FOTO: CSU Alba Iulia – Metalurgistul Cugir 3-0 (0-0), în derby „de Alba” | Studenții, pas mare spre play-off
CSU Alba Iulia a făcut un pas mare spre calificarea în play-off, câștigând pe „Cetate”, de o manieră categorică, derby-ul „de Alba” cu conjudețenii de la Metalurgistul Cugir, scor 3-0 (0-0), reușite semnate, după pauză, de M. Șerban (46) și Serebe (53), în acel interval de timp scriindu-se istoria confruntării, iar ulterior de Gilyen (83), care a dus diferența la una de neprezentare.
Dacă trupa lui Bruno Vienescu urcă pe locul secund, depășind la golaveraj ACS Mediaș, în schimb „roș-albaștrii”, cu al 3-lea insucces la rând, fără a înscrie, se îndepărtează de play-off.
Pentru Metalurgistul Cugir, confruntările stagionale cu formația universitară s-au dovedit un adevărat coșmar, eșecuri drastice 0-5 acasă și 0-3 în deplasare.
Confruntarea de vineri 17 noiembrie de pe Stadionul „Cetate”, urmărită de circa 200 de spectatori, a avut două reprize diametral opuse ca aspect. Echipa cugireană a fost superioară ca prezență în joc în prima repriză, mitanul secund scoțând în evidență o față radical schimbată a trupei universitare, după 3 modificări făcute în efectiv la pauză.
Primul gol a fost validat doar după o consultare între arbitrul de centru și arbitrul asistent 2. Răzvan Ștefan Marin (București) ridicase fanionul pentru a semnala un ofsaid, însă decizia a fost schimbată de concitadinul său, „centralul” Marius Spînu.
Reușita de senzație a lui Valentin Serebe (reluare spectaculoasă în plasă de la mare distanță) poate concura la titulatura de golul campionatului. Aproape că nu există meci în eșalonul terț în care CSU să nu înscrie cel puțin un gol de generic.
„În prima repriză am suferit. Ne-am propus să cedăm puțin controlul pentru a specula spațiile libere lăsate. Planul nu ne-a ieșit însă așa cum trebuia, pentru că au preluat cam mult controlul cei de la Cugir. La pauză am făcut câteva modificări, planificate și ele, e drept, poate nu atât de multe față de viziunea inițială. Implicit, așa cum preconizam că vom face, am schimbat sistemul. Partea a doua ne-a ieșit, spre deosebire de prima. Am preluat controlul asupra partidei de la echipa care părea în control. Golul marcat imediat după pauză a liniștit lucrurile din perspectiva noastră, ne-a redat încrederea necesară gestionării optime a restului jocului. După aceea s-a jucat pe contre și, fiind mai inspirați, am reușit să mai înscriem de două ori. A fost un meci bun în opinia mea, mai bun decât cel din tur (n.a. când CSU a câștigat cu 5-0 sub Drăgana). Vreau să felicit adversarul, care, în ciuda scorului, a avut o prestație bună. I-am respectat și îi respectăm ca și club și pentru jocul pe care-l practică”, a declarat Bruno Vienescu.
CSU: Gal – Cunțan (46, Fofana), Niakate, R Popa, Cisse (73 Bucurică), Todoran (46, Serebe), M. Șerban, Giurgiu / cpt., Pîntea, Bidulescu (77, Gilyen), Tronea (46, D. Trifu). Pe bancă: Al. Șerban, Kouadio, E. Vlad, Vasinc. Antrenor principal Bruno Vienescu
Metalurgistul: Csapo – Dohotariu, S. Itu (88, R. Păcurar), Vl. Popa, Vitinha, M. Udrea, P. Păcurar, Cocan, Adr. Coman (73, Hăprianu), Șaucă / cpt., Tăban (42, Selagea). Pe bancă: Perjeriu, Al. Kiraly, Șuteu, M. Neagu, L. Itu, Bura. Antrenor Ion Ilie
Lucian DĂRĂMUȘ
Știri recente din categoria Sport
Blăjeanca Mihaela Blaga, la Campionatul European de cros
Mihaela Blaga, sportiva din Blaj pregătită de Cristina Man va lua startul duminică, la Campionatul European de cros (Under 20, Under 23, seniori, masculin și feminin), competiția care se desfășoara în Belgia, la Bruxelles, adunând la start 540 de atleți din 38 de țări. Din delegația “tricoloră”, compusă din 11 sportivi, face parte Mihaela Maria […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de dragoste frumoase. Scurte declarații de iubire pentru ea și pentru el
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de SFANTUL NICOLAE 2023. Idei de URARI şi FELICITARI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de MOS NICOLAE 2023. SMS-uri, urări și felicitări pe care le poți trimite de Sfântul Nicolae
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Nicolae 2023. Câți români își serbează onomastica în 6 decembrie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE haioase de SFANTUL NICOLAE. SMS-uri amuzante pe care le poți trimite prietenilor de MOȘ NICOLAE
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea lui Moș Nicolae: Legenda lui Moș Nicolae cu nobilul sărac și fetele pe care nu le putea mărita
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Tradiții și obiceiuri de Mos Nicolae, cel care și-a dat moștenirea pentru a-i ajuta pe nevoiași
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani” de Sfântul Nicolae 2023: Câți români își serbează onomastica de Moș Nicolae
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje, urări și felicitări de Sfântul Nicoale. La mulți ani Nicolae și Nicoleta!