FOTO: Păștenii din Cugir au dus pâinea și vinul în biserică pentru sfințirea acestora la Slujba de Înviere. Obicei vechi de peste 70 de ani, în Miercurea Mare
Peste 300 de cugireni au participat la Sărbătoarea Păștenilor, un obicei care de peste 70 de ani se petrece în Miercurea Mare la Cugir și în Joia Mare la Vinerea. Pregătirile au demarat cu ceva
timp înainte de începerea Postului Mare, când la Casa Parohială a părintelui Pintea Dumitrean au avut loc întâlniri ale celor care anul acesta împlinesc vârsta de 60 de ani.
La Cugir manifestările consecrate Păștenilor au început în juriul orei 15.30, la casa parohială de pe strada 21 decembrie 1989, printr-o scurtă slujbă religioasă, după care cei 123 de sărbătoriți, însoțiți de preoții Pintea Dumitrean și Adrian Aldea, rude, prieteni și membrii ai comunității locale, au pornit în alai cu steaguri, prapori, icoane și ciubere împodobite cu flori pentru ducerea vinului și a pâinii în Biserica ,,Sfânta Treime” pentru sfințirea acestora la slujba de Înviere a Mântuitorului.
Aici, păștenii au fost primiți de mai mulți localnici care aveau așezate pe jos, în fața Altarului, sticle cu vin și lumânări aprinse, spre pomenirea celor care au decedat.
La eveniment au lu
at parte oficialități, precum: primarul și viceprimarul Cugirului, Adrian Teban, respectiv Călin Furdui, administratorul public al orașului, Marius Jibotean, deputatul Florin Roman, consilierul județean Dan Cherecheș, președintele Asociației Pro Cugir, Aurel Voicu, consilieri locali, șefi de societăți comerciale și ai unor instituții locale din oraș.
Obiceiul se va repeta mâine, în Joia Mare la Vinerea, începând cu ora 8.00, în cadrul unui ceremonial ales de credincioșii acestei localități , unde 37 de pășteni vor duce pâinea și vinul la Biserica Sf. Nicolae.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=3784]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Circulație BLOCATĂ de DN 67C Transalpina, în Alba: Copaci și bolovani pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag
Circulație BLOCATĂ de DN 67C Transalpina, în Alba: Copaci și bolovani pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag Circulația este blocată joi, 26 februarie 2026, de DN 67C Transalpina, în Alba, după ce mai mulți copaci și bolovani au ajuns pe carosabil, în urma unor alunecări de teren la Șugag. ,,Circulație blocată […]
FOTO | Primarul dintr-o comună din Alba a cerut întreruperea furnizării energiei electrice pentru utilitățile de pe raza localității: „Nu mai avem resurse financiare, pentru că încasările la buget sunt blocate din cauza neaprobării taxelor și impozitelor locale”
Primarul dintr-o comună din Alba a cerut întreruperea furnizării energiei electrice pentru utilitățile de pe raza localității Primarul comunei Almașu Mare, Zaharie Aron, a solicitat companiei Electrica să nu mai furnizeze energie electrică pentru utilitățile din comună, inclusiv pentru unitățile școlare, începând cu data de 1 martie 2026. Decizia este motivată de faptul că încasările […]
VIDEO | Gara din Teiuș, una din cele mai frumoase din țară, dar și martoră la evenimente importante din istorie, va fi readusă la gloria de odinioară, printr-o investiție de peste 16 milioane de lei
Gara din Teiuș, una din cele mai frumoase din țară, dar și martoră la evenimente importante din istorie, va fi readusă la gloria de odinioară, printr-o investiție de peste 16 milioane de lei Gara din orașul Teiuş, una dintre cele mai frumoase şi monumentale din ţară, ajunsă într-o stare avansată de degradare, va fi reabilitată […]