FOTO| Peste 200 de persoane AMENDATE cu peste 8.000 de lei, în Alba, de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combatere a prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 24 de ore au fost depistate 244 de persoane care nu purtau sau purtau necorespunzător masca de protecție sanitară. Au fost aplicate amenzi în valoare de 8.250 de lei.
În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate în sistem integrat, noi acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, restaurante, terase, spații publice dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.
La activitățile desfășurate au participat 173 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, lucrători ISU precum și reprezentanți de la Protecția Consumatorului, Ministerului Sănătății și autorității publice locale.
În cadrul acțiunilor de control au fost verificate 220 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 179 de mijloace de transport, din care 90 de mijloace de transport în comun și au fost legitimate 2.317 de persoane.
Echipele de control au depistat 244 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii 55/2020, cu amenzi în valoare de 8.250 de lei.
Au fost organizate 11 acțiuni punctuale, la care au fost folosite efective suplimentare.
De exemplu, în Alba Iulia a fost organizată o acțiune punctuală pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Au fost verificate 120 de societăți comerciale, 204 de mijloace de transport, au fost legitimate 433 de persoane și fost aplicate 176 de sancțiuni contravenționale, din care 145 pentru nerespectarea masurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020.
La Aiud polițiștii au verificat 12 societăți comerciale, 34 de mijloace de transport și au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020, unor persoane care nu au folosit masca de protecție sanitară.
La Blaj polițiștii au legitimat 183 de persoane, au verificat 31 de societăți comerciale si aplicat 16 sancțiuni conform Legii 55/2020.
Stimați cetățeni, este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
Polițiștii vor continua verificările, iar în cazul în care vor constata abateri de la normele privind măsurile de protecție, vor lua măsuri.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”
Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL
Păcănelele urmează să fie interzise și în municipiul Blaj: Consultare publică pe tema proiectului de HCL Primăria Blaj a pus, joi, 19 martie 2026 în consultare publică un proiect de hotărâre privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Blaj și aprobarea Regulamentului pentru emiterea autorizației de funcționare pentru desfășurarea jocurilor de noroc […]
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri
TRAGEDIE în Alba: Un motociclist de 38 de ani, DECEDAT la Rimetea. Bărbatul era cetățean maghiar și i s-ar fi făcut rău în timpul unei ieșiri Un motociclist de 38 de ani a decedat joi noaptea la Rimetea, după ce i s-ar fi făcut rău. Bărbatul era cetățean maghiar și se afla în timpul unei […]