Curier Județean

FOTO/ Accident la Drâmbar: Doua persoane rănite în urma coliziunii între două mașini

Ioana Oprean

Publicat

în

Doua persoane au fost rănite, marți, in urma unui accident rutier produs pe șoseaua Drâmbar, in satul Drâmbar, comuna Ciugud.

Inspectoratul pentru Situatii de Urgență Alba intervine cu o autospecială și un echipaj SMURD.

 

„Detasamentul de pompieri Alba Iulia intervine cu autospeciala de interventie si un echipaj SMURD la un accident rutier produs pe soseaua Drambarului. Sunt implicate 2 autoturisme. Posibil 2 victime, neincarcerate”, potrivit ISU Alba.

Cinci persoane au fost evaluate medical, iar două au fost transportate la spital.

Sursa foto ISU Alba

UPDATE IPJ Alba: La data de 11 septembrie 2018, în jurul orei 19.40, pe DJ 107 C, un tânăr de 18 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism în direcţia Drâmbar – Alba Iulia, nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din Alba Iulia, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, conducătorul celui de-al doilea autoturism şi o femeie de 69 de ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni corporale şi au fost transportați la spital.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat faptul că nu erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Cercetările sunt continuate.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

17-18 martie 2026 | Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Trageri cu muniție de război în poligonul ”Râpa Roșie” din Sebeș: ,,Populaţia civilă să evite, pe cât posibil, deplasarea şi desfăşurarea de activităţi în zonă” Primăria Sebeș avertizează populația că, în zilele de 17 și 18 martie 2026, în poligonul „Râpa Roșie” vor avea loc ședințe de tragere cu muniție de război, la care vor […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026 Cu prilejul „Zilei Naționale a Meseriilor – 11 martie”, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj de la specializarea „Bucătar* au transformat pasiunea pentru gătit în adevărate demonstrații de talent și măiestrie culinară. În laboratorul […]

Citește mai mult