Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: Soldat din Abrud decedat în Italia, în Primul Război Mondial, comemorat după 99 de ani

Ziarul Unirea

Publicat

în

La sfârşitul lunii trecute, la cimitirul din localitatea Bertonico, Italia, a avut loc ceremonia de comemorare a soldatului George Crişan, originar din Abrud, decedat în această ţară în anul 1918.

Manifestarea a reunit reprezentanţa diplomatică română, primarul din localitatea Bertonico, Verusca Bonvini, reprezentanţi ai Primăriei din Abrud, exponenţi ai clerului ortodox şi catolic, militari şi civili. Evenimentul este rezultatul proiectului iniţiat pe parcursul anului 2016, de către CGR Milano, împreună cu un grup de lucru italo-român, coordonat de către Marco Baratto, expert în domeniul raporturilor italo-române pentru perioada Primului şi celui de al Doilea Război Mondial.

În cadrul discuţiilor purtate, a fost expusă posibilitatea repatrierii rămăşiţelor pământeşti ale militarului român în localitatea originară, Abrud, fiind demarate discuţii cu autorităţile locale din Abrud privind locul în care acesta va fi reînhumat, alături de părinţi. Demersul a fost amânat deoarece autorităţile locale italiene au aprobat, pentru încă 50 de ani, păstrarea locului de veci pentru acestea.

Din cercetările întreprinse până la aceast moment, s-a descoperit faptul că soldatul este originar din Abrud, născut în 1889, fiind înrolat în Regimentul 50 din armata austro-ungară, cu centrul de recrutare în Alba Iulia. Militarul a fost luat prizonier în timpul asaltului din Alpii Dolomiţi din mai-iunie 1916 şi a decedat în Bertonico, la 18 octombrie 1918.

Prezenţa română la manifestare a fost semnificativă: reprezentanţii oficiului consular, consulul Iulia Adriana Cupşa Kiseleff, Răzvan Hagiescu, şef serviciu administrativ, delegaţia din partea Primăriei Abrud, condusă de primarul localităţii, Nicolae Simina, preotul ortodox din Lodi, Nicolae Cazacu. Ceremonia a fost încheiată cu plantarea unui arbust, în curtea cimitirului local.

Reprezentanţii din Abrud au adus pâmânt din localitatea originară a soldatului comemorat, în semn de respect a urmaşilor săi (dintre care unul prezent la eveniment) faţă de lupta, sacrificiile şi simbolul soldatului român, transpuse chiar şi dincolo de graniţele ţării. Administraţia abrudeană a propus autorităţilor italiene un proiect de înfrăţire între cele două localităţi, plecând de la această colaborare de factură istorică.

Evenimentele de acest gen fac parte din strategia CGR Milano de valorificare a patrimoniului istoric comun în domenii aparţinând micro-istoriei, dar cu impact particular asupra mediilor culturale italo-române şi asupra mijloacelor de informare. Reprezentantul oficiului consular a subliniat importanţa acestei manifestări în cadrul evenimentelor ce se vor derula în intervalul 2017-2018, în Lombardia şi Alto Adige, pentru celebrarea centenarului intrării României în Primul Război Mondial.

Sursa: adevarul.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea