Monden-Clubbing

FOTO Balul Bobocilor 2014 la Colegiul Economic Alba Iulia: Șapte perechi, patru probe, multe emoții și o temă foarte interesantă

Dragoş Suciu

Publicat

în

Balul Bobocilor Economic10Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” sparge gheața și deschide toamna balurilor în Alba Iulia, cu o petrecere-concurs vineri, 31 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Evenimentul este mult așteptat de liceeni, de foștii absolvenți, dar mai ales de cele 7 perechi de boboci, care luptă pentru cele mai râvnite titluri din anii de liceu: Miss și Mister Boboc.

Balul are patru probe, tradiționalele: prezentare, cultură generală, dans și surpriză, în penultima fiind inclusă o scurtă probă de aptitudini. Tema concursului se anunță extrem de interesantă: Evoluția timpului. Astfel, la începutul concursului participanții se vor afla în epoca de piatră urmând să treacă prin alte trei epoci, pentru ca finalul/premierea să ne aducă contemporaneitatea. Programul conține și o parte artistică cu momente umoristice, muzicale și dansuri.

After-party-ul este organizat într-un club din Alba Iulia unde sunt invitați Vescan cu Doddy și Narcotic Sound.

Balul va fi prezentat de Mădălina Pitic și Rareș Ciugudean.

Prețul unui bilet este 20 de lei.

[nggallery id=2409]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Monden-Clubbing

Monden-Clubbing

Ultimul fierar tradițional din județul Alba, invitat la ,,Cuțitul, Prietenul Omului!”2026, târg de cuțite și expoziție de arme, de la Cluj-Napoca. Participă cei mai buni meșteri cutelieri din țară

Ioana Oprean

Publicat

în

Ultimul fierar tradițional din județul Alba, invitat la ,,Cuțitul, Prietenul Omului!”2026, târg de cuțite și expoziție de arme, de la Cluj-Napoca. Participă cei mai buni meșteri cutelieri din țară Bogdan Rus, ultimul fierar tradițional din județul Alba, este invitat la mijlocul lunii aprilie 2026 la ,,Cuțitul, Prietenul Omului!”, târg de cuțite și expoziție de arme, […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

18 aprilie 2026 | Deschiderea sezonului moto în Alba: Expoziție și paradă de motociclete, tombole, demonstrații live și cursuri de prim ajutor la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

18 aprilie 2026 | Deschiderea sezonului moto în Alba: Expoziție și paradă de motociclete, tombole, demonstrații live și cursuri de prim ajutor la Alba Iulia Deschiderea sezonului moto 2026 în Alba va avea loc sâmbătă, 18 aprilie, la Carolina Mall, în Alba Iulia. Organizatorii au pregătit tombole și concursuri, cursuri de prim ajutor și demonstrații […]

Citește mai mult

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 aprilie – 9 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 3 aprilie – 9 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall The Drama / Drama 2D / VIP 2D  Regia: Kristoffer Borgli  Cu: Robert Pattinson, Zendaya  Gen Film: Comedie, Drama, Dragoste  Durată: 98 min  Rating: N 15  Comedia romantică „Drama” urmărește povestea […]

Citește mai mult