Sport

FOTO: CSU Alba Iulia – Sepsi SIC Sf. Gheorghe 63-73 *Meci de infarct, decis în prelungiri

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia a întâlnit în derby-ul rundei a 22-a din Liga Naţională de baschet feminin pe Sepsi CSU Alba Iulia - Sepsi Sf. Gheorghe43Sf. Gheorghe, într-o partidă extrem de disputată, echilibrată şi plină de spectacol, atât sub panou cât şi în tribune. Finalul a fost unul dramatic şi CSU Alba Iulia a pierdut dramatic după prelungiri (57-57 în timpul regulamentar) scor 63-73 (17-13, 13-18, 14-14, 13-12, 6-16).

Partida din Sala „Universităţii” din Alba Iulia a fost una extrem de echilibrată de la un capăt la celălalt al jocului. CSU Alba Iulia a ratat foarte mult de sub panou, însă s-a achitat excelent de sarcinile defensive. La partida de astăzi a avut loc şi un duel la distanţă al celor două galerii, însă Gruppo Arnsberg a fost responsabilă cu spectacolul, şi alături de ceilalţi peste 500 de fani prezenţi la meci, le-au susţinut pe fetele lui Mirolsav Popov pe toată durata partidei.

În primul sfert al partidei, CSU Alba Iulia a început mai bine şi a reuşit să câştige cu 17-13. Baschetbalistele de la Sfântu Gheorghe au reuşit să recupereze diferenţa până la pauză, iar după primele două sferturi, tabela indica scorul de 31-30 pentru vizitatoare. Imediat după reluarea jocului, cele două echipe au continuat să lupte de la egal la egal pentru fiecare minge, iar înainte cu 10 minute de finalul partidei, Sepsi avea aceeaşi diferenţă de scor, 45-44. Sfertul al patrulea a fost unul extrem de tensionat şi plin de nervi în ambele tabere.

Deranjat de o decizie a arbitrilor, Miroslav Popov a intrat pe teren şi l-a îmbrâncit pe unul dintre cei doi „fluieraşi”, motiv pentru care aceştia au acordat fault tehnic şi le-au oferit posesia adversarelor. După acea fază, Sepsi s-a distanţat la 5 puncte, iar meciul părea să aibă o traiectorie deloc fericită pentru Uiuiu şi compania. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în tabăra echipei din Sfântu Gheorghe, când Jeffery a protestat la o decizie a arbitrilor. În final, CSU Alba Iulia a evoluat mai bine în ambele compartimente tactice şi a reuşit să egaleze, iar înainte cu 5 secunde de final albaiuliencele conduceau cu două puncte. Baschetbalistele din Sf. Gheorghe au reuşit să înscrie şi au beneficiat de o liberă, însă au ratat şi meciul a mers în prelungiri după 57-57 în timpul regulamentar.

*Meci decis în prelungiri!

În cele 5 minute de prelungiri, fetele lui Miroslav Popov şi-au pierdut concentrarea şi au căzut fizic, iar liderul Sepsi Sf. Gheorghe a reuşit să câştige la Alba Iulia după o lungă perioadă. În final, Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a câştigat cu 73-63.

Pentru CSU Alba Iulia au marcat: Wumi Agunbiade – 15 puncte („double-double” – 11 recuperări), Valencia McFarland – 15, Jessica Kuster – 13 („double-double” – 14 recuperări), Alexandra Uiuiu – 10, Elisabeth Pavel – 6, L`Oreal Price – 4.

[nggallery id=2996]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Italia, devastată după ce a ratat al treilea Campionat Mondial consecutiv: Bosnia și Herțegovina, fosta adversară a „tricolorilor”, a izbutit minunea

Ioana Oprean

Publicat

în

Italia, devastată după ce a ratat al treilea Campionat Mondial consecutiv: Bosnia și Herțegovina, fosta adversară a „tricolorilor”, a izbutit minunea Italia, cvadrupla campioană mondială, este în lacrimi după ce „squadra azzura” a ratat calificarea la Cupa Mondială pentru a treia oară consecutiv, trăind un coșmar fără sfârșit. Drama de la Zenica ne duce cu […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, start exploziv de play-off! Antrenorii Militaru și Pelici, adversari în premieră

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, start exploziv de play-off! Antrenorii Militaru și Pelici, adversari în premieră, sâmbătă, 4 aprilie, pe „Cetate” CSM Unirea Alba Iulia – Minaur Baia Mare, meciul de sâmbătă, 4 aprilie, la ora 17.00, pe „Cetate” reprezintă un start exploziv de play-off pentru cele două combatante ce vizează promovarea […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | România, învinsă de Slovacia, la Bratislava: Stanciu și Rațiu, titulari. Mesaj la scenă deschisă pentru Mircea Lucescu

Ioana Oprean

Publicat

în

România, învinsă de Slovacia, la Bratislava: Stanciu și Rațiu, titulari. Mesaj la scenă deschisă pentru Mircea Lucescu România a fost învinsă de Slovacia, la Bratislava, marți, 31 martie 2026, într-un amical al suspinelor, între reprezentative care au pierdut duelurile din semifinalele barajelor de calificare la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Gazdele s-au impus cu 2-0 […]

Citește mai mult