta de la CFR Cluj, și superba sa parteneră!Georgiana Maria Dima este tânăra din Sebeș care a răpit inima fotbalistului de națională. Cei doi își vor uni destinele […]

Citește mai mult