Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO| AMENZI de aproape 3.000 de lei pentru 6 persoane din Alba, Cluj și Hunedoara: Au fost prinși la pescuit fără permis

Ziarul Unirea

Publicat

în

Șase persoane cu vârste cuprinse între 32 și 75 de ani, originare din județele Hunedoara, Cluj și Alba, au fost depistate pescuind fără a deține permis de pescuit. Acestea au primit amenzi care au totalizat 2.900 lei

În urma unor acțiuni de combatere și prevenire a pescuitului ilegal, desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane au fost sancționate de jandarmi cu amenzi cuprinse între 300 și 800 de lei, precum și cu avertisment, pentru încălcarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura.

Pe timpul acestor acțiuni ce au avut loc pe râul Mureș, în localitățile Zărești, Teiuș, Aiud, Ocna Mureș și Lunca Mureșului, 6 persoane cu vârste cuprinse între 32 și 75 de ani, originare din județele Hunedoara, Cluj și Alba, au fost depistate pescuind fără a deține permis de pescuit, iar una dintre acestea pescuind cu lansetă cu plasă monofilament.

Pe timpul acestor acțiuni, au fost desfășurate și activități de informare și prevenție, cu privire la faptele ce constituie contravenții sau infracțiuni în domeniul pescuitului și sancțiunile care se aplică în cazul nerespectării prevederilor legale.

Astfel de acțiuni vor continua și în zilele următoare. Recomandăm persoanelor pasionate de pescuit să studieze prevederile Ordonanței de urgență 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Incendiul din zona Strungari – Loman, lichidat după 60 de ore: Peste 180 de pompieri și 400 de persoane au luptat cu flăcările pe o suprafață de 30 de hectare După aproximativ 60 de ore de intervenție continuă, incendiul din zona Strungari – Loman a fost lichidat. Peste 180 de pompieri și 400 de persoane […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, premiată la etapa națională a concursului „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor” Larisa Andreea Goarnă, elevă a Liceului Teoretic Teiuș, a fost premiată la etapa națională a concursului de literatură și arte vizuale „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor”, ediția a XX-a, 2024-2025.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

2 iulie 2025 | Nivel de salinitate în continuare peste limită pe 3 râuri din Alba: Se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor și irigații Nivelul de salinitate se menține în continuare peste limită pe 3 râuri din județul Alba. Prin urmare se mențin interdicțiile legate de folosirea apei pentru adăparea animalelor […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea