FOTO| Lucrări în zona centrală protejată din Aiud: Trotuarele vor fi pavate cu andezit
FOTO| Lucrări în zona centrală protejată din Aiud: Trotuarele vor fi pavate cu andezit
Trotuarele din întreaga zonă centrală protejată a municipiului Aiud vor fi pavate cu andezit. Această piatră naturală durabilă are o textură și o culoare deosebită, constituind un element estetic necesar zonei centrale. Pavarea cu andezit va contribui la îmbunătățirea imaginii centrului istoric al municipiului Aiud.
De asemenea, aceste lucrări sunt necesare și contribuie la reprofilarea tramei stradale în vederea amenajării ulterioare a pistelor pentru biciclete.
„Lucrările încep pe strada Băilor – porțiunea cuprinsă între BCPI Aiud și intersecția cu strada Iuliu Maniu. Ulterior se continuă pe trotuarele de pe str. Iuliu Maniu.
Întrucât traficul rutier ar putea fi afectat, avem rugămintea să sporiți atenția când circulați în zonă și să respectați semnalizarea rutieră.
Aceste lucrări fac parte din cadrul proiectului „Transport public ecologic în municipiul Aiud”, care este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Prioritatea de investiții 4e, Obiectiv specific 3.2, apelul de proiecte nr. POR/2017/3/3.2/1/7 REGIUNI”, au transmis reprezentanții primăriei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare
Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]
FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”
Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025. […]
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații
2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]