Ştirea zilei

FOTO: Accident rutier în Alba Iulia. Un auto făcut praf, două persoane rănite

Ioana Oprean

Publicat

în

Un accident rutier s-a petrecut luni, 10 noiembrie, în locul numit „La Izvor” din cartierul albaiulian Pîclișa.

Două persoane au suferit leziuni după ce autorurismul în care se aflau a ieșit în afara carosabilului.

Un echipaj de descarcerare SMURD intervine pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale mașinii.

Cauza producerii accidentului este nerespectarea vitezei la condițiile de drum.

O ambulanță și un echipaj de poliție au ajuns de urgență la fața locului.

UPDATE: Șoferul Daciei, un bărbat în vârstă de 80 de ani, a pierdut controlul direcției mers într-o curbă, ajungând cu mașina în șanțul de pe marginea carosabilului. Pasager pe scaunul din dreapta era chiar soția șoferului. Cei doi au suferit leziuni corporale grave și au fost transportați de urgență la spital.

Pompierii ISU au fost nevoiți să decupeze cupeul mașinii pentru ca victimele să poată fi scoase și preluate de către medici.

Se ia în calcul varianta ca șoferul să fi rămas fără frâne la mașină.

UPDATE raport IPJ Alba: Pe un drum în rampă ce se află în prelungirea străzii Fântănele înspre strada Brândușei din municipiul Alba Iulia, T.D., de 80 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra acestuia, a ieşit de pe carosabil şi a intrat în şanţ.

În urma accidentului, o femeie în vârstă de 81 de ani, pasageră în autoturism, a suferit leziuni corporale grave şi a fost transportată la spitalul din Alba Iulia unde     i-au fost acordate îngrijiri medicale în vreme ce conducătorul auto a suferit leziuni uşoare.

Faţă de T.D. cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

[nggallery id=2577]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 martie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 15 martie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT”

Ioana Oprean

Publicat

în

Protest al studenților din Alba Iulia: „Vă invităm la o lună de studenție: fără transport, fără burse, iar anul ăsta e GRATUIT” Sâmbătă, 14 martie 2026, studenții din mai multe centre universitare din România au organizat proteste coordonate la nivel național. Acțiunea a fost inițiată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR). La […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andra Ghișoiu (Colegiul Național „Lucian Blaga” Sebeș), premiul I la Concursul Interjudețean „Pitagora”: Este singurul elev de clasa a VIII-a din Alba calificat la etapa națională a Olimpiadei de Matematică 2026 Andra Ghișoiu, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș, continuă să impresioneze prin performanțele sale. Andra a participat la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” […]

Citește mai mult