FOTO: Doi dintre jurnaliştii ziarului Unirea prezenţi la întâlnirea de 25 ani de la terminarea Colegiului HCC
Foştii elevi ai Colegiului Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia s-au întâlnit astăzi, după două decenii şi jumătate de la absolvirea prestigiosului liceu. La ora 11.00, absolvenţii din cele 6 clase ale Colegiului au intrat în Sala profesorală unde actualul director a ţinut un discurs copiilor de atunci care au coborât apoi la poza de grup din faţa instituţiei de învăţământ. Puţin după ora 12.00 a sunat iarăşi clopoţelul, iar fiecare clasă a intrat alături de diriginte în fostele săli de curs pentru a răspunde prezent la strigarea catalogului şi pentru a povesti noile evenimente de viaţă.
Cu toate că ultima întâlnire a fost acum 5 ani, iar foştii elevi nu au fost în formaţie completă emoţiile revederii au fost mari pentru cei aproximativ 100 de absolvenţi prezenţi la întâlnire. Lucrurile s-au schimbat în Colegiul Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” de când a terminat şcoala „promoţia 1984 – 1988”. La acea vreme erau trei profiluri de mecanică, două de matematică fizică şi unul de chimie. Dintre foştii profesori care au predat atunci şi sunt şi acum în activitate la HCC îi amintim pe profesorul de fizică Marin Roşca, profesoara de biologie Ana Milea şi profesoara de chimie Elena Iordănescu.
Pentru că un astfel de moment trebuie sărbătorit, foştii elevi au organizat o petrecere în această seara, ce va începe la ora 18.00, la localul de la Pensiunea Cerbu Arini din Sebeş.
Anca Dinică şi Robert Ghergu, doi dintre jurnaliştii ziarului „Unirea” au făcut parte din „promoţia 1984 – 1988” a Colegiului Naţional „Horea Cloşca şi Crişan” fiind prezenţi şi de această dată, la fel ca şi la fiecare revedere.
Mai multe poze pot fi văzute pe pagina de Facebook a Ziarului Unirea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Monden-Clubbing
VIDEO | Daria Filipescu, o adolescentă de 16 ani din Alba Iulia, a obținut 3 cuțite la ,,Chefi la cuțite” și a câștigat un pariu în bani cu părinții. Le-a spus juraților că sunt ,,șozi”
Daria Filipescu, o adolescentă de 16 ani din Alba Iulia, a obținut 3 cuțite la ,,Chefi la cuțite” și a câștigat un pariu în bani cu părinții. Le-a spus juraților că sunt ,,șozi” Daria Maria Filipescu, o adolescentă din Alba Iulia, a fost prezentă marți, 3 martie 2026, în emisiunea Chefi la cuțite. Tânăra i-a […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 februarie – 5 martie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Bride! / Mireasa! Avanpremiera Regia: Maggie Gyllenhaal Cu: Jake Gyllenhaal, Christian Bale, Jessie Buckley, Penélope Cruz Gen Film: Drama, Horror, Romantic, SF, Dragoste Durată: 126 min Rating: N 15 Acțiunea […]
Kapital, festivalul Bucureștiului, revine cu cea de-a doua ediție, între 3-5 iulie la Arena Națională
Kapital, festivalul Bucureștiului, revine cu cea de-a doua ediție, între 3-5 iulie 2026, la Arena Națională din Capitală După debutul său spectaculos care a redefinit experiența festivalurilor din capitală, cu peste 152.000 de participanți la prima ediție, KAPITAL, cel mai nou produs marca UNTOLD Universe, revine la București! Citește și: Primii artiști confirmați pentru Festivalul Neversea […]







