Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO: PSD Alba îi acuză pe liberalii din județ că au organizat ilegal acțiuni de propagandă electorală după încheierea perioadei de campanie

Ziarul Unirea

Publicat

în

Partidul Social Democrat Alba solicită public competitorilor politici de la PNL să înceteze acţiunile de campanie electorală şi să respecte legea electorală, să respecte românii şi România. În ultimele ore am primit semnale de la colegii noştri din judeţ dar şi de la cetăţeni obişnuiţi, care nu sunt membri ai vreunui partid politic, că diferite persoane derulează ample acţiuni cu impact electoral în zone aglomerate din oraşe sau comune unde împart bileţele cu sigla PNL.

biletel-pnl-vizibilAcţiunile respective, pe care le condamnăm public şi le considerăm josnice pentru o ţară democratică, se desfăşoară în comunităţi de rromi sau zone aglomerate din proximitatea unor supermarketuri. Un exemplu concret este în municipiu Blaj, unde în ultimele ore au fost distribuite astfel de bileţele în zona Penny.

Reprezentanţii PSD Alba au sesizat aceste încălcări flagrante ale legii electorale în municipiul Blaj la numărul unic de urgenţă 112 şi avem încredere că Poliţia îşi va face datoria. De asemenea vom sesiza orice altă suspiciune sau problemă care ne este adusă la cunoştinţă de cetăţenii judeţului.

Privind cazul de la Blaj am sesizat şi în scris Inspectoratul Judeţean de Poliţie Alba că au fost tipărite un număr de 5.000 de bileţele de hârtie inscripţionate cu sigla PNL şi ştampila votat. Bileţelele au pe margine şi informaţii de către cine au fost comandate, respectiv PNL Alba, tipărite sub cod unic de identificare 1160004, tiraj 5000 de bucăţi.

Facem un apel public către competitorii noştri politici din PNL să înceteze astfel de practici nelegale şi, în cazul în care această acţiune nu le-ar aparţine, să sesizeze şi ei Poliţia.

Îi rugăm de asemenea pe locuitorii din Alba să sesizeze la 112 orice încălcare a legii electorale.

Votul CORECT şi NEVICIAT al oricărui român este GARANTAT prin Constituţia României!!!

Departamentul de Comunicare al PSD Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea