Curier Județean
FOTO: Două treceri de pietoni de pe strada Mărășești din Alba Iulia, supraînălțate cu dale. Circulație rutieră restricționată în zonă
Vineri dimineaţa, circulaţia rutieră pe strada Mărășești din Alba Iulia a fost restricţionată pentru derularea unor lucrări la carosabil. Este vorba despre înălţarea a două treceri de pietoni de pe strada respectivă, prin montarea de dale. Astfel, şoferii vor fi obligaţi să încetinească în apropierea acestora.
Zilele acestea au debutat lucrările pentru amenajarea altor două treceri de pietoni pe strada Mărășești de data aceasta. Potrivit muncitorilor care lucrează la realizarea lor, această măsura s-a luat în urma sesizărilor locuitorilor din zonă care s-au plâns că pe porțiunea respectivă de drum se circulă cu viteză mare.
Lucrările sunt executate de Elis Pavaje în baza contractului încheiat cu primăria pentru reparații și întreținere a spațiului public.
Înălțimea trecerilor de pietoni va fi de 10-12 cm, iar lățimea, care include rampele laterale de 6 metri. Pentru realizarea acestora se așterne un strat de balast, iar peste vor fi montate pavele.
Reamintim că treceri de pietoni similare au mai fost amenajate în municipiul Alba Iulia, pe strada Nicolae Bălcescu, respectiv pe Octavian Goga, în dreptul Colegiului Economic ”Dionisie Pop Marțian” și în dreptul Casei de Pensii și Poliției Alba.
[nggallery id=2956]

Curier Județean
FOTO| 13 elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia vor participa la Parada Națională Militară de la București, de 1 Decembrie, Ziua Națională
FOTO| 13 elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia vor participa la Parada Națională Militară de la București, de 1 Decembrie, Ziua Națională
Anul acesta, 13 elevi din clasa a XI-a din cadrul Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia vor participa la Parada Națională Militară de la București.
„Ne pregătim intens în aceste zile pentru a fi la înălțime la parada militară dedicată Zilei Naționale a României. În acest an elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” vor defila la Bucururești și Alba Iulia.
13 elevi din clasa a XI-a, însoțiți de sergentul major Mircea Sârb, se află în acestă perioadă la București unde se antrenează, alături de colegi de la celelalte colegii militare, militari de la toate categoriile de forțe ale Armatei și din celelalte structuri din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională pentru Parada Națională Militară. Îi vom vedea defilând joi, 1 decembrie, pe sub Arcul de Triumf.
Acasă, colegii lor de an se pregătesc pentru manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naționale a României în 30 noiembrie și 1 decembrie. Elevii vor participa la ceremoniile militare de depuneri de coroane și jerbe de flori la statuile personalităţilor Unirii, de arborare a Drapelului Național și la ceremonia militară dedicată Zilei Naționale a României, ce se va desfășura pe Bulevardul 1 Decembrie 1918.
Importanța misiunii încredințate îi responsabilizează și îi onorează pe elevi, determinați să își îndeplinească exemplar sarcinile”, au transmis reprezentanții Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, prin intermediul paginii de socializare.
Curier Județean
Fragedo, brand-ul arhicunoscut al Transavia, este „Cea mai de încredere marcă de carne”, fiind în topul încrederii acordate de părinți
Fragedo, brand-ul arhicunoscut al Transavia, este „Cea mai de încredere marcă de carne”, fiind în topul încrederii acordate de părinți
București. 24 noiembrie 2022. Fragedo, cel mai popular brand din categoria sa, a primit, pentru a 4-a oară la rând, premiul pentru Cea mai de încredere marcă de carne (pui, porc, vită), confirmând din nou că se află mereu în topul preferințelor consumatorilor români datorită calității la superlativ și a siguranței desăvârșite. Distincția, acordată astăzi în cadrul summit-ului Forbes Brands for Kids, care a avut loc Athenee Palace Hilton din București, vine ca urmare a studiului realizat de Forbes România și Institutul D&D Research care a investigat siguranța, calitatea și încrederea de care se bucură produsele pentru copii.
„Pentru noi, a produce şi a pune în vânzare produse pentru copii este un act de imensă responsabilitate pe care noi la TRANSAVIA ni-l asumăm cu toții făcând lucrurile așa cum trebuie, de la bob la furculiță. Acest premiu ne bucură foarte mult, fiind cel de-al patrulea an la rând când părinții ne onorează cu încrederea lor, alegând produsele noastre pentru copiii lor. La rândul nostru, răsplătim această încredere prin respectarea promisiunii calității și siguranței totale”, spune Theodora Popa, Vicepreședinte TRANSAVIA.
Calitatea produselor TRANSAVIA este parte integrantă din strategia de sustenabilitate a companiei, iar un element de bază în realizarea acestui angajament este hrana și nutriția sănătoasă a puilor. În lanțul de producție, integrat vertical 100%, de la bob la furculiță, sunt procesați exclusiv pui crescuți în facilitățile proprii, hrăniți cu cereale produse în cele peste 10.000 de hectare cultivate în fermele vegetale deținute. Recolta este procesată în propria Fabrică de Nutrețuri Combinate, asigurând astfel, zilnic, nutrețuri proaspete fermelor de creștere și de reproducție.
Grija pentru calitate și siguranță este demonstrată și de certificările deținute, TRANSAVIA fiind singurul producător de carne de pasăre din România care a primit, încă din 2018, certificarea GolbaG.A.P., cel mai important program mondial de certificare care atestă folosirea, în ferme și în facilitățile de producție, a bunelor practici din agricultură. Totodată, 100% din producția de carne de pasăre a liderului pieței de carne de pui este certificată BRCGS (British Retail Consortium Global Standard), care garantează astfel nivelul de competență al companiei în HACCP, în igienă, în siguranța alimentelor și în sistemele calității, fiind de altfel singurul producător la nivel național care deține calificativul AA+.
Pe lângă calitate, siguranță și gust savuros, așa cum trebuie”, responsabilitatea față de consumatori este dovedită și prin faptul că marca emblemă a companiei, Fragedo, comunică onest și transparent, aspect recunoscut de Consiliului Român pentru Publicitate (RAC), care a acordat pentru prima dată în România dreptul de a folosi pe spotul TV sigiliul Marca Etică.
Despre TRANSAVIA
TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandurile Fragedo, Libertan și Papane. Inclusă în topul celor mai valoroase portofolii din România, TRANSAVIA operează sustenabil cu un model de business integrat vertical, bazat pe cele mai bune practici și cele mai stricte protocoale în întreg lanțul de producție și distribuție, de la bob la furculiță.
În cei peste 30 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 30 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 25% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene, pe continentul african, în zona Mării Mediterane și a CSI.
TRANSAVIA investește masiv în energie verde, având ca țintă asigurarea aproape în integralitate a energiei necesare facilităților de lucru până la finalul anului 2023. TRANSAVIA este singurul producător de carne de pui care a publicat în mod voluntar Raport de Sustenabilitate în ultimii doi ani. De asemenea, este prima companie din România co-semnatară a Codului Conduită al UE cu privire la practicile responsabile comerciale şi de marketing în sectorul alimentar. Fragedo, brand emblemă al companiei TRANSAVIA este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) poartă pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ce atestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate.
Curier Județean
FOTO| Podul Minciunilor din Blaj, tot mai aproape de finalizare. Au fost realizate marcajele rutiere
FOTO| Podul Minciunilor din Blaj, tot mai aproape de finalizare. Au fost realizate marcajele rutiere
Miercuri, 23 noiembrie, în Municipiul Blaj au fost realizate marcajele rutiere în zona Podului Minciunilor.
Primăria Blaj va anunța, la începutul săptămânii viitoare, data de la care va fi permisă circulația rutieră și pietonală pe noul pod.
Conform declarațiilor primarului municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, din data de 28 martie 2022, zi în care au început lucrările de reabilitare și modernizare a Podului Minciunilor, pe pod se va putea circula începând cu data de 1 decembrie, adică peste o săptămână.
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
24 noiembrie: Moartea marelui om politic român Ion I.C. Brătianu. A jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918
-
Curier Județeanacum 24 de ore
Cinematograful Columna, viitorul pol de interes al cartierului Centru din Alba Iulia: Ce întrebuințări va avea și când va fi gata
-
Actualitateacum 7 ore
Ritmul de îmbătrânire a populației României este accelerat: La fiecare 100 de tineri sunt 124 de persoane de peste 65 de ani
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
FOTO| ACCIDENT rutier, la Sebeș: Două mașini s-au ciocnit pe Drumul Sibiului
-
Ştirea zileiacum 6 ore
Clipe de COȘMAR pentru o fetiță de NUMAI 9 ani din Alba: A fost violată de iubitul mamei și un prieten, iar mama ar fi asistat la scenele de groază
-
Curier Județeanacum 5 ore
Ion Dumitrel și-a întărit echipa de consilieri: Un fost judecător pensionat de la Curtea de Apel, angajat la cabinetul președintelui
-
Actualitateacum 23 de ore
Locuri de muncă în MAI: Persoanele cu licență în specializări necesare structurilor MAI pot deveni OFIȚERI. Legea, promulgată de Iohannis
-
Ştirea zileiacum 10 ore
Iluminatul de Crăciun NU va fi pornit la 1 Decembrie, în Alba Iulia. Când se vor putea bucura albaiulienii de luminițele festive